Povestiri cu Animaniacs [Partea I]

Era o vineri ca oricare alta... Munca era indeajuns de multa cat sa nu bata prea tare la ochi sacul de menta proaspat frecata din spatele meu, dar indeajuns de putina cat sa imi permita sa ma apuc si de al doilea...sac.
O cafeluta calduta si dulcica imi tinea companie si imi zambea gales din cana de pe birou.
O zi linistita...placuta.

Stiam ca Ryan trebuia sa se intoarca din ultima saptamana de concediu, o saptamana plina de toata Braila pe care putea sa o duca vajnicul adept al curentului informatic. Cum nu aveam nici un gand maret pentru modestul weekend care avea sa urmeze, am presupus ca as putea indrazni sa efectuez niste miscari de trupe spre primitoarea garsoniera a mai-sus numitului. Si cum Dot se anuntase doritoare de nestat acasa, si cum Dot aduce un farmec aparte oricarei adunari, am indraznit sa ii extind si ei invitatia...

"Ne vedem la 8? Ok, hai sa vorbim si cu nenea Ryan..."
Am ajuns pe la 8 fara cateva limbi si l-am gasit pe maestru despachetand de zor diferite imbracaminti, mancaruri si alte asemenea... Nu am apucat sa fac trei miscari de corp si ma suna Dot, care era pe drum. Am percutat scurt, am preluat una bucata Dot din drum, intors la nenea.

Berea face fsss...pac! Bricheta face clic! Ryan face ingramadire organizata de de-ale gurii prin frigiderul misterelor (prietenii stiu de ce). Intre cele de-ale gurii, un pui la ceaun si o tarta cu fructe. Mancaruri care ar merita steaua lor pe Boulevard, cu atat mai mult mentionate pe modestul blog. Tanti mama lu' Ryan, te iubim!

Dot la un moment dat scapa o intrebare, care se rostogoleste timida pana la picioarele mele si ma priveste cu niste ochi mari, blanzi si umezi, curiosi si calzi... "Deci, ce facem in seara asta?" Taietura pe care am simtit-o in momentul urmator din crestet, pe sira spinarii si pana in talpi a insemnat un singur lucru: e (inca) vara!
Ganduri scurte: cand, cum, cati, unde?
"Ryan, stii ca la 1 si ceva pleaca unul..." I-au trebuit vreo 4 nanosecunde inainte sa raspunda cu un simplu "pai eu am deja bagajul facut..."
Dot era undeva departe dar am readus-o scurt intre noi "hai la mare".

Checklist:
a) bagaj frugal - este!
Pai pentru un drum de o zi la mare iti trebuie un slip, un prosop si de preferat bani de drum, tigari si apa... Restul sunt detalii.
b) acordul parintilor (pentru cei care aveau nevoie) - s-a facut rost!
Pe aceasta cale as dori sa imi exprim respectul aparte pe care i-l port surorii Dot pentru inspiratia si spiritul teatral de care a dat dovada si multumita caruia nu am intalnit dificultati in obtinerea mai-sus mentionatului. De asemenea, cu aceasta ocazie, am aflat si ce masina i se potriveste lui Ryan, si anume un Passat negru (yuck, hai ma, Dot, dintre toate masinile pamantului fix Passat?)
c) voie buna - ne-a lipsit vreodata?
Pozele fac o mie de cuvinte... dar nu le postez.

Un vis mai vechi al maestrului Ryan lua usor-usor contur si ii puteam citi asta in zambetul malefic pe care il prinsese uitandu-se cu jind si pofta indescriptibila la cutia in care se afla narghileaua: sa fumeze narghilea pe plaja! Ridicand ochii spre mine, isi schimba expresia fetei in una caracteristica cersetorilor de sub reclamele de la Euforia din Gara de Nord... Nu fu nevoie de cuvinte si am fost de acord sa luam "copilul" cu noi, cu conditia sa il care Ryan. A ranjit pana la urechi si inapoi...si a uitat narghileaua si la plecare si la intoarcere... Noroc cu "unii" dintre noi care i-au amintit, mai delicat sau nu...
Nu e drum lung de la Ryan pana la Gara. De fapt la starea de spirit pe care o imparteam in 3, nu ar fi fost drum lung de la Ryan pana nicaieri...

Ajuns in Gara, achizitionat bilete de tren, achizitionat apa, asezat la o tigara pe peron. Pe peronul de langa, pentru ca ala la care trebuia sa vina trenul nostru era invadat! Zau ca atata lume adunata intr-un singur loc l-ar fi facut si pe Ceausescu sa planga!
Venit tren - model cu etaj suprapus, de lux la vremea lui si de blestemat in zilele noastre, urcat in tren, vagon 5, locuri langa buda, clasa biznis.
Miros, taranime, Adi care a cautat mult si bine vagonul 7 (nu stim daca l-a gasit, nu cred ca ne intereseaza prea tare), noi care am ras de Adi mai mult si mai bine decat a cautat el vagonul, pitipoance cu fular si cizme, bautura multa si in sticle, si pe jos, si in burti, si in capete, si in ficati, si in rinichi, si in iesire...
Drum de 5 ore si ceva, aer conditionat puternic, Dot inghetata si adormita, Ryan linistit aparent, dar cu narile umflate si privirea de kamikaze inscrisa de jur imprejurul sufletului.
Subsemnat ofticat de lipsa de bun simt a bunilor prieteni: Skittlesurile rosii sunt ale mele, bulangiilor! Ramaneti la acriturile voastre verzi!
Intre toate astea... la un moment dat dupa ce a rasarit soarele am vazut miscari de trupe intre specimenele denumite generic "restu’ populatiei din tren"... urma Constanta. Copii, dezmortirea, am ajuns!

[va urma]