ZZZZZZ. Numai asta auzi de vreo juma de oră. ZZZZZZ. Ai încercat să-l ignori inițial, dar ZZZZZZ. Apoi ai încercat să-l prinzi, dar a fost mai rapid decât tine și de abia l-ai atins cu vârful unui deget. Pare să fie liniște apoi. Te gândești că poate zace pe o alee cu o fractură dublă de mandibulă. Sau poate l-ai nimerit în ficați. Sau a fost doar un uppercut în stomac, dar oricum destul cât să se învețe minte să nu mai revină.
Apoi deodată ZZZZZZ ZZZZZZ. S-a întors! Mai supărat ca înainte! Iar încerci să-l prinzi, iar îl ratezi la milimetru. Dar sigur i-ai fript una după ceafă de data asta, n-o să mai zâzâie pe nimeni niciodată și-o să-și poată face nevoile doar cu ajutorul aparatelor. Iar e liniște. Iar doar câteva minute. Apoi ZZZZZZ ZZZZZZ ZZZZZZ. Măi să fie! Deja te enervezi.
De data asta sigur s-a întors cu prietenii lui rakeți. Lași deoparte tot ce și orice făceai până în acel moment, toată atenția ta fiind acum îndreptată asupra inamicilor. Dar după o scurtă misiune de recunoaștere constați că de fapt tot singur e. Te hotărăști să-i întinzi o capcană. Să stai nemișcat, momeală, și când încearcă să se hrănească, JAP! una de-i amesteci creierii cu unghiile de la picioare și te ustură pielea câteva ore.
Dar mișelul nu se lasă păcălit. ZZZZZZ. Roiește turbat în jurul tău, niciodată însă nu te atacă. ZZZZZZ. Și de câte ori încerci să-l prinzi, mereu scapă la mustață cu doar o mângâiere. ZZZZZZ. Apoi, după câteva numere de echilibristică specifice acțiunii de față din care scapă ca personajele principale din filmele de acțiune, vine și marea revelație: Nu se întoarce pentru răzbunare. ZZZZZZ. Nu se întoarce pentru a te învinge sau pentru că i-ar fi foame. ZZZZZZ. De aceea nici nu încearcă să te înțepe. ZZZZZZ. Revine pentru că lui chiar îi place cum și unde îl atingi! MMMMM.
Monday, July 5. 2010
O concluzie
Ți-a dat papucii și nu poți să nu ți se pară că actualul(a) pare o copie nereușită a ta. Dar de fapt e pe dos, tu ești copia nereușită. Iar acum e cu un pas mai aproape de ceea ce caută cu adevărat. Să ridice mâna cine nu-i de acord.
Tuesday, June 22. 2010
Ergo Proxy
M-am luat zilele astea cu un anime nou. Ergo Proxy îi zice. Ca și atmosferă, nu am putut să nu mă gândesc la Trigun și Blue Gender în timp ce-l urmăream. Și Ghost in the Shell. Și nu doar ca atmosferă, dacă stau bine să mă gândesc, ci și ca subiecte abordate și modul de prezentare. Deși aici parcă-mi aducea mai mult a Cowboy Bebop și Jigoku shoujo. Și Ghost in the Shell.
După această lungă listă de comparații, cred că este evident capitolul la care m-a dezamăgit - deși se vrea a fi de suspans, de multe ori e previzibil, cel puțin la început, iar perspectiva demiurgului nu ajută nici ea în crearea și păstrarea tensiunii. Totuși este necesară această perspectivă, pentru că accentul se pune pe personaje și trăirile lor mai mult decât pe acțiune. Iar surprize au fost totuși destule, cel puțin pentru mine. Mai ales o anumită serie de decese.
Temele abordate sunt cele "clasice", aș putea zice - existențialism, conștiința de sine, rolul individului în societate precum și rolul societății în sine; dar și o privire interesantă asupra religiei și deităților. Iar personajele sunt reale. Nu doar o reprezentare a unui tipar, static sau cu o evoluție la fel de inflexibilă, trasată de categoria în care se încadrează respectivul tip de personalitate. Au acel grad de iraționalite și limitare cât să pară cu adevărat umani. Inclusiv androizii infectați.
