Biggy - Blog

Mamele raman mame...partea 2

nospam@example.com (Biggy) — Mon, 19 Jul 2010 09:54:57 +0300

S-a intamplat sambata dup-amiaza.

La o barfa mica cu maica-mea, vine vorba de copii. Si ii expun femeii teoria mea legata de numele viitorilor plozi. Mai precis:
Pai o sa fie doi, baiat si fata. Numele fetei o sa fie Sonia Andreea. Sonia pentru ca imi place mie mult si Andreea de la numele lu tac-su, respectiv eu. Numele baiatului o sa fie Damian X. Damian pentru ca imi place mie mult si X de la numele mamei...

A urmat discutia de mai jos:
Eu: "Normal, asta inseamna ca tre' sa am grija cum o s-o cheme pe maica-sa, pentru ca anumite nume de fete nu pot fi transformate in nume de baiat..."
Mama: "Adica?"
Eu: "Adica de exemplu Carmen..."
Mama: [incepe sa fredoneze Carmen a lui Bizet]
Eu: "Haidi, femeie, nu ma lua cu fredonatu' ca aici e treaba serioasa, io ce nume dau baiatului?"
Mama: "Ole!"
Eu: "..."

Umm...

[Fara titlu...] 2

nospam@example.com (Biggy) — Thu, 10 Jun 2010 13:33:52 +0300

A iesit soarele la plimbare.
Si-a pus hainele de duminica, jobenul, si-a luat bastonul, si-a lustruit cu grija pantofii, o floare la rever si paseste agale pe bulivar...
Calca rar, dar sigur pe el, priveste intinderea albastra-verde de sub el. Zambeste oarecum multumit. Invarte bastonul si din cand in cand fluiera o melodie vesela, pe care nu mai tine minte unde a auzit-o.

Se opreste la un moment dat, scoate mana din buzunar, ridica jobenul, se inclina si da binete unui nor, pe care il lasa sa treaca incet prin dreptul sau. Il urmareste cu privirea, pentru a se asigura ca nu se intoarce. Nu azi, azi nu... Se intelege bine cu norii, dar azi nu le vrea compania, azi vrea sa se plimbe singur pe bulivar si sa se gandeasca la ale lui si sa se bucure de ganduri si de sentimente.
Se uita inca o data in jos si vede un zambet la fel de relaxat ca al lui. Un zambet atasat unei moace deschise, relaxate, chiar vesela.
O moaca ce il priveste multumitoare si care ii da binete cu o licarire aparte in ochi. Soarele raspunde salutului si urmareste o vreme cu privirea masina din care il primise.

Nici un rid, nici o cuta, decat poate doua arce de cerc in jurul colturilor buzelor, care stateau tantose ridicate intr-un zambet moale si cald.
Si ciocul si sprancenele... dar de data asta sprancenele se intind pe un sezlong imaginar deasupra ochilor, fara a mai fi mutilate de o incruntare nervoasa...

Ii e bine si e linistit.
Nu se mai grabeste... Nu mai fuge nervos dintr-o parte in alta.

Volanul nu mai scartaie sub presiunea prinsorii, ci se relaxeaza si se leagana voios incet cand la stanga, cand la dreapta. Pedalele nu se mai supun infricosate sub pantoful greu. Ci mai degraba se aseaza comfortabil sub papucul moale, care le atinge cu blandete.

Scaunul e lasat pe spate. Mana dreapta sade relaxata si moale agatata cu 4 degete de partea de jos a volanului. Mana stanga se sprijina in cot pe usa si se bucura de geamul deschis si racoarea diminetii tarzii. Anina intre doua degete o tigara fumeganda si mangaie cu podul palmei acelasi volan.
Mainile se incruciseaza la un moment dat dand volanul peste cap si isi soptesc cateva vorbe... Apoi zambesc complice una alteia: azi e linistit. Omu' e fericit...

Poate nici el nu stie de ce. Poate nu are nici un motiv serios sa fie atat de fericit si linistit. Nu stie...
Ceea ce stie sigur e ca nici nu vrea sa se gandeasca la cauze... Deocamdata se bucura de vremea calda, de drumul liber si de gandul la destinatie...
Mai trage incet un fum din tigara si cauta cu privirea cana de cafea. Degeaba cauta cana, nu mai e la el de mult... Nu conteaza, era o sticla de cola p-aici pe undeva... Aha, uite-o!

