Ante-scriptum: stati linistiti, ca nu ii rup picioarele! Desi si-o merita cu varf si-ndesat... Dar sa trecem peste. Poate o entorsa mica... Ma mai gandesc.
M-a inspirat bunul meu prieten cu entry-ul de mai jos si mi-a reamintit de o o teorie delicioasa, in care eu, personal, cred cu tarie.
Teoria respectiva e o teorie de viata si este foarte interesanta in sensul ca pune viata unui om in propriile sale maini, fara a elimina insa si elementul neprevazut, semnul de intrebare, punctele de suspensie... Daca vreti unii dintre voi, teoria asta dovedeste existenta unei forte mult mai puternice ca noi, pe care nu o putem intelege, dar care este perfect capabila sa controleze macar o particica mica a vietii noastre. Puteti sa ii spuneti Dumnezeu (sau Buddha, Allah, Mahomed etc), soarta, noroc/ghinion, destin etc. E la latitudinea voastra... Eu prefer sa nu ii zic in nici un fel, dar sa ii recunosc existenta si sa ii respect puterea. Dar despre asta intr-un episod viitor (probabil).
Se numeste "Teoria 90-10".
Ea zice in felul urmator: omul este responsabil direct de 90% din viata lui. Restul de 10% sunt incontrolabili.
Dezvoltand, asta inseamna ca fiecare dintre noi, prin alegerile pe care le luam, prin decizii si actiuni, ne croim singuri drumul prin viata (doamne, ce sec si folosit suna asta). Nimic nu e scris... nimic nu e batut in piatra sau scrijelit in stele sau mai stiu eu ce alta metafora simpatica ati vrea sa folositi. Drumul nu e facut. Fiecare dintre noi si-l sapa mergand inainte. Cu fiecare decizie, cu fiecare alegere, se merge inainte spre o directie pe care ne-o alegem singuri. Suntem complet responsabili de ceea ce ne dorim si ceea ce facem ca sa obtinem respectivul lucru.
Riscand sa fiu lapidat in piata centrala, spun ca mi se pare infantil si las sa consideri ca drumul in viata iti este scris dinainte. E o lipsa crunta de responsabilitate din partea oricui sa ridice din umeri si sa spuna "asa a fost sa fie", cand de fapt respectiva persoana a avut cel mai probabil situatia in mana si din pricina actiunilor sale s-a ajuns la un moment dat intr-un anumit punct. Ca paranteza, asta e ca o fata care spune ca si-a pierdut virginitatea, cand de fapt stie foarte bine unde si-a lasat-o... Dar am deviat de la subiect.
Bun, mai departe, partea a doua a teoriei zice in felul urmator: 10% din viata unui om reprezinta procentul nesigurantei si este complet incontrolabil. Abia aici sa va vad astia mai mici cu mainile pe sus si zambetele pe moace. Da, aici ati ajuns sa aveti dreptate. Intr-adevar, pentru astia 10% putem sa ridicam cu totii din umeri... Indiferent de restul de 90% si ce am facut "in cadrul" respectivului procent, ultimii 10 sunt total independenti de vointa noastra. Cei care dormiti cu biblia sub cap, puteti sa va faceti o cruce mare, sa va pupati icoanele si sa fiti multumitori pentru ca astia 10% va dau voua dreptate...sau nu, depinde de punctul de vedere...
Dar sunt numai 10%, asa ca gata cu propovaduirea, aici vorbesc eu.
Teoria asta isi dezvolta mai departe ideile si spune in felul urmator: in mod normal, daca iti doresti ceva, trebuie sa faci 90% din drumul pana a obtine acel lucru. Doar sa iti doresti e ca si cum te-ai masturba: e placut, dar ofera doar satisfactii de moment si asta numai cand esti singur acasa. Visatorii, somn usor, va trezim cand terminam de trait.
E, acei 90% pe care trebuie sa ii faci, de fapt reprezinta maximumul pe care il poti face. Reprezinta 90% din drum dar pentru ei trebuie sa dai 100% din tine. Si acolo te opresti. Si astepti... si acolo e randul altcuiva sa iti mai dea un impuls. Acolo, in mod normal, apar restul de 10% care te duc la rezultatul final! Toata lumea fericita, aplauze la scena deschisa, doua bis-uri si ma culc...