Iar realizarea este impecabilă. De la grafică la voci și muzică (Radiohead - Paranoid Android pe genericul de final) la referințele din mitologia greacă (și probabil nu numai), totul se îmbină parcă perfect pentru a prezenta firul acțiunii. Totuși, nu este dat totul mură-n gură. Multe conluzii trebuie să le tragă spectatorul prin propria analiză a celor redate, precum și un strop de imaginație.
Deci, așadar și prin urmare, e un anime care se merită văzut și re-văzut, părerea mea. Până la a doua vizionare, însă, o să încerc să găsesc timp pentru Serial Experiments Lain. Cică ar fi bun.
După această lungă listă de comparații, cred că este evident capitolul la care m-a dezamăgit - deși se vrea a fi de suspans, de multe ori e previzibil, cel puțin la început, iar perspectiva demiurgului nu ajută nici ea în crearea și păstrarea tensiunii. Totuși este necesară această perspectivă, pentru că accentul se pune pe personaje și trăirile lor mai mult decât pe acțiune. Iar surprize au fost totuși destule, cel puțin pentru mine. Mai ales o anumită serie de decese.
Temele abordate sunt cele "clasice", aș putea zice - existențialism, conștiința de sine, rolul individului în societate precum și rolul societății în sine; dar și o privire interesantă asupra religiei și deităților. Iar personajele sunt reale. Nu doar o reprezentare a unui tipar, static sau cu o evoluție la fel de inflexibilă, trasată de categoria în care se încadrează respectivul tip de personalitate. Au acel grad de iraționalite și limitare cât să pară cu adevărat umani. Inclusiv androizii infectați.
Iar realizarea este impecabilă. De la grafică la voci și muzică (Radiohead - Paranoid Android pe genericul de final) la referințele din mitologia greacă (și probabil nu numai), totul se îmbină parcă perfect pentru a prezenta firul acțiunii. Totuși, nu este dat totul mură-n gură. Multe conluzii trebuie să le tragă spectatorul prin propria analiză a celor redate, precum și un strop de imaginație.
Deci, așadar și prin urmare, e un anime care se merită văzut și re-văzut, părerea mea. Până la a doua vizionare, însă, o să încerc să găsesc timp pentru Serial Experiments Lain. Cică ar fi bun.
Thursday, June 10. 2010
[Fara titlu...] 2
A iesit soarele la plimbare.
Si-a pus hainele de duminica, jobenul, si-a luat bastonul, si-a lustruit cu grija pantofii, o floare la rever si paseste agale pe bulivar...
Calca rar, dar sigur pe el, priveste intinderea albastra-verde de sub el. Zambeste oarecum multumit. Invarte bastonul si din cand in cand fluiera o melodie vesela, pe care nu mai tine minte unde a auzit-o.
Se opreste la un moment dat, scoate mana din buzunar, ridica jobenul, se inclina si da binete unui nor, pe care il lasa sa treaca incet prin dreptul sau. Il urmareste cu privirea, pentru a se asigura ca nu se intoarce. Nu azi, azi nu... Se intelege bine cu norii, dar azi nu le vrea compania, azi vrea sa se plimbe singur pe bulivar si sa se gandeasca la ale lui si sa se bucure de ganduri si de sentimente.
Se uita inca o data in jos si vede un zambet la fel de relaxat ca al lui. Un zambet atasat unei moace deschise, relaxate, chiar vesela.
O moaca ce il priveste multumitoare si care ii da binete cu o licarire aparte in ochi. Soarele raspunde salutului si urmareste o vreme cu privirea masina din care il primise.
Nici un rid, nici o cuta, decat poate doua arce de cerc in jurul colturilor buzelor, care stateau tantose ridicate intr-un zambet moale si cald.
Si ciocul si sprancenele... dar de data asta sprancenele se intind pe un sezlong imaginar deasupra ochilor, fara a mai fi mutilate de o incruntare nervoasa...
