Blog

Pe la începutul lunii Mihai Bendeac anunța că își închide blogul. Voia să facă o diferență, să participe la schimbarea situației în mai bine, dar și-a dat seama că a pierdut când un prieten de-al lui a fost amenințat cu arma pentru că i-a rugat pe unii să dea mai încet maneaua. A zis că va pleca din țară cu prima ocazie.

Astăzi citeam un articol cum un grup de 9 persoane și-au luat bătaie într-o terasă din Eforie Nord care oficial a fost demolată la începutul sezonului. Comentariile la articol - deja clasice: „voi sunteți de vină că nu v-ați informat înainte”, „voi sunteți de vină că tot mai mergeți pe litoralul românesc”, „românii își merită soarta”, „am plecat și nu mă mai uit în urmă, o să mă întorc doar când se vor plimba covrigii cu câini în coadă pe stradă”.

Noah, hai s-o rezolvăm repede pe asta cu litoralul românesc. Pentru cui încă nu-i e clar, e plin de bășini. Iar banul gros vine de la bășinile astea care-și hrănesc bibaduzele cu apă de la chiuvetă servită la 10-15lei paharul cu umbreluță. Iar bășinile astea nu vor să fie trase la bulgari sau greci pentru că nu le pot mirosi toma de acolo pârțurile care au rămas acasă la spart floare și bostan la scară. Mai ales dacă-i mai ieftin.* Și pe lângă asta mai sunt și din'ăștia ca mine care se duc la mare doar cu weekendul, dar care n-au de unde mașină și nu-i încălzește cu nimic 8 ore de tren spre Varna, cu sosire după-amiaza, când pot foarte bine să ia maxi-taxi spre Constanța și să fie pe plajă când de abia și-a făcut prezența și soarele.

Totuși, că sunt mai mulți ca noi nu pot să o cred. Du-te la un semafor, fă un sondaj și o să găsești destui amatori de rock și house. Dar ciulește urechea și o să auzi maxim o manea. Întoarce-te seara pe jos acasă cu prietenii la o carte și narghilea. Îl vezi la un colț de stradă - el e singur, voi traversați pe partea cealaltă. Ne-au făcut la psihic. Muzica lor ne întrerupe, incultura lor de dezarmează, prostia lor de îngenunchează. „N-ai cu cine.” Valorile lor sunt altele, prioritățile la fel. Pentru ei nu contează bunul simț, nu contează munca altora, nu contează drepturile altora, nu contezi tu. Contează doar propria lor persoană.

Dau vina pentru asta în primul rând pe mass-media, a cărei prioritate pare să fie numai și numai audiența, fără vreun interes asupra urmărilor acțiunilor lor. Național tv, pro tv, antenele șamd precum și hârtia igienică asociată (libertatea&șatra) sunt incubatorul lor ideal. Însă toate pălesc în fața genialului Diaconescu, transmițând în direct din fața viitoarei stații de metrou otv.




*chiar aveam o glumă pe tema asta pe vremea când mă duceam vara la ochii verzi de la Constanța, că eu îmi permit să mă duc la mare la noi.

S-a întâmplat aseară. Ajuns înapoi în Brăila de nici o oră și servit cu un festin regal deși eram doar noi trei, primesc pe un platou și următoarea replică: „Acum că ai terminat de tot cu școala, poate-ți găsești și tu o fată. Dar să nu te căsătorești până la 30 de ani! Sau ai putea să te înscrii la Facultatea de Inginerie Aerospațială, au 160 de locuri la buget.” Umm...

Pentru că ăsta micu a făcut azi un anișor*:

black_sabbath: eu ii zic la multi ani, blogshor
black_sabbath: si la cat mai multe de la "stapanii" tai




*iar noi, ca nesimțiții, nu facem nimic în cinstea lui.

Din când în când mai ascult și posturi de radio locale. Astăzi a fost un astfel de moment iar într-o pauză publicitară am avut parte de următoarea reclamă (redată și adaptată din memorie):
- Ce faci dacă te lovește o potcoavă în cap în timp ce aștepți la semafor?
- Te duci la banca asta destul de cretină încât să ne plătească spotul ăsta și-ți deschizi un cont la ei.

Măi, eu știam că o potcoavă e o bucată de fier în formă în formă ovală sau de semicerc, cu o anume masă deloc neglijabilă când zboară prin aer direct spre țeasta ta. Prin urmare, dacă m-ar lovi pe mine o potcoavă în timp ce aștept la semafor, ceea ce aș face eu ar fi să mă zvârcolesc pe jos de durere pentru că tocmai ce m-a lovit o POTCOAVĂ în CAP. Sau să pic lat direct. Depinde unde mă nimerește.