Asta descrisa mai sus e varianta simpla a aparitiei celor 10%. De fapt, in practica, ei pot aparea oriunde pe parcurs.
Pot aparea la inceput, cand de exemplu, esti promovat la job.
Pot aparea undeva mai pe la mijloc, cand ai un noroc nebanuit care te ajuta sa faci un salt inainte.
Cei 10% pot aparea oriunde, oricand.
Si astfel, Teoria 90-10 este completa. Si isi dovedeste aplicabilitatea.
Va multumesc pentru flori, pentru urari, pentru pupaturi...
Totusi... ati observat hiba? Ati bagat de seama unde se impute Teoria?
Pai... daca cei 10%... nu mai apar?
Va lasa cu gandul asta dar va spune sa nu disperati pentru ca astea sunt cazuri extreme, cel care
A fost, este si va fi
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Monday, July 27. 2009
90-10
Marele nimic
Ante-scriptum: Probleme tehnice m-au facut sa ma intorc mult mai repede decat isi dorea oricine. Totusi vremea buna continua, asa ca pana la noi directive o ard prin parc cu bicla si cartea. Acum, cat mai pot. Pentru ca o sa-mi rupa picioarele Andrei dupa ce citeste postul asta. De fapt, ca sa fiu sigur - Las parintilor satisfactia de a spune "E doar unul din copiii nostri". Las lui Andrei tot ce e pe raftul din mijloc al frigiderului, iar Alinei ii las parul. Ursuletelui las routerele, cu exceptia celui care e deja la nasa. Colegilor las nervii in pace, iar greselile, tampeniile, pasii strambi si prost ganditi le-as lasa toate uitarii. Iar voua va las o speranta imensa in mai bine, o putere capabila sa lupte cu toate morile de vant deodata si o incapatanare ce ar putea cumpara Crispy Strips de la McDonald's. Poate voua va vor fi niste aliati mai buni.
Am fost la nunta. Nu-mi puteam lua ochii de la miri, cred ca i-am deochiat de frumosi ce-mi pareau. Si nu sunt deloc o persoana superstitioasa. Acolo am realizat ceva - traiesc intr-o lume frumoasa, plina de oameni frumosi. Viata ne tot repeta insa ca padure fara uscaturi nu se poate, si eram sigur ca se gasesc si prin a mea cateva.
Prin urmare aseara m-am asezat pe nisipul rece, mi-am infipt picioarele in el si am inceput sa caut. Intai in nisip, daca deja il rascolisem, dar am gasit cristale, care mai de care mai viu si stralucitor. Atentia mi-a fost atrasa mai ales de unele care rezonau pe ritmuri de muzica. M-a hipnotizat cel care interpreta Nirvana, doar ca sa primesc apoi o lovitura fatala de la un altul pe acorduri de John Mayall. Lesinat cu fata in sus, ma readuce in simturi vantul. Un vant puternic, rece-racoritor si intepator, cu o miasma de struguri si whiskey.
M-am ridicat si ochii mi s-au oprit asupra apei. Desi intuneric, ii vedeam foarte clar frumusetea rubinie, in care ma pierdeam iar si iar si iar si iar, cu fiecare val adus la mal. Si un alt vant, cu miasma de pepene, imi tot lega la loc sufletul de trup.
Cautasem peste tot in jurul meu dar nu am gasit nimic. Poate nici nu aveam ce sa gasesc m-am gandit, si am decis sa mai raman acolo in liniste, privind valurile reci spargandu-mi-se de picioare, dezgropandu-le incet incet din nisip. Si atunci am realizat hidosul.
Am fost la nunta. Nu-mi puteam lua ochii de la miri, cred ca i-am deochiat de frumosi ce-mi pareau. Si nu sunt deloc o persoana superstitioasa. Acolo am realizat ceva - traiesc intr-o lume frumoasa, plina de oameni frumosi. Viata ne tot repeta insa ca padure fara uscaturi nu se poate, si eram sigur ca se gasesc si prin a mea cateva.