Ii e bine si e linistit.
Nu se mai grabeste... Nu mai fuge nervos dintr-o parte in alta.
Volanul nu mai scartaie sub presiunea prinsorii, ci se relaxeaza si se leagana voios incet cand la stanga, cand la dreapta. Pedalele nu se mai supun infricosate sub pantoful greu. Ci mai degraba se aseaza comfortabil sub papucul moale, care le atinge cu blandete.
Scaunul e lasat pe spate. Mana dreapta sade relaxata si moale agatata cu 4 degete de partea de jos a volanului. Mana stanga se sprijina in cot pe usa si se bucura de geamul deschis si racoarea diminetii tarzii. Anina intre doua degete o tigara fumeganda si mangaie cu podul palmei acelasi volan.
Mainile se incruciseaza la un moment dat dand volanul peste cap si isi soptesc cateva vorbe... Apoi zambesc complice una alteia: azi e linistit. Omu' e fericit...
Poate nici el nu stie de ce. Poate nu are nici un motiv serios sa fie atat de fericit si linistit. Nu stie...
Ceea ce stie sigur e ca nici nu vrea sa se gandeasca la cauze... Deocamdata se bucura de vremea calda, de drumul liber si de gandul la destinatie...
Mai trage incet un fum din tigara si cauta cu privirea cana de cafea. Degeaba cauta cana, nu mai e la el de mult... Nu conteaza, era o sticla de cola p-aici pe undeva... Aha, uite-o!
Locul unde era cana candva e gol si sarac, mic si infrigurat. Acum priveste in jos si ofteaza adanc... Apoi ridica privirea si incearca sa ofere macar o frantura de explicatie. Dar este amutit cu o miscare scurta, care inchide suportul inapoi in bord. Nu azi... azi nu...
Dupa ce inchide suportul de pahare, omu' are un flashback scurt, verde si cu aripi... Si-l reprima intr-o fractiune de secunda. Nu azi... azi nu...
Isi aduce aminte de soare si ii mai zambeste o data. Si se intoarce la ale lui. La liniste, la pace...
Se uita agale la ceasul din bord si isi deseneaza un ranjet mare: face timp bun. Si se apropie de iesirea de pe autostrada...
Hai ca nu mai e mult...
Se apropie de partea dreapta a drumului si se pierde in distanta, dar ramane
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Si-a pus hainele de duminica, jobenul, si-a luat bastonul, si-a lustruit cu grija pantofii, o floare la rever si paseste agale pe bulivar...
Calca rar, dar sigur pe el, priveste intinderea albastra-verde de sub el. Zambeste oarecum multumit. Invarte bastonul si din cand in cand fluiera o melodie vesela, pe care nu mai tine minte unde a auzit-o.
Se opreste la un moment dat, scoate mana din buzunar, ridica jobenul, se inclina si da binete unui nor, pe care il lasa sa treaca incet prin dreptul sau. Il urmareste cu privirea, pentru a se asigura ca nu se intoarce. Nu azi, azi nu... Se intelege bine cu norii, dar azi nu le vrea compania, azi vrea sa se plimbe singur pe bulivar si sa se gandeasca la ale lui si sa se bucure de ganduri si de sentimente.
Se uita inca o data in jos si vede un zambet la fel de relaxat ca al lui. Un zambet atasat unei moace deschise, relaxate, chiar vesela.
O moaca ce il priveste multumitoare si care ii da binete cu o licarire aparte in ochi. Soarele raspunde salutului si urmareste o vreme cu privirea masina din care il primise.
Nici un rid, nici o cuta, decat poate doua arce de cerc in jurul colturilor buzelor, care stateau tantose ridicate intr-un zambet moale si cald.
Si ciocul si sprancenele... dar de data asta sprancenele se intind pe un sezlong imaginar deasupra ochilor, fara a mai fi mutilate de o incruntare nervoasa...
Ii e bine si e linistit.
Nu se mai grabeste... Nu mai fuge nervos dintr-o parte in alta.