Locul unde era cana candva e gol si sarac, mic si infrigurat. Acum priveste in jos si ofteaza adanc... Apoi ridica privirea si incearca sa ofere macar o frantura de explicatie. Dar este amutit cu o miscare scurta, care inchide suportul inapoi in bord. Nu azi... azi nu...

Dupa ce inchide suportul de pahare, omu' are un flashback scurt, verde si cu aripi... Si-l reprima intr-o fractiune de secunda. Nu azi... azi nu...

Isi aduce aminte de soare si ii mai zambeste o data. Si se intoarce la ale lui. La liniste, la pace...

Se uita agale la ceasul din bord si isi deseneaza un ranjet mare: face timp bun. Si se apropie de iesirea de pe autostrada...
Hai ca nu mai e mult...

Se apropie de partea dreapta a drumului si se pierde in distanta, dar ramane

Al vostru, Andrei...
Ma inclin...

Una, alta

nospam@example.com (Biggy) — Fri, 12 Mar 2010 12:45:46 +0200

Salutari din balamuc!

Astazi nu punem mintea la incercare, zicem doar de doua chestii micute de care e bine sa se stie.

Prima ar fi, cum se vede din banneru' de mai sus nitel, Ziua Internationala a Apei. Avand in vedere ca un om moare in cateva zile daca nu bea apa, as zice ca e un element destul de important. Legat de asta, pe 21 martie, in parcul Herastrau, or sa fie cateva evenimente dedicate ocaziei. Va astept acolo, facem o poza, stam la o vorba... Mai multe detalii despre ZIA aflati cu un click mic pe banner.

A doua chestiuta e mai pentru cunoscatori/fani/maniaci. In weekend-u' asta (13-14 martie), la Romexpo, e a 5-a editie a 4Tuning Days. Dragul vostru subsemnat a ratat din diferite motive ultimele doua editii si are de gand sa nu mai faca la fel! Ne vedem acolo maine si poimaine, intre orele 10-20, facem o poza, ne uitam la o masina, ascultam o turbina si multe alte etc. Mai multe detalii despre eveniment, aici.

Ne vedem, ne auzim, stam la o vorba, facem o poza.

Haidi ca v-am pupat cu respectul cuvenit!

Ma inclin...

Dimensiuni relative...

nospam@example.com (Biggy) — Mon, 08 Mar 2010 01:09:24 +0200

Era o seara ca oricare alta dinaintea ei si ca oricare alta ar fi urmat.

Stand intins pe patul preacunoscut, isi plimba alene privirea pe tavanul fad. Undeva la 2 metri si-un pic.
Intinde mana si i se pare ca poate sa il atinga, sa ii curete varul ingalbenit si sa il puna deoparte, poate i-o mai trebui si alta data. Ii sunt cunoscute camera, tavanul, varul. Le iubeste seara si le uraste dimineata...

Cand se trezeste, ii e lehamite de ceea ce il inconjoara. Dorul de drum ii e a doua fire. Se uita in jur cu ochii inca lipiti de somn si ii vine sa curete totul dintr-o miscare. Sa dea perdeaua la o parte, in speranta ca e altceva pe partea cealalta. In fata lui e o perdea grea pe care nu usor a croit-o. O perdea pe care si-a dorit-o si pe care s-a chinuit sa o aiba. Cu toate astea, in fiecare dimineata vede cute noi. Si pete umede. Si rupturi franjurate, unele mai mici, altele mai mari. I se par urate si ar vrea sa dea totul jos. Isi vede numele incris mare de la un capat la altul al perdelei. E a lui. Si nu e singura. Poate oricand sa deschida cufarul si sa scoata o multime de perdele, pe care sta scris, de asemenea, numele lui. Sunt perdele care si-au pierdut de-a lungul timpului insemnatatea... si pe care le-a dat jos. Unele mai mici, care au picat la primul gand. Altele mai mari si mai grele care au cazut zgomotos, dupa ce au fost smulse din locul lor.

Se ridica din pat si se duce la harta mare de pe perete. I se pare imensa. E langa ea si fixeaza fiecare punct cu privirea, parca dorind sa infiga cate un stindard care sa pironeasca locul respectiv in eternitate. Si sunt atat de multe locuri... si atat de departate.