Prin urmare aseara m-am asezat pe nisipul rece, mi-am infipt picioarele in el si am inceput sa caut. Intai in nisip, daca deja il rascolisem, dar am gasit cristale, care mai de care mai viu si stralucitor. Atentia mi-a fost atrasa mai ales de unele care rezonau pe ritmuri de muzica. M-a hipnotizat cel care interpreta Nirvana, doar ca sa primesc apoi o lovitura fatala de la un altul pe acorduri de John Mayall. Lesinat cu fata in sus, ma readuce in simturi vantul. Un vant puternic, rece-racoritor si intepator, cu o miasma de struguri si whiskey.
M-am ridicat si ochii mi s-au oprit asupra apei. Desi intuneric, ii vedeam foarte clar frumusetea rubinie, in care ma pierdeam iar si iar si iar si iar, cu fiecare val adus la mal. Si un alt vant, cu miasma de pepene, imi tot lega la loc sufletul de trup.
Cautasem peste tot in jurul meu dar nu am gasit nimic. Poate nici nu aveam ce sa gasesc m-am gandit, si am decis sa mai raman acolo in liniste, privind valurile reci spargandu-mi-se de picioare, dezgropandu-le incet incet din nisip. Si atunci am realizat hidosul.
Friday, July 24. 2009
Cand pisica nu-i acasa... !
Hai ca mai e putin!
Diseara pe la 9 si ceva isi ia elan, se arunca pe usa trenului si dus o sa fie timp de doua saptamani...
Sincer nici eu nu stiu daca si l-a meritat, da' clar o sa se bucure de el... o sa se infrupte din fiecare dimineata tarzie, din fiecare moment cand nu suna soneria dimineata, de fiecare moment cand nu mai primeste o tona de lucru, de fiecare moment cand nu are chef de mine si eu il stresez!
Intre timp, noi ramanem aici, la dimineti prea matinale, ceasuri stresante, metrouri aburinde, sefi incruntati... Macar ciordim un moment micut de liniste de la astia care se duc la burta-n sus, ochi inchisi si zambet pe moaca...
Va uram si va iubim!
In alta ordine de idei, o dam de-un bairam? Am doua apartamente la dispozitie pentru urmatoarele doua saptamani... Ghiciti cine imi lasa (inconstient, probabil) cheia de la garsoniera?
Care vrea sa vina aduce tutun de narghilea, carbuni, bautura (de orice fel, nu sunt mofturos) si/sau detergent si ajuta la curatenia de dupa...
Acestea fiind zise, sa ai parte de un concediu linistit, ba!
Na niste Morcheeba - The Sea de la mine sa iti mearga la suflet...
Cu voi, parameci blogarashi, ne mai auzim la urmatoarea povestioara!
Va imbratiseaza racoros cel care
A fost, este si va fi
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Diseara pe la 9 si ceva isi ia elan, se arunca pe usa trenului si dus o sa fie timp de doua saptamani...
Sincer nici eu nu stiu daca si l-a meritat, da' clar o sa se bucure de el... o sa se infrupte din fiecare dimineata tarzie, din fiecare moment cand nu suna soneria dimineata, de fiecare moment cand nu mai primeste o tona de lucru, de fiecare moment cand nu are chef de mine si eu il stresez!
Intre timp, noi ramanem aici, la dimineti prea matinale, ceasuri stresante, metrouri aburinde, sefi incruntati... Macar ciordim un moment micut de liniste de la astia care se duc la burta-n sus, ochi inchisi si zambet pe moaca...
Va uram si va iubim!
In alta ordine de idei, o dam de-un bairam? Am doua apartamente la dispozitie pentru urmatoarele doua saptamani... Ghiciti cine imi lasa (inconstient, probabil) cheia de la garsoniera?
Care vrea sa vina aduce tutun de narghilea, carbuni, bautura (de orice fel, nu sunt mofturos) si/sau detergent si ajuta la curatenia de dupa...
