(am un deja-vu și ideea e veche, așa că sper să nu mă repet)
Nu cred că e cineva care să nu-și fi imaginat la un moment dat viața ca fiind un film; unul cu cel mai bun soundtrack făcut vreodată, evident.
Eu îmi doream ca a mea să fie un serial. În felul acesta la începutul fiecărui „episod” aș fi știut la ce să mă aștept, dar, mai ales, la sfârșitul lui aș fi știut cu ce trebuia să rămân, cum să mă schimb sau să rămân la fel, și, nu mai puțin important pentru mine, cum s-o spun. Și aveam și un soundtrack care le bătea pe toate celelalte, măcar prin dimensiune.