Isi infige palma in mijlocul hartii incercand sa incetineasca valul gandurilor.
Se mira. Vede capetele degetelor si punctele pe care le-a atins cu ele pe harta. Da la o parte mana si vede ca a acoperit multe puncte. Se uita cu nedumerire la palma sa deschisa, care acum i se pare imensa. Distantele create de degete sunt inimaginabile...
Cu privirea tremuranda, inchide palma. Apoi o deschide din nou: nu e asa mare, e doar o palma. E o mana... E mana lui.

Intoarce temator privirea catre harta. Apoi o atinge bland, asezand mana in acelasi loc de mai devreme.
Si harta devine mica. Se strage ascultatoare si i se ascunde in causul palmei. Distantele se strang si i se aseaza ca niste inele invizibile in jurul degetelor.

Privirea i se insenineaza. Mana lipita de harta se duce la margine si ciupeste un colt. Cealalta mana se aseaza hotarat in coltul opus. Si inchide totul in bratele sale. Strange o lume intreaga la pieptul sau si dintr-odata intelege...

Se intoarce si pleaca... Drumurile il asteapta cuminti si primitoare, ca de fiecare data.

La intoarcere, isi sprijina trupul ostenit in patul binecunoscut si isi da jos haina plina de praf. Se uita la perdea. Dar de data asta, ii pare bine ca e acolo. Se simte oarecum mandru. Desi e o perdea mica, fara mare insemnatate. E a lui. Si asta e de ajuns. Si loc in cufar mai e... Incap si alte perdele... Inclusiv asta de acum.
Se uita in palmele sale pline de praf si vede drumuri si destinatii. Si stie ca timpul lor va veni, fie mai devreme, fie mai tarziu.

Tine cufarul cu perdele in suflet si harta cu drumuri in maini. Si poate face ce vrea cu ele...

Si ganditor si relativ multumit se intinde sa se odihneasca. Dar mai intai sa mai curete din varul de pe tavan... Poate i-o mai trebui si alta data.

Si ramane...
Al vostru, Adrei...

Ma inclin...

Exercitiu intelectual

nospam@example.com (Biggy) — Thu, 25 Feb 2010 09:16:14 +0200

Eu ma gandesc...cand nu am ce face, la toate rahaturile.
Majoritatea sunt atat de inutile, incat imi vine sa imi plang timpul pierdut cu ele. Dar unele au un iz aparte de lucru ce trebuie impartasit!

Par exemple:
In momentul in care o fata este intrebata ce vrea de la baiatul din viata ei, unul dintre raspunsuri este: "sa ma faca sa zambesc".
Cand un baiat este intrebat ce vrea de la fata, zice: "sa rada la glumele mele".

M-ati urmarit pana aici? Buuun.
Mai departe putem presupune urmatoarea afirmatie ca fiind adevarata, cu o marja mica de eroare: cand se face o gluma, reactia pe care o provoaca aceasta depinde mult de coeficientul de inteligenta comparat al emitentului glumei si al receptorului. De asemenea, consider ca adevarata formularea: orice persoana considera o gluma cu atat mai haioasa, cu cat i se pare mai inteligenta.

Si acum sa vedem ce se intampla!
Daca emitentul are IQ-ul mai ridicat decat receptorul, primul va putea emite glume/snoave/poante etc la nivelul sau, cat si la un nivel ceva mai scazut, permitand astfel receptorului sa savureze din plin momentul, astfel reactionand in consecinta (zambet timid, ranjet, raset cu mana la gura, hohote incontrolabile etc...)
Daca insa emitentul are un coeficient (tot de inteligenta, ca nu am schimbat subiectul) mai scazut decat al receptorului, acesta nu se va putea ridica la asteptarile umoristice ale celui de-al doilea oricat de mult ar incerca, si astfel reactia primita va fi cel mult una de: "eh, macar incearca..." asemanatoare cu reactia pe care o ai cand vezi un catelus care incearca sa urce pe canapea si nu poate...

LUand in considerare toate cele de mai sus, putem emite cu convingere urmatoarea concluzie: fetele cauta baieti cel putin la fel de inteligenti ca ele, in timp ce baietii cauta fete cel mult la fel de inteligente ca ei.
Felicitari, dragelor, ne-ati "facut" si aici...

Recunosc, situatia de mai sus nu e 100% valabila, dar atinge o majoritate credibila, nu-i asa?