Acestea fiind zise, sa ai parte de un concediu linistit, ba!
Na niste Morcheeba - The Sea de la mine sa iti mearga la suflet...
Cu voi, parameci blogarashi, ne mai auzim la urmatoarea povestioara!
Va imbratiseaza racoros cel care
A fost, este si va fi
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Thursday, July 23. 2009
Whoosh
Maine imi iau zborul intr-o vacanta care nu stiu daca e bine meritata dar sigur e mult dorita si cred eu destul de necesara. Sper sa ma intorc cu ceva interesant si placut de povestit. Zilele astea nu aveam nimic interesant de scris. Sau poate aveam prea multe si prea putin despre fiecare. Bucuresti, metrou, muzica, prieteni, relatii, Gillette, 24 ani, ambitie, dusuri lungi, inot, Milla Jovovich, ochi, zambete si maini, orgoliu, incapatanare, Junkie boy-ul lui Curvette (parintii lui, de fapt), bani, tango si un alt fel de relatii. Dar ajungeam in cate un punct mort, nici nu mai stiam care e de fapt subiectul in propozitie, asa ca inghiteam la loc.
Si la postul asta ma chinui mai mult decat ma asteptam, avand in vedere ca mi se parea destul de clar ce vreau sa zic - eu o tai vreo doua saptamani, ramaneti numai cu Andrei si sper sa nu apara nici o problema cu blogul. Nu stiu daca o sa va onorez cu prezenta in perioada asta pentru ca nu stiu daca si cat "net" o sa am. Si imi place in concediu sa pastrez distanta de calculator. Oricum ma are restul anului.
Si mai voiam sa va spun si cum imi incep vacanta - o nunta! Doi copii la care tin enorm se iau sambata si le urez casa de piatra si multa fericire si tot ce-si doresc. De abia astept sa va revad!
Restul vacantei ma pun cu burta la soare. Si ma pun si pe citit. Iar. Nu de amorul lecturii, clar nu exista asa ceva la mine, ci dintr-un pitic mai vechi care acum s-a materializat in 3 volume de Carlos Castaneda. Vedem ce iese.
Gata cu aberatiile ca am bagaje de facut. Weekend placut si ne mai auzim! Pana atunci, ca sa nu-mi duceti dorul, "ce ai face daca ai afla ca mai ai doar trei zile de trait?"
Si la postul asta ma chinui mai mult decat ma asteptam, avand in vedere ca mi se parea destul de clar ce vreau sa zic - eu o tai vreo doua saptamani, ramaneti numai cu Andrei si sper sa nu apara nici o problema cu blogul. Nu stiu daca o sa va onorez cu prezenta in perioada asta pentru ca nu stiu daca si cat "net" o sa am. Si imi place in concediu sa pastrez distanta de calculator. Oricum ma are restul anului.
Si mai voiam sa va spun si cum imi incep vacanta - o nunta! Doi copii la care tin enorm se iau sambata si le urez casa de piatra si multa fericire si tot ce-si doresc. De abia astept sa va revad!
Restul vacantei ma pun cu burta la soare. Si ma pun si pe citit. Iar. Nu de amorul lecturii, clar nu exista asa ceva la mine, ci dintr-un pitic mai vechi care acum s-a materializat in 3 volume de Carlos Castaneda. Vedem ce iese.
Gata cu aberatiile ca am bagaje de facut. Weekend placut si ne mai auzim! Pana atunci, ca sa nu-mi duceti dorul, "ce ai face daca ai afla ca mai ai doar trei zile de trait?"
Tuesday, July 21. 2009
Stand cu ochii inchisi in soare
- Scuze...
- A? Da...?
- Buna!
- Buna...
- Ce faci?
- Nimic... ma uit la soare...
- Pai nu e soare.
- Il astept...
- Cum...? Stai sa astepti soarele?
- Da, il astept, dar cine zice ca stau?
- Pai nu te misti...