ZZZZZZ. Numai asta auzi de vreo juma de oră. ZZZZZZ. Ai încercat să-l ignori inițial, dar ZZZZZZ. Apoi ai încercat să-l prinzi, dar a fost mai rapid decât tine și de abia l-ai atins cu vârful unui deget. Pare să fie liniște apoi. Te gândești că poate zace pe o alee cu o fractură dublă de mandibulă. Sau poate l-ai nimerit în ficați. Sau a fost doar un uppercut în stomac, dar oricum destul cât să se învețe minte să nu mai revină.

Apoi deodată ZZZZZZ ZZZZZZ. S-a întors! Mai supărat ca înainte! Iar încerci să-l prinzi, iar îl ratezi la milimetru. Dar sigur i-ai fript una după ceafă de data asta, n-o să mai zâzâie pe nimeni niciodată și-o să-și poată face nevoile doar cu ajutorul aparatelor. Iar e liniște. Iar doar câteva minute. Apoi ZZZZZZ ZZZZZZ ZZZZZZ. Măi să fie! Deja te enervezi.

De data asta sigur s-a întors cu prietenii lui rakeți. Lași deoparte tot ce și orice făceai până în acel moment, toată atenția ta fiind acum îndreptată asupra inamicilor. Dar după o scurtă misiune de recunoaștere constați că de fapt tot singur e. Te hotărăști să-i întinzi o capcană. Să stai nemișcat, momeală, și când încearcă să se hrănească, JAP! una de-i amesteci creierii cu unghiile de la picioare și te ustură pielea câteva ore.

Dar mișelul nu se lasă păcălit. ZZZZZZ. Roiește turbat în jurul tău, niciodată însă nu te atacă. ZZZZZZ. Și de câte ori încerci să-l prinzi, mereu scapă la mustață cu doar o mângâiere. ZZZZZZ. Apoi, după câteva numere de echilibristică specifice acțiunii de față din care scapă ca personajele principale din filmele de acțiune, vine și marea revelație: Nu se întoarce pentru răzbunare. ZZZZZZ. Nu se întoarce pentru a te învinge sau pentru că i-ar fi foame. ZZZZZZ. De aceea nici nu încearcă să te înțepe. ZZZZZZ. Revine pentru că lui chiar îi place cum și unde îl atingi! MMMMM.

Ți-a dat papucii și nu poți să nu ți se pară că actualul(a) pare o copie nereușită a ta. Dar de fapt e pe dos, tu ești copia nereușită. Iar acum e cu un pas mai aproape de ceea ce caută cu adevărat. Să ridice mâna cine nu-i de acord.

M-am luat zilele astea cu un anime nou. Ergo Proxy îi zice. Ca și atmosferă, nu am putut să nu mă gândesc la Trigun și Blue Gender în timp ce-l urmăream. Și Ghost in the Shell. Și nu doar ca atmosferă, dacă stau bine să mă gândesc, ci și ca subiecte abordate și modul de prezentare. Deși aici parcă-mi aducea mai mult a Cowboy Bebop și Jigoku shoujo. Și Ghost in the Shell.

După această lungă listă de comparații, cred că este evident capitolul la care m-a dezamăgit - deși se vrea a fi de suspans, de multe ori e previzibil, cel puțin la început, iar perspectiva demiurgului nu ajută nici ea în crearea și păstrarea tensiunii. Totuși este necesară această perspectivă, pentru că accentul se pune pe personaje și trăirile lor mai mult decât pe acțiune. Iar surprize au fost totuși destule, cel puțin pentru mine. Mai ales o anumită serie de decese.

Temele abordate sunt cele "clasice", aș putea zice - existențialism, conștiința de sine, rolul individului în societate precum și rolul societății în sine; dar și o privire interesantă asupra religiei și deităților. Iar personajele sunt reale. Nu doar o reprezentare a unui tipar, static sau cu o evoluție la fel de inflexibilă, trasată de categoria în care se încadrează respectivul tip de personalitate. Au acel grad de iraționalite și limitare cât să pară cu adevărat umani. Inclusiv androizii infectați.

Iar realizarea este impecabilă. De la grafică la voci și muzică (Radiohead - Paranoid Android pe genericul de final) la referințele din mitologia greacă (și probabil nu numai), totul se îmbină parcă perfect pentru a prezenta firul acțiunii. Totuși, nu este dat totul mură-n gură. Multe conluzii trebuie să le tragă spectatorul prin propria analiză a celor redate, precum și un strop de imaginație.

Deci, așadar și prin urmare, e un anime care se merită văzut și re-văzut, părerea mea. Până la a doua vizionare, însă, o să încerc să găsesc timp pentru Serial Experiments Lain. Cică ar fi bun.