Isi recunoaste inca o data inferioritatea in fata sexului "slab" cel care a fost, este si va fi

Al vostru, Andrei...
Ma inclin...

Ambrozie...

nospam@example.com (Biggy) — Mon, 25 Jan 2010 14:17:28 +0200

"Stai, nu ma grabi... Stiu ca iti ziceam ceva...termin imediat..."

Mirosul de fum de narghilea si de lumanari imi gadila nasul si mintea... Aburii de absint imi gadila imaginatia si pleoapele inchise... Covorul aspru si perna moale mi-au devenit a doua piele...

Se tace si se viseaza... gandurile scapa printre degetele ratiunii si se scurg intr-o constelatie de stele stralucitoare care se invart toate in jurul unui singur punct... o singura constanta...
Deschid narile si inspir inca o data... Ranjetul din coltul drept al gurii spune tot... Sorb o gura de otrava verde dulce-amaruie... mai trag un fum din narghilea... si stele incep sa se invarta si mai repede, amestecate de zane verzi si sultani cu turbane...

Portishead... nu muzica, ci ritmul... intind mainile pe langa mine si simt vibratiile in covor... imi trepideaza pana in suflet... mi se intorc navalitoare amintiri frumoase ca un rasarit de primavara oglindit in zambetul unui copil... Intre ele apar si altele, urate si diforme, sangerande, tremurande, triste si nealinate...
Zambesc si plang, alint si injur, mangai si lovesc... toate in mine... Respir rar si adanc... plutesc undeva departe... fiecare bataie a inimii imi da un nou impuls si ma poarta mai departe... spre infinitul visului meu.

Mahmureala de simturi...
Stiu ca maine o sa doara. Stiu ca atunci cand o sa cad inapoi, o sa imi zdrobesc fiecare molecula... Stiu ca o sa imi ia un pic sa ma recompun... E un risc mic...
Intind o mana si gasesc o lumanare. Din greseala pun mana deasupra ei... Ma razgandesc repede...

Si ma vegheaza o pereche de ochi verzi... Alene, deschid ochii si ii vad... Doua globuri verzui cu aripi de ingeras. Ingerasule, nu pleca deocamdata! Stai si ai grija de mine... Promit sa intorc favoarea... Ingerasul meu priveste in jos si zambeste cald. Stie ca acum sunt altul, dar tot eu... Stie ca maine o sa revin cu totul... Si stie ca o sa ma ajute sa imi revin. E cu mine cand visez, e cu mine cand zbor, o sa fie cu mine si cand o sa revin violent intre cei cu capul plecat...

Inchid ochii din nou si plec mai departe...

PS: In curand o sa aflati despre Passat...

Static...

nospam@example.com (Biggy) — Wed, 20 Jan 2010 15:06:01 +0200

Nu stiu daca e de la vremea mohorata din ultima vreme, sau poate e pentru ca a trecut ceva timp de la ultima "depresie", sau poate Koop cu al lor magic "Island Blues", sau poate pur si simplu e prea liniste...

Ma simt stagnand. Din nou...
Nu mi se intampla des, viata mea e in general agitata. Si daca nu e agitata, mi-o agit eu. E ca un pahar cu apa murdara, pe care il amestec in continuu cu paiul prin care sorb licoarea dulce-amara...

Ma vad intr-un bar vechi, cu mesele cojite si scaunele care scartaie. Ma vad undeva langa un geam putin murdar, dar prin care lumina inca patrunde vesela si imi lumineaza paharul cu apa, scrumiera si masa de sub ele...
Am paharul in fata si amestec in el lenes cu mana dreapta. Podul mainii stangi sustine greutatea tamplei. Se agata cu doua degete de o tigara fumeganda. Am privirea rece si distanta... Incerc de prea mult timp sa vad prin apa din pahar... Si in continuu amestec... Si privirea nu patrunde prin toata murdaria...

Cobor agale mana stanga de la tampla spre gura si sorb alene un val de fum, fara sa imi desprind atentia pierduta in pahar... Las fumul sa iasa si pentru un moment nu mai vad paharul. Nici macar paharul... nici macar paharul...