- A, da... bine... acum am luat o pauza. Eram pe drum si m-am intalnit cu banca asta. O stiu de mult si imi pare bine sa o revad acum. Si am zis sa ma opresc putin pana ma odihnesc. Si poate ma mai si usuc putin. Mi-am lasat umbrela acasa si acum trebuie sa se scurga singura toata furtuna de pe mine...
- Te-a prins ploaia? Pai nu ploua...
- Aici nu mai ploua, asa e... Undeva mai in spate m-am intalnit cu cativa nori.
- Pai nu mai e nici un trecator ud...
- Ba da, sunt si ei, dar nu putem noi sa vedem. Daca i-as chema si am vorbi putin cu ei, am vedea ca si ei sunt uzi. Unii poate mai mult, altii poate mai putin... Sigur au avut si ei norii lor. Fiecare la timpul lui. Poate unii au avut mai multi nori, altii mai putini. Unii au avut nori mai negri si mai tumultuosi, altii au avut parte de nori mai mici. Dar furtuna, odata ce a picat pe tine, nu se mai vede. Decat daca vrei sa o arati. Sau sa o spui...
- Deci daca nu ma opream sa vorbesc cu tine, nu as fi vazut ca esti ud?
- Cel mai probabil, nu. Da' oricum... lasa asta... Zi-mi tu ce faci? Ce te aduce prin zona?
- Pai si eu stiu banca asta de mult. Si am vrut sa vad daca mai e aici.
- Da? Ce parc mic... Stai putin, apleaca-te ca ai ceva pe par... E ud...
- Da, este... Nici eu nu am avut umbrela...
- Pai, daca vrei, poti sa astepti si tu soarele cu mine...
- Nu, nu imi place sa stau!
- Pai nu am zis sa stai... am zis doar sa astepti...
- Nu inteleg.
- Pai e simplu. E ca si cum ai astepta trenul 2 ore in gara. Nu stai ca la coada. Te duci sa iti iei un ziar, un suc, un pachet de tigari, poate ceva de mancare. Poate te mai intalnesti cu vreun cunoscut, mai stai de vorba cu el. 2 ore ti le umpli cu diferite activitati, in timp ce astepti trenul... E cam acelasi lucru si cu soarele. Nu stai, ci astepti.
- Aha, am inteles. Si soarele asta ce face?
- Pai eu il astept in primul rand sa mai usuce din hainele astea pline de furtuna si de nori. Si apoi, se face mai multa lumina si poti sa vezi drumul putin mai clar. Dar asta e pentru mine, de fapt... Tu poti sa il astepti pentru ce vrei tu... Soarele tau cum arata?
- Pai... e la fel ca soarele oricui, nu? Un soare e un soare...
- Se poate... sau nu... Tu ai venit din partea opusa mie si totusi ai si tu parul ud, ca si mine. Asta inseamna ca ne-am intalnit cu nori diferiti. Cam la fel e si cu soarele... Daca vrei, totusi, putem sa impartim soarele meu. E indeajuns de mare si de calduros si de luminos cat pentru doua persoane.
- Nu stiu ce sa zic... Imi place cum il descrii, dar nu pot fi sigura pe soarele altcuiva...
- Cum doresti tu... Invitatia ramane valabila. De ce te uiti in jur? Cauti ceva?
- Nu stiu pe unde sa merg. Si inapoi nu ma intorc...
- Pai in parcul asta nu sunt alei. Toata lumea merge pe unde vrea, isi face propria alee. Intr-o parte a parcului e un lac mare si frumos, in partea opusa e o padure deasa. Sunt cateva spatii de joaca, multa verdeata dar din pacate si multe gunoaie. Sunt si multe banci, dar putine dintre cele care imi placeau mie au rezistat in timp. Partea frumoasa e ca apar mereu banci noi. Dar parca tot astea vechi, pe care le stiu de mult, sunt mai primitoare.
- Da, asa e... Am si eu banca mea preferata, e sub un pom stufos, e acoperita si imi place sa ma refugiez acolo.
- Te duci acum acolo?
- A, nu, mai stau pe aici.
- Pai ia un loc. Nu mai sta in picioare, ca o sa obosesti. Si e mai bine sa te odihnesti putin inainte sa o pornesti pe alee...