Volanul nu mai scartaie sub presiunea prinsorii, ci se relaxeaza si se leagana voios incet cand la stanga, cand la dreapta. Pedalele nu se mai supun infricosate sub pantoful greu. Ci mai degraba se aseaza comfortabil sub papucul moale, care le atinge cu blandete.
Scaunul e lasat pe spate. Mana dreapta sade relaxata si moale agatata cu 4 degete de partea de jos a volanului. Mana stanga se sprijina in cot pe usa si se bucura de geamul deschis si racoarea diminetii tarzii. Anina intre doua degete o tigara fumeganda si mangaie cu podul palmei acelasi volan.
Mainile se incruciseaza la un moment dat dand volanul peste cap si isi soptesc cateva vorbe... Apoi zambesc complice una alteia: azi e linistit. Omu' e fericit...
Poate nici el nu stie de ce. Poate nu are nici un motiv serios sa fie atat de fericit si linistit. Nu stie...
Ceea ce stie sigur e ca nici nu vrea sa se gandeasca la cauze... Deocamdata se bucura de vremea calda, de drumul liber si de gandul la destinatie...
Mai trage incet un fum din tigara si cauta cu privirea cana de cafea. Degeaba cauta cana, nu mai e la el de mult... Nu conteaza, era o sticla de cola p-aici pe undeva... Aha, uite-o!
Locul unde era cana candva e gol si sarac, mic si infrigurat. Acum priveste in jos si ofteaza adanc... Apoi ridica privirea si incearca sa ofere macar o frantura de explicatie. Dar este amutit cu o miscare scurta, care inchide suportul inapoi in bord. Nu azi... azi nu...
Dupa ce inchide suportul de pahare, omu' are un flashback scurt, verde si cu aripi... Si-l reprima intr-o fractiune de secunda. Nu azi... azi nu...
Isi aduce aminte de soare si ii mai zambeste o data. Si se intoarce la ale lui. La liniste, la pace...
Se uita agale la ceasul din bord si isi deseneaza un ranjet mare: face timp bun. Si se apropie de iesirea de pe autostrada...
Hai ca nu mai e mult...
Se apropie de partea dreapta a drumului si se pierde in distanta, dar ramane
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Thursday, June 3. 2010
We're baaaack!
Am lipsit un pic. S-a simțit, nu-i așa? Golul, liniștea... S-a simțit, nu-i așa?! Am lipsit pentru că ne-am mutat! Acum avem o viteză maximă dublă, dar jumătate din nr de băi. Mai puțin spațiu, dar o priveliște mai bună. Mai puțină mobilă, dar mai puțin praf de șters. Mai aproape de muncă pentru unul, dar mai departe pentru celălalt. Și tot așa. O mutare ca oricare alta, cu bune și rele. Dar ne place! Și-o să fie casa noastră în vara ce se anunță (și nu numai, sper eu). Și să nu-i spuneți lui Biggy, dar mie chiar îmi place. Chit că încă n-avem masă în bucătărie. Dar avem mai mult magiun pentru narghilea! Și deși acum suntem mai aproape (ca și distanță) de unii prieteni, suntem mai departe de alții. Dar n-ar trebui să fie asta o problemă. Timp să ne adunăm cu toții e destul. Pentru că după unii, vara încă nici n-a început. Așa că ne vedem, ne auzim, ne întâlnim!
Saturday, May 1. 2010
Unu mai
Încet încet ne apropiem de perioada mea preferată a anului. Vreme (foarte) caldă, nopți târzii, dimineți matinale. Trenuri la ora 23, cartofi prăjiți la ora 24, ștranduri la ora 1, narghilea la ora 2, Metallica la ora 3 și tot așa până la tura de la ora 7. Un rezumat rezumat al sezonului trecut. Linia de bază pentru sezonul care urmează. The weekend starts... right after I finish my M.Sc. paper.