Ridic privirea spre fereastra murdara. Nu vad mai nimic prin ea. Stiu ca e ceva pe partea cealalta, dar nu pot vedea ce... Imi iau repede gandul si ma afund in scaun. Las pentru un moment paiul din mana dreapta si incep sa curat cu unghia aratatorului fulgii de vopsea care se desprind din masa. Am capul picat cu barbia in piept si picioarele aruncate sub masa. Ma concentrez pe fulgii de vopsea care se incapataneaza sa nu se desprinda... Nici nu mai stiu ce culoare era masa cand m-am asezat... Nici acum nu stiu ce culoare e.

Imi regasesc mana stanga lesinata langa scrumiera. O conving sa se ridice si mai beau o gura de fum cald si inecacios. Il trag cu nesat pana in strafundul sufletului... Cu tigara inca in gura, las incet capul pe spate in hamacul format de cele doua palme...

Fulgii de vopsea de pe masa si-au pierdut farmecul. Apa a inceput sa se limpezeasca. Imi incrucisez picioarele inca intinse si inchid ochii. Cu ochii inchisi pot sa vad fumul cum se ridica visator din capatul aprins al tigarii si dintre buzele mele, invelind tigara. Trece nepasator prin fluviul de lumina vesela ce strapunge aerul greu...

Simt ca ma doare spatele. E scaunul incomod. Nici nu mai tin minte daca era confortabil cand m-am asezat... Acum sigur nu mai e.
Deschid privirea inainte sa deschid ochii si pentru o fractiune de secunda ma vad zambind. Cand deschid ochii, imaginea mea dispare... Duc mana stanga la gura si trag afara tigara lipita de buze. Involuntar imi ating colturile gurii si le simt indreptate in jos. De ce? Asa trebuie sa fie? Si daca nu, cum ar trebui sa fie? Nu mai tin minte cum aveam colturile gurii cand m-am asezat...

Ridic capul si imi infig la loc barbia in piept. Proptesc privirea in pahar...
Si vad apa care e aproape limpede. Si aproape pot sa vad prin ea. Pana la gandul urmator, palma dreapta se insurubeaza in jurul paiului si incepe din nou sa amestece... Si totul devine iar neclar...

Dintr-odata mi se aprinde privirea. Imi dau seama ca nu stiu cat e ceasul. Sau de cat timp sunt aici...
Incerc sa imi aduc aminte unde e ceasul... Apoi imi dau seama ca am uitat cum arata un ceas... Oare cand m-am asezat stiam cum arata? Si ce inseamna timpul? Oare cand m-am asezat stiam ce inseamna?

Privirea mi se stinge din nou. In spatele ei sunt adormit, paralizat...
Ma simt amortit cu totul. Si simt ca astept... Oare cand m-am asezat stiam ce astept? Acum sigur nu mai stiu...

Nu stiu daca sau cat am baut din paharul din fata mea... Stiu sigur ca lichidul dinauntru e dulce-amar. Poate o sa mai beau din el... Dar deocamdata il las sa mai astepte...si el pe mine.

Si...stau...

Mai devreme mi s-a parut ca se aude afara un... Passat

S

nospam@example.com (Biggy) — Mon, 18 Jan 2010 16:03:14 +0200

S...pune-mi ce si cand vrei, nu ma lasa pe mine sa presupun! Asta daca vrei sa obtii ceva de la mine...
S...coate-ti capul din fund inainte sa deschizi ochii, ca sa nu te vezi inconjurat de rahat!
S...cuza-ma daca te jigneste sinceritatea mea. In acelasi sens, scuza-ma ca m-am nascut sau ca respir sau ca imi bate inima!
S...cuteste-ma de orice amanunt marunt care ar putea sa nu ma intereseze! Nu de alta, dar sunt capabil sa "alunec" din conversatie indeajuns de usor... daca intelegi ce zic...
S...triveste-mi sperantele si nazuintele, dar nu uita niciodata ca ele apar mai ceva ca ciupercile dupa ploaie! Te risti?
S...traduieste-te sa imi dovedesti ce vrei tu... dar nu uita ca singura persoana careia trebuie sa ii dovedesti ceva esti chiar tu!
S...tai in banca ta daca nu ai de spus nimic demn de luat in considerare!
S...chimba-ti mentalitatea si felul de-a fi, dar cu atentie la legile evolutiei!
S...tinge lumina cand iesi din camera daca vrei sa o poti aprinde din nou cand te intorci... Unele becuri consuma mult si se ard repede...
S...ari din mers, daca vrei sa cobori intre statii!
S...epara clar partile din viata ta care nu au voie sa se amestece!
S...trange-i langa tine pe cei fara de care dimineata nu ai chef sa te dai jos din pat.