- A, ok... E comfortabila banca ta.
- Da, chiar este, si e facuta in asa fel cat sa imi tina spatele drept... Imi place asta.
- Da, asta e un lucru bun. A... noi inca nu am facut cunostinta.
- Pai mai avem un pic de timp pana ne rasare soarele... Cum ziceai ca te cheama?
- A? Da...?
- Buna!
- Buna...
- Ce faci?
- Nimic... ma uit la soare...
- Pai nu e soare.
- Il astept...
- Cum...? Stai sa astepti soarele?
- Da, il astept, dar cine zice ca stau?
- Pai nu te misti...
- A, da... bine... acum am luat o pauza. Eram pe drum si m-am intalnit cu banca asta. O stiu de mult si imi pare bine sa o revad acum. Si am zis sa ma opresc putin pana ma odihnesc. Si poate ma mai si usuc putin. Mi-am lasat umbrela acasa si acum trebuie sa se scurga singura toata furtuna de pe mine...
- Te-a prins ploaia? Pai nu ploua...
- Aici nu mai ploua, asa e... Undeva mai in spate m-am intalnit cu cativa nori.
- Pai nu mai e nici un trecator ud...
- Ba da, sunt si ei, dar nu putem noi sa vedem. Daca i-as chema si am vorbi putin cu ei, am vedea ca si ei sunt uzi. Unii poate mai mult, altii poate mai putin... Sigur au avut si ei norii lor. Fiecare la timpul lui. Poate unii au avut mai multi nori, altii mai putini. Unii au avut nori mai negri si mai tumultuosi, altii au avut parte de nori mai mici. Dar furtuna, odata ce a picat pe tine, nu se mai vede. Decat daca vrei sa o arati. Sau sa o spui...
- Deci daca nu ma opream sa vorbesc cu tine, nu as fi vazut ca esti ud?
- Cel mai probabil, nu. Da' oricum... lasa asta... Zi-mi tu ce faci? Ce te aduce prin zona?
- Pai si eu stiu banca asta de mult. Si am vrut sa vad daca mai e aici.
- Da? Ce parc mic... Stai putin, apleaca-te ca ai ceva pe par... E ud...
- Da, este... Nici eu nu am avut umbrela...
- Pai, daca vrei, poti sa astepti si tu soarele cu mine...
- Nu, nu imi place sa stau!
- Pai nu am zis sa stai... am zis doar sa astepti...
- Nu inteleg.
- Pai e simplu. E ca si cum ai astepta trenul 2 ore in gara. Nu stai ca la coada. Te duci sa iti iei un ziar, un suc, un pachet de tigari, poate ceva de mancare. Poate te mai intalnesti cu vreun cunoscut, mai stai de vorba cu el. 2 ore ti le umpli cu diferite activitati, in timp ce astepti trenul... E cam acelasi lucru si cu soarele. Nu stai, ci astepti.
- Aha, am inteles. Si soarele asta ce face?
- Pai eu il astept in primul rand sa mai usuce din hainele astea pline de furtuna si de nori. Si apoi, se face mai multa lumina si poti sa vezi drumul putin mai clar. Dar asta e pentru mine, de fapt... Tu poti sa il astepti pentru ce vrei tu... Soarele tau cum arata?
- Pai... e la fel ca soarele oricui, nu? Un soare e un soare...
- Se poate... sau nu... Tu ai venit din partea opusa mie si totusi ai si tu parul ud, ca si mine. Asta inseamna ca ne-am intalnit cu nori diferiti. Cam la fel e si cu soarele... Daca vrei, totusi, putem sa impartim soarele meu. E indeajuns de mare si de calduros si de luminos cat pentru doua persoane.
- Nu stiu ce sa zic... Imi place cum il descrii, dar nu pot fi sigura pe soarele altcuiva...
- Cum doresti tu... Invitatia ramane valabila. De ce te uiti in jur? Cauti ceva?
- Nu stiu pe unde sa merg. Si inapoi nu ma intorc...