Wednesday, April 14. 2010
Paturica mea
Acesta e apelativul pe care îl primise o pătură fleece de la fosta ei proprietară. Zic "fosta" pentru că atunci când domnișoara a dispărut a lăsat-o la mine. Iar eu i-am păstrat apelativul, așa că acum e păturica mea. Iar păturica mea mie mi-e foarte dragă; de când a rămas la mine, mi-a fost întotdeauna aproape în momentele grele. De câte ori sunt abătut, nu trebuie decât să-i citesc eticheta, și instant mă simt mai bine:
Păturica mea e foarte foarte pudică. Când o spăl, vrea să fie singură, culorile să i le spăl separat. Apoi, când e gata, nu am voie să o storc. Dar aici intervine partea intersantă, pentru că "Îndepărtați imediat dacă se udă". Chestia asta îmi curmă întotdeauna orice fir al gândirii. Chiar și acum când vreau să scriu despre mă blochează. În primul rând, ce să îndepărtez? De cine/ce să îl/o îndepărtez? Pătura de sursa de umezeală? Adică apa? Păi cum o mai spăl atunci? Curățătorie chimică? De ce îmi mai zice atunci că o pot băga la mașină? Și dacă o pot spăla, dar nu am voie să o storc, cum pot să "îndepărtez imediat"? Sau ar trebui imediat ce am spălat-o să alerg cu ea pe frânghie, departe de instrumentul de tortură, privind-o cum se luptă să-și recapete suflul după experiența traumatizantă prin care tocmai ce am trecut-o? Sau pur și simplu nu am voie să o ud deloc? Nu am voie să dorm în ea, nu cumva să transpir? nu am voie să o iau la plajă, lângă ditai sursa de apă, sau la picnic, când s-ar putea pe drum să stea într-un rucsac lângă vreo sticlă de suc rece, udă din cauza condensului? Unde mai pui că odată tabăra instalată, cineva ar putea vărsa ceva pe ea din greșeală. Chiar, restricția e pentru lichide de orice natură? N-am voie să pornesc umidificatorul pe lângă ea, nu cumva să o tabere ionii? Sau de fapt ăsta și e mesajul ascuns în spatele acelor 5 cuvinte, să am grijă de inocența ei, nu cumva să o stârnească careva a se uda?
Și uite așa cu păturica mea. Nu o fi perfectă eticheta ei, dar n-aș schimba-o cu nici o altă pătură din lume. Ceea ce aș face în schimb ar fi să o mai spăl din când în când.
Păturica mea e foarte foarte pudică. Când o spăl, vrea să fie singură, culorile să i le spăl separat. Apoi, când e gata, nu am voie să o storc. Dar aici intervine partea intersantă, pentru că "Îndepărtați imediat dacă se udă". Chestia asta îmi curmă întotdeauna orice fir al gândirii. Chiar și acum când vreau să scriu despre mă blochează. În primul rând, ce să îndepărtez? De cine/ce să îl/o îndepărtez? Pătura de sursa de umezeală? Adică apa? Păi cum o mai spăl atunci? Curățătorie chimică? De ce îmi mai zice atunci că o pot băga la mașină? Și dacă o pot spăla, dar nu am voie să o storc, cum pot să "îndepărtez imediat"? Sau ar trebui imediat ce am spălat-o să alerg cu ea pe frânghie, departe de instrumentul de tortură, privind-o cum se luptă să-și recapete suflul după experiența traumatizantă prin care tocmai ce am trecut-o? Sau pur și simplu nu am voie să o ud deloc? Nu am voie să dorm în ea, nu cumva să transpir? nu am voie să o iau la plajă, lângă ditai sursa de apă, sau la picnic, când s-ar putea pe drum să stea într-un rucsac lângă vreo sticlă de suc rece, udă din cauza condensului? Unde mai pui că odată tabăra instalată, cineva ar putea vărsa ceva pe ea din greșeală. Chiar, restricția e pentru lichide de orice natură? N-am voie să pornesc umidificatorul pe lângă ea, nu cumva să o tabere ionii? Sau de fapt ăsta și e mesajul ascuns în spatele acelor 5 cuvinte, să am grijă de inocența ei, nu cumva să o stârnească careva a se uda?