S...a te gandesti la noi cand vezi un Passat!

Anarhisme

nospam@example.com (Biggy) — Fri, 20 Nov 2009 14:43:29 +0200

Salutari, ai mei!
Ce mai faceti? Bine-sanatosi? Sper ca da...

Astazi vreau sa va retin un moment atentia cu un subiect pe care de obicei nu il ating, si anume politica.
V-as ruga umil sa nu ma lapidati inca, rabdati-ma cateva paragrafe! Va multumesc!

Vreau sa va zic sa va duceti la vot! Da! Puiul de anarhist va indeamna sa mergeti la vot...
Mergeti la vot si anulati-va votul! E singura modalitate de a le arata de fapt ca ceva e gresit: sa le omoram procentele cu care se mandresc asa de mult...

Ideea asta o am de la Ryan si mi s-a parut superba! Pana sa ma conversez cu el pe acest subiect (veti intelege ca de felul nostru ne ocupam timpul cu altfel de discutii) eram perfect convins sa nu merg sa votez...vreodata!
Dar a venit momentul europarlamentarelor, unde rezultatele se stiu prea bine...
E, dupa alegeri vine prietenul Ryan si imi zice asa: "ia gandeste-te tu un pic procentual: prezenta la vot a fost undeva la 20-30% (penibil, intr-adevar) si din astia, respectivii candidati si-au impartit procentul dupa posibilitati, unii mai mult, altii mai putin. E, ce s-ar fi intamplat daca ar fi mers de doua ori mai multi la vot, si restul ar fi dat vot nul? Sa fie prezenta la vot 50%, dar jumatate din ei sa fi dat vot nul? Toate procentele minunatilor candidati ar fi scazut la jumatate..."
Interesanta gandire, este? Si mie mi-a placut. Mai ales cand m-am gandit ca daca procentele s-ar fi injumatatit, anumiti candidati nu ar mai fi ajuns in parlamentul european. Numele lor nu va aparea aici, ca ar murdari nepermis blogul...

Si mergand mai departe pe gandirea asta, sa mergem cu totii la vot si sa nu votam un singur candidat, ci pe toti!
Luati stampila de vot si umpleti buletinul! In felul asta votul va intra in procente, dar nu se va duce la niciunul dintre ei...
Sa nu va ganditi sa introduceti buletinul nestampilat in urna, pentru ca el va fi ulterior stampilat pe principiul "in urna intra cine vrea si iese cine trebuie..." Dar daca are o groaza de stampile, el va trebui numarat si nu poate sa faca "jocuri murdare" inainte de trimiterea catre biroul electoral.

Nu, nu cred ca asta sa schimbe ceva in tara noastra...minunata. Dar macar pentru satisfactia noastra sa vedem procente injumatatite, macelarite, masacrate, torturate de voturi nule!

Nu, domnilor candidati, nu va vrem pe nici unul! Ma opresc aici...

Aceeasi metoda o sa mearga de minune si la referendum... Nu mai intru in detalii.

Ganditi-va putin, dragelor si dragilor si, daca vi se pare corect ce am zis mai sus, faceti o floricica din stampile pe buletinul de vot! Eu unul asa o sa fac.

Cam atat deocamdata. Sa ne auzim cu bine si dupa weekendul asta.

Avanti popolo!

Va saluta cel care ramane...
Al vostru, Andrei...

Ma inclin...

Plopi si alti pomi de Craciun...

nospam@example.com (Biggy) — Thu, 19 Nov 2009 14:44:59 +0200

Multiple salutari, stimabili si stimabile!

Astazi se pare ca am logoree si ceva inspiratie! Nu pot decat sa ma bucur...
Continuand tema din entry-ul anterior, mi-ar placea sa va povestesc un pic despre copacii la care ma gandesc eu cand vine vorba despre sarbatorile de iarna.