- Pai in parcul asta nu sunt alei. Toata lumea merge pe unde vrea, isi face propria alee. Intr-o parte a parcului e un lac mare si frumos, in partea opusa e o padure deasa. Sunt cateva spatii de joaca, multa verdeata dar din pacate si multe gunoaie. Sunt si multe banci, dar putine dintre cele care imi placeau mie au rezistat in timp. Partea frumoasa e ca apar mereu banci noi. Dar parca tot astea vechi, pe care le stiu de mult, sunt mai primitoare.
- Da, asa e... Am si eu banca mea preferata, e sub un pom stufos, e acoperita si imi place sa ma refugiez acolo.
- Te duci acum acolo?
- A, nu, mai stau pe aici.
- Pai ia un loc. Nu mai sta in picioare, ca o sa obosesti. Si e mai bine sa te odihnesti putin inainte sa o pornesti pe alee...
- A, ok... E comfortabila banca ta.
- Da, chiar este, si e facuta in asa fel cat sa imi tina spatele drept... Imi place asta.
- Da, asta e un lucru bun. A... noi inca nu am facut cunostinta.
- Pai mai avem un pic de timp pana ne rasare soarele... Cum ziceai ca te cheama?
Monday, July 20. 2009
Gura de aer...proaspat (?)
...cred ca e dimineata... Da, uite, e lumina afara. Iar ma ustura ochii...ihhh...ce nu pot sa suport chestia asta! Mmmmm, ce bine e sa te intinzi... Hop, stai usor cu coatele. Cat o fi ceasul? A, e 8... Da, logic...reflex tampit de trezire... Nici in weekend nu scap de el. Unde mi-o fi telefonul? A, e aici la cap, l-am pus aseara. Nu m-a sunat nimeni... ei, ca sa vezi... Stai asa, aseara parca am adormit cu vacutza in brate... Eh, o fi p-aici... De asezat pe ea nu m-am asezat, ca simteam.
Ia uite-l si p-asta ce doarme. A, uite vacutza... Stai ,ma nebune, ca o strangi de gat! Oare cat o mai fi stat azi-noapte? La cum doarme, cred ca a mai stat ceva...
Perna... unde-i perna...? Stiu sigur ca am adormit pe perna... Nu m-am asezat pe ea ca o simteam. Eh, o fi prin zona... Am gura uscata...iar... si apa e probabil langa pat... da' cine se intinde acum dupa ea... ? Yuck, ce gust naspa am in gura! Tre' sa ma spal pe dinti...repede! Unde-o fi periuta? A, e in ghiozdan, am bagat-o la loc ieri dimineata. Ar merge si-o tigara... clar. Si poate o cafeluta... Nu, am zis ca nu mai beau cafea in weekend! Sper sa nu imi mai trozneasca genunchii cand ma dau jos... asa ce nu-mi place chestia asta...
Cred ca mai bine ma intorc pe partea cealalta si mai atipesc un pic. Pe naiba atipit, cine sa mai adoarma de-acu? Si a inceput sa ma si manace spatele... Mda, tre' sa ma dau jos. Eh, inc-o zi, inc-o poveste... Doamne, sper sa nu fie la fel de cald ca ieri... Valeu, stai asa... azi tre' sa ma duc cu asta la cumparaturi... E ok, da' sa nu mai fie asa de caaaald!!! Eh, ne-om descurca noi... Macar vad ca nu m-au mai batut sandalele, asta e un semn bun.
Hai, sus cu matale, ca nu face bine la ten sa lenevesti! Aaaa... ce bine e sa stai intr-un cot! Te doare la bas.......hello! Ce-avem noi aici? Cam joasa salteaua aia, tre' sa ma ridic mai mult... Doamne, ce frumoasa esti!
Buna dimineata!
Saturday, July 18. 2009
Unde dai si unde crapa
Ante-scriptum: Imi place sa-mi aleg mereu probleme dificile pentru care stiu ca nu sunt in stare in acel moment sa gasesc un raspuns. Sa ma duc cu capul inainte, cum ma descrie zodia. Si nu ma refer aici doar la subiecte de blog, ci in general. E metoda mea de a ma auto-depasi, probabil departe de cea mai eficienta si aduce cu sine destule esecuri. Dar macar incerc. Deci sa-i dam drumul...
