
Friday, September 18. 2009
Downtime

Monday, September 14. 2009
[Fara titlu]
Suiereau rafalele prin frunzisul des al plopilor de pe marginea drumului. Crengile trosneau si cereau indurarea cerului, care raspundea cu ploaie. O ploaie grea si rece... o ploaie care parea sa nu se mai termine si care lovea totul din toate partile. O toamna furioasa, incruntata si cu parul despletit, dezlantuindu-si toata furia asupra pamantului nevinovat.
Si o masina care inghite kilometru dupa kilometru de sosea. Faruri care lumineaza prea putin din bezna inspaimantatoare, stergatoare aproape inutile in fata atacului continuu al stropilor mari si reci si grei de ploaie.
Viteza mult peste limita bunului simt sau macar a logicii o transforma intr-o naluca, o fantoma care lasa in urma o dara scurta de lumina rosie.
Mainile asezate regulamentar pe volan au incheieturile albe. Sunt inclestate si nu mai misca decat foarte putin stanga-dreapta. Artere gatuite, tendoane intinse la maxim, vene pulsand des.
Tremura... ii e frica si asta ii iese prin toti porii.
E atat de transpirat, incat camasa nu mai e acelasi rosu deschis care fusese in urma cu numai o ora. Acum se transforma incet si sigur intr-un visiniu inchis.
I se pot vedea muschii antebratului incordandu-se dupa cum misca volanul.
Are ambele picioare insurubate in podeaua masinii. Piciorul drept sta infipt drept in pedala de acceleratie, care se supune infricosata, strivita intre pantof si covoras. Piciorul stang e de veghe langa ambreiaj, pregatit oricand sa infunde pedala la maxim.
Are fata palida. Un alb aproape uniform, deranjat doar de sprancene, ochi si cioc. Sta incruntat si are buzele stranse. Respira rar si adanc, iar narile i se umfla ca unui cal naravas.
Se sufoca. Simte ca nu mai are aer, simte ca are plamanii prea mici... Simte ca arde tot. Mai are putin si ia foc... Dar nu il lasa transpiratia, pe care o simte de gheata. Deschide gura larg si trage aer cu putere... Nu e de-ajuns, ii mai trebuie! Cu o miscare scurta, isi desface primul nasture de sus al camasii, isi smulge cravata de la gat si o arunca peste teancul de documente de pe scaunul din dreapta. E mai bine. Inchide ochii pentru o fractiune de secunda si expira apasat. Infinge la loc mana dreapta pe ora 2:00 a volanului, care scartaie sub presiunea degetelor care se strang ca o menghina.
Sageteaza cu privirea documentele care stau imprastiate sub cravata stramba. Le strange intre dinti o injuratura scrasnita. Din cauza lor, s-ar putea sa intarzie!
Arunca un ochi la ceasul din bord si trage ambele sprancene in sus. Coboara scurt mana dreapta, dar fara efect: e deja intr-a 5-a. Apasa mai tare pe piciorul drept...degeaba. Se uita speriat in retrovizoare dar se linisteste repede: e singur pe sosea.
Simte val dupa val de foc cum ii coboara din creier pe sira spinarii si spre extremitati. Ii pulseaza tamplele si i-au amortit muschii mandibulei. E la capat. Mai are putin si ii cedeaza tot corpul.
Nu! Nu poate sa cedeze acum! E prea aproape!
L-au oprit, l-au intarziat, au insistat sa le explice de o mie de ori aceeasi teorie stupida pe care le-o mai expusese de tot atatea ori! Cu toate astea... mai are putin si ajunge!
Trece pe langa o borna si dintr-odata devine atent la dreapta soselei... Si vede!
O luminita slaba si timida, infrigurata si batuta de ploaie... care il asteapta...
Scurt la ceas: e bine... A intarziat doar douazeci de minute.
Luminita se mareste si ii arata o parcare micuta, in care erau deja alte patru masini.
Ochii i se maresc si ii infloreste o urma fina de zambet strengaresc in coltul drept al gurii...
Trage tare de volan fara sa se asigure si franeaza violent pe pietrisul umed al parcarii.
Se smulge din masina, tranteste portiera si se arunca prin usa casei in fata careia parcase.
Ajuns inauntru, se opreste brusc, pune mainile pe genunchi si expira violent.
O mana il bate prieteneste pe spate si il strange de umar: "ei gata, trage-ti sufletul! Inca nu am comandat, te-am asteptat si pe tine..."
