Sau incapatanare

Dacă nu v-ați dat seama încă, nu prea le am cu biserica. Nici una din cele câteva (nu multe) religii de care am auzit nu m-au dat pe spate, și oricât de mult mi-ar plăcea să cred în reîncarnare, ceva îmi dă cu virgulă și acolo.

Cred că suntem un rezultat statistic al unor procese chimice și fizice. Iar când murim, murim. Atât. Ce facem între, însă, depinde de noi. Puterea de a ne controla impulsurile și nevoile e ce ne deosebește de animale. Doar de aceea și considerăm violatorii și criminalii fix niște animale, cu mult sub noi.

Cu ceva timp în urmă, însă, am realizat și că acel „între” este foarte scurt. Și a urmat o lungă depresie, când mi-am dat seama că fiecare moment petrecut altfel decât cum mi-l doream a fost pierdut pe veci. Și încă mă mai apucă astfel de momente care vin și cu o postură și expresie tipice, se pare.

Existența mea este un rezultat aleator, dar vreau să profit maxim de această șansă. Prin urmare, a încetat să-mi pese de foarte multe lucruri care-mi dădeau impresia că mă abat de la drumul meu, sau nu contribuie deloc, doar pierzându-mi timpul, în același timp începând să lupt până la epuizare, și să trag cu dinții când îmi amorțesc mâinile, pentru ce cred eu că e sau poate fi minunat.