Unul din cei mai buni prieteni ai mei ma invata acum cativa ani o expresie care suna bine: "expect the unexpected" - "asteapta-te la neasteptat". Metoda generatiei mele de a zice "unde dai si unde crapa", cred. Am realizat si invatat tarziu ce inseamna de fapt a iti trai viata dupa un asemenea slogan - a fi pregatit sa accepti si sa te adaptezi (aveam alt cuvant in cap care mi-a fugit exact cand sa-l tastez) cu usurinta la orice iti scoate viata inainte. Daca pare genul de chestie "usor de zis, greu de facut", ei bine, e! Si cu cat incerci mai mult (si [cel putin ai impresia ca] iti iese), cu atat neprevazutul parca ia o amploare mai mare.
Deliciul motto-ului acesta insa e reprezentat, pentru mine, de rezultatele actiunilor/reactiilor tale la schimbarile de situatie ce pareau atat de improbabile pana in momentul dinainte, pentru ca si ele sunt la fel de surprinzatoare. E un cerc vicios, un perpetuum mobile care odata pornit te ia cu el si te plimba pana cedezi. Eu cel putin final nu cred sa aiba, altfel nu ar mai fi perpetuum. E un haos din care trebuie sa cladesti ceva, e o viata pe care nu trebuie sa ti-o irosesti. Si cu cat faci fata mai mult, cu atat ajungi mai departe.
Sau poate nu am inteles nimic de fapt.
Unul din cei mai buni prieteni ai mei ma invata acum cativa ani o expresie care suna bine: "expect the unexpected" - "asteapta-te la neasteptat". Metoda generatiei mele de a zice "unde dai si unde crapa", cred. Am realizat si invatat tarziu ce inseamna de fapt a iti trai viata dupa un asemenea slogan - a fi pregatit sa accepti si sa te adaptezi (aveam alt cuvant in cap care mi-a fugit exact cand sa-l tastez) cu usurinta la orice iti scoate viata inainte. Daca pare genul de chestie "usor de zis, greu de facut", ei bine, e! Si cu cat incerci mai mult (si [cel putin ai impresia ca] iti iese), cu atat neprevazutul parca ia o amploare mai mare.
Deliciul motto-ului acesta insa e reprezentat, pentru mine, de rezultatele actiunilor/reactiilor tale la schimbarile de situatie ce pareau atat de improbabile pana in momentul dinainte, pentru ca si ele sunt la fel de surprinzatoare. E un cerc vicios, un perpetuum mobile care odata pornit te ia cu el si te plimba pana cedezi. Eu cel putin final nu cred sa aiba, altfel nu ar mai fi perpetuum. E un haos din care trebuie sa cladesti ceva, e o viata pe care nu trebuie sa ti-o irosesti. Si cu cat faci fata mai mult, cu atat ajungi mai departe.
Sau poate nu am inteles nimic de fapt.
Friday, July 17. 2009
Independent women have issues :P
Ca orice blog care se respecta, postul de azi este oferit de un invitat special drag noua - Ursuletele.
Ursulete: toate femeile sunt complexate de ceva
Ursulete: si desi unele par puternice si independente
Ursulete: multe ajung sa creada ca sunt asa
Ursulete: din acelasi complexe ca cele care par complexate si antisociale din start
Ursulete: doar ca fiecare are un alt fel de manifestare a complexelor
Ursulete: si asta nu schimba faptul ca sunt toate niste complexate
Ursulete: toate femeile sunt complexate de ceva
Ursulete: si desi unele par puternice si independente
Ursulete: multe ajung sa creada ca sunt asa
Ursulete: din acelasi complexe ca cele care par complexate si antisociale din start
Ursulete: doar ca fiecare are un alt fel de manifestare a complexelor
Ursulete: si asta nu schimba faptul ca sunt toate niste complexate
(Page 1 of 2, totaling 12 entries)
next page »