Isi indreapta trupul, zambeste si se aseaza la o masa mare plina de priviri prietenoase: "Pai... un vin, nu? Nu stricam obiceiul... Bine v-am gasit, bai!"
Sunday, September 13. 2009
The emo post
Unii spun ca daca o iubesti, trebuie sa lupti pentru ea (sau ea pt el, incerc sa nu ma incurc acum in astfel de exprimari). Altii ca e egoist sa gandesti asta, daca o iubesti ar trebui sa fii fericit daca si ea e fericita, indiferent daca e cu tine sau cu altul. Unii spun ca o iubesti daca doar langa ea simti ca traiesti cu adevarat. Altii ca asta e doar o pasiune care trece rapid. Dar ce ti-e si cu durata asta? Pentru ca unii spun ca la un moment dat iubirea dispare. Se transforma in obisnuinta, respect si alte delea-delea. Altii ca de abia dupa o vreme (mai) indelungata apare dragostea adevarata.
Si nici cu relatia in sine nu-mi sunt lucrurile mai clare. Ori e o apa intinsa in care plutesti calm si relaxat, ori focul care-ti da energia necesara pentru a trai. Ori ar trebui sa se cunoasca complet/sa fie perfect compatibili, ori micile diferente, imperfectiuni si surprize fac tot deliciul. Ori e foarte importanta comunicarea verbala, ori o privire ar trebui sa fie de ajuns.
Si tot asa. Si atunci vin si intreb: Stie cineva de fapt sa iubeasca?
Mie-mi place sa ma amagesc ca da. Toti, chiar si eu. Doar ca fiecare percepe sentimentul asta diferit. Mi se pare si normal, e una din cele mai personale trairi. Raspunsul corect e undeva intre fiecare dintre cele doua extreme de mai sus, pentru fiecare in alt loc. Si in functie de aceste variabile se stabilesc si asteptarile noastre in privinta acestui subiect.
Si daca tot ziceam de asteptari, am citit aici un articol simpatic. Zice ceea ce cred ca stim cu totii. Viata nu e ca in majoritatea filmelor*. Cavalerul in armura, calare pe armasar, nu prea exista. Asa ca fetelor, traiti-va viata in loc sa asteptati pe Fat Frumos sa vina sa va salveze. Concluzie cu care nu pot sa nu fiu de acord, dar din cealalta perspectiva.
Femeia aia inteligenta, atragatoare, cu o personalitate pe care nu poti sa n-o iubesti samd este exact asta. Prietenul/sotul/logodnicul e un tip de nota 10 pentru nevoile ei, cum te-ai si astepta de la o astfel de femeie. Baga-te intre ei si de fapt tu esti personajul negativ din basmul lor. Iar cea "decazuta" intr-un fel sau altul, dintr-un motiv sau altul, pe care ar trebui sa o aduci tu pe "calea corecta"... ori e prea tarziu, nu mai ai ce sa salvezi, ori esti tu complet depasit de problema.
Ce sa mai spun de cazul acela in care chiar esti/faci tot ceea ce pare ca are ea nevoie. Ii pui problema in fata si-ti spune ca te iubeste... ca pe un frate. Deci nu-i chiar cum credeai. Si-ti place sau nu, nu ai alta optiune decat sa traiesti mai departe.
* Exista si exceptii, precum La finestra di fronte si Closer.
Wakko's wish
Se pare ca mai nou sunt singura care scrie pe acest blog Si desi nici eu nu prea am un subiect bine definit a ceea ce vreau sa scriu, eu macar ma chinui... Astfel, vreau sa va povestesc ca azi, noi, cei trei Animaniaci ne-am uitat la the real deal... adica "Wakko's wish" Va recomand cu caldura acest film de desene animate, intr-o seara cand nu aveti chef de nimic, ci doar sa va relaxati, si sa radeti non-stop (sau cum se mai zice, "una-ntr-una").