Primul ar fi unul la care facea referire Ryan intr-un entry anterior. Mai precis un mandarin...
Povestea incepe acu' vreo 12 ani, cam pe vremea cand eu si Ryan nu ne stiam de mult timp si activam cu spor in clasa a VI-a (daca imi aduc aminte gresit, astept biciurile). Cam pe la vremea Craciunului, imi zice stimabilul Ryan ca el si surioara lui, dupa ce consumasera cu mare drag cateva mandarine, s-au gandit sa puna semintele in niste pamant, asa de distractie...
Zis si facut! Luat una bucata cutie de margarina, luat niste cernoziom (zic si eu, ma dau cu parerea...), luat seminte din mandarine, pus toate la un loc si-i gata joaca!
Numai bine ca la ceva vreme, joaca s-a transformat in cateva firicele timide crescute din pamantul mai sus amintit... Niste mini-mandarini. Ryan imi spune cu oarecare mirare povestea, eu il ascult cu vadit interes si ma anunt dornic de a imi fi facut cadou unul dintre mai sus amintitii "mini".
Ryan rade, dar aduce.
Asez firavul firicel verde (pe cuvantul meu ca nu era mult mai gros ca un trifoi, cu doua frunzulite in varf) intr-un pahar cu putina apa. Si observ cu placere ca ii merge bine! la un moment dat a inceput sa prinda putina putere in frunzulite si ceva firicele la radacina.
Ii schimb locatia intr-un vas mic de lut, cam de dimensiunea unui paharel de 75 ml, cu lingurita de pamant aferenta.
Asta era, cum am zis, acum 12 ani...
Timpul a trecut si stimabilul mandarin acum se mandreste cu o inaltime de aproximativ jumatate de metru, sau poate ceva mai mult, o coroana frumusica foc, frunzulite care miros a mandarine crude, un nume dat de mama (il cheama Andrei, ca pe mine... se pare ca mama considera ca mandarinul seamana cu mine! Da, propria mea mama mi-a zis indirect ca sunt copac...), precum si un altoi proaspat.
Iarna asta micutul meu va sta la caldurica in birou la mama, unde doamna poate sa stea cu ochii pe el si de la primavara se va intoarce la locul lui pe balcon!
Sa-mi traiasca mandarinul!

Daca imi amintesc corect, la inceputul povestii va ziceam de doi copaci de Craciun...
Al doilea copac e fix minunatul brad! De ce impodobim de Craciun un brad si nu alti copaci?
Asta e o legenda care mie unul imi place si pe care as vrea sa o impartasesc si cu voi.
O sa ii rog pe cei mai carcotasi dintre voi sa incerce sa se abtina pana la sfarsit cu comentariile rautacioase. Credeti-ma, le stiu pe toate, si eu m-am gandit la ele...
Dar sa incepem!
Legenda spune ca, in timp ce fugeau de oamenii lui Irod, Maria si Iosif tot cautau un loc unde sa se ascunda.
La un moment dat au gasit un plop. S-au refugiat la poalele lui si l-au rugat sa ii acopere pana trece potera. Dar plopul era las si nu voia sa se amestece in treburile oamenilor. Si atunci si-a ridicat toate ramurile si i-a lasat fara adapost pe cei doi.
In acel moment, Dumnezeu a blestemat plopul sa ramana intotdeauna cu ramurile in sus si sa creasca de unul singur in nisipuri, in campii aride.
Maria si Iosif, negasind loc de ascuns sub plop, au fugit mai departe si au ajuns langa un brad. S-au ascuns sub el si l-au rugat, ca si pe plop, sa ii ascunda pana treceau oamenii regelui.
In acel moment, bradul si-a coborat toate ramurile si i-a acoperit pe cei doi, aparandu-i de ostasi. Dupa ce potera a trecut, Maria si Iosif si-au continuat drumul, multumind bradului pentru ajutor!
Atunci, Dumnezeu a binecuvantat bradul sa fie tot timpul verde si falnic si sa creasca la munte, in liniste, inconjurat de semeni de-ai sai si sa fie adus in casa de Craciun si impodobit de oameni.

Cam asta e legenda bradului de Craciun. Sper ca v-a placut!
Cum ziceam, stiu ca sunt multe inadvertente dar...e doar o legenda! Si eu un lucru frumos la care sa ne gandim cand avem cutia de globuri in mana, fesul rosu in cap, ascultam colinde si ne pregatim de impodobit.

Cam atat deocamdata.

Promit ca o sa va auziti si cu alte ocazii cu cel care este...
Al vostru, Andrei...

Ma inclin...