Și uite așa cu păturica mea. Nu o fi perfectă eticheta ei, dar n-aș schimba-o cu nici o altă pătură din lume. Ceea ce aș face în schimb ar fi să o mai spăl din când în când.
Saturday, April 3. 2010
Sarbatoare
Acum câteva zile, în cadrul unei discuții mai ample, un coleg de muncă disputa validitatea sărbătorilor unei anumite religii ca sărbători legale la noi în țară. Deși îi înțeleg punctul de vedere, nu pot zice că i-l și susțin, bineînțeles din cauza propriei agende: Aștept cu nerăbdare declararea ca sărbătoare legală a unei anumite sărbători religioase cu o mare importanță - Tăierea împrejur.
De abia aștept să văd o prezentatoare de știri anunțându-mă cu bucurie că se aproprie tăierea împrejur, apoi să urmeze un reportaj despre obiceiurile și tradițiile din țară legate de această sărbătoare. Cum lumea se pregătește să primească în casă tăierea și cât de recunoscători îi sunt lui Iisus că el a fost ultimul la care s-a făcut "după trup", pentru toți cei de după tăierea fiind una sufletească (ocazie cu care aflăm că față de reprezentarea fizică a femeilor, cea spirituală dispune de împrejururi de tăiat). Să-mi arate copii din clasele primare desenând scena și pregătind serbări școlare, cu scenete în care Iisus lasă în urmă "legea veche" și-și primește numele. (De curiozitate, dacă nu l-ar fi tăiat, l-ar fi chema Oisus?) Să li se ia interviuri în care să spună că atunci când vor fi mari, vor să se facă tăietori de împrejururi. Iar la sfârșitul zilei cu pricina să văd, tot la știri, cum orășeanul de rând a sărbătorit în felul lui, ieșind la grătar în ciuda frigului, pregătind mici și cârnăciori în formă de împrejururi tăiate și scuipând semințe restul după-amiezii, să se vadă diferența.
Din păcate mai am de așteptat până toate acestea vor deveni realitate. Momentan această zi este deja liberă prin lege, sub pretextul primei zile din an. Dar cine știe, poate într-o zi anul nou își va pierde din semnificație, sau poate vom înceta să folosim calendarul curent. Și atunci, dacă va mai exista biserica, poate vom vedea echivalentul zilei de 1 ianuarie intrându-și în drepturi drept ziua tăierii împrejur.
De abia aștept să văd o prezentatoare de știri anunțându-mă cu bucurie că se aproprie tăierea împrejur, apoi să urmeze un reportaj despre obiceiurile și tradițiile din țară legate de această sărbătoare. Cum lumea se pregătește să primească în casă tăierea și cât de recunoscători îi sunt lui Iisus că el a fost ultimul la care s-a făcut "după trup", pentru toți cei de după tăierea fiind una sufletească (ocazie cu care aflăm că față de reprezentarea fizică a femeilor, cea spirituală dispune de împrejururi de tăiat). Să-mi arate copii din clasele primare desenând scena și pregătind serbări școlare, cu scenete în care Iisus lasă în urmă "legea veche" și-și primește numele. (De curiozitate, dacă nu l-ar fi tăiat, l-ar fi chema Oisus?) Să li se ia interviuri în care să spună că atunci când vor fi mari, vor să se facă tăietori de împrejururi. Iar la sfârșitul zilei cu pricina să văd, tot la știri, cum orășeanul de rând a sărbătorit în felul lui, ieșind la grătar în ciuda frigului, pregătind mici și cârnăciori în formă de împrejururi tăiate și scuipând semințe restul după-amiezii, să se vadă diferența.
Din păcate mai am de așteptat până toate acestea vor deveni realitate. Momentan această zi este deja liberă prin lege, sub pretextul primei zile din an. Dar cine știe, poate într-o zi anul nou își va pierde din semnificație, sau poate vom înceta să folosim calendarul curent. Și atunci, dacă va mai exista biserica, poate vom vedea echivalentul zilei de 1 ianuarie intrându-și în drepturi drept ziua tăierii împrejur.
« previous page
(Page 2 of 11, totaling 83 entries)
next page »