In alta ordine de idei, in aceasta zi minunata de 13 septembrie 2009, Duminica, am aflat ca posed 3 exemplare (2 mari si unul mai mic) de "cutie mark", ca "I was born cute", ca parintii mei au fost regi, si inca niste chestii dragute despre mine, cat si despre fratii mei, Yakko si Wakko. Aaaaa, si am aflat ca daca ai 2 Hay Penny (jumate de penny = un Hay penny) poti sa restaurezi o comunitate intreaga. Noi tot filmul am sperat ca personajele sa-si dea seama ca un penny nu e atat de mult, da se pare ca we got it bad )
Si in cazul in care aveti chef sa va uitati la un film interesant, un fel de comedie cu substrat (kind of..) uitati-va la "Stranger than fiction" starring Will Ferrel, Maggie Gyllenhaal, Emma Thompson and Dustin Hoffman. Ideea filmului ar fi ca un tip care lucreaza la Fisc, pe nume Harold Crick (Will Ferrel) se trezeste intr-o dimineata auzindu-si povestea fiecarui luscru pe care il face. Lucru care ii schimba toata perspectiva asupra vietii. Orice lucru in plus as adauga ar fi un spoiler, si asta chiar e un film pe care nu vreau sa il stric.
Un alt film pe care l-am vazut cu fratii mei, este "Inglorious basterds", a lui Quentin Tarantino, cu Brad Pitt. Unul din cele mai tari filme pe care le-am vazut in ultimii cativa ani. Ideea e doar ca daca sunti slabi de ingeri sa va pregatiti serios la capitolul "acoperit ochi repede". Eu m-am specializat repede. Cam 1/5 din film am stat cu mainile la ochi. Dar asta oricum e specific lui Tarantino, deci nu m-am mirat prea tare. So daca vedeti filmul asta, va rog sa imi ziceti prin intermediul comentariilor ce parere aveti. Acelasi lucru e valabil si pentru Stranger than fiction. Sunt chiar curioasa ce parere au alte persoane despre el.
Thanks. See you soon, I hope.
Saturday, September 12. 2009
T : minus 3 weeks
Dupa cum stiti cu totii, avem o birocratie foarte bine dezvoltata in Romania. In alta ordine de idei, din cauza acestei birocratii extraordinare, tocmai am pierdut o excursie de 2 saptamani GRATUITA!! in Maroc, cu ocol prin toata Europa. Cum??? Serios? Nici mie nu-mi vine sa cred inca ca am facut asta... Trebuia sa plec ieri. Azi trebuia sa fiu cel putin in Ungaria. Inca imi vine sa ma duc sa-mi cumpar o inghetata, dar sper sa aiba si un final fericit toata chestia asta... Care ar fi acel final fericit va intrebati probabil. Cum se poate ca ratarea unei excursii in Maroc sa aiba si un final fericit? Pai daca ajung sa dansez in fata a cateva milioane de Romani, din spatele camerelor de filmat de la Pro Tv, ar fi un final fericit. In primul rand pentru ca sunt disperata dupa dans, si in al doilea rand pentru ca as reusi sa ajut una din persoanele pe care le iubesc cel mai mult.
Si stiti ce ar fii naspa? Da naspa rau?? Sa fi pierdut excursia degeaba. Sa nu fiu selectata. Desi, sunt destul de increzatoare ca am dansat suficient de bine la preselectii, si ca povestea mea e destul de veridica si originala ca sa fiu aleasa. But who knows? Ce ziceti, daca ajung la Pro tv o sa ma votati? ;;)
In 3 saptamani o sa aflu daca am fost aleasa sau nu. Promit sa anunt pe toata lumea. Si pe cei care ma cunosc sub titlul de Dot, si ca Snowflake. Si in special pe cei care ma cunosc dupa numele adevarat... That goes for you too, Wakko and Yakko
Sper sa ne mai auzim pana atunci, si daca nu, cand o sa ne auzim peste trei saptamani, sper sa ne auzim cu vesti bune See ya!!
Monday, September 7. 2009
Jeeee...nibil!!!
Avand in vedere ca mai nou domnisoara Dot este foarte ocupata, si nu prea are inspiratie, s-a hotarat sa reia un post de pe vremea cand inca era snowflake. E unul din posturile mele preferate, si inca consider ca nu s-a bucurat de suficienta popularitate. So, enjoy the tale
Pentru a doua oara intr-un timp relativ scurt am citit un blog
lung pe o tema amuzanta (cel putin), asa ca la ora 4 - scuze 5
dimineatza, stand si fumand o tigara intr-o bucatarie care nu e a mea,
pe o stare de insomnie pe care nu o recunosc ca fiind a mea, m-a lovit
inspiratia, sau mai bine zis mi-am adus aminte de "copilarie" (a se
citi adolescenta).
Tanara fiind, si neexperimentata (am auzit azi
ca cica acum as avea multa experienta ) in multe domenii, am patit
destul de multe faze penibile. Blogul care m-a marcat pe mine astazi
avea spre sfarsit urmatoarea fraza " poate ca daca n-ar fi fost atat de
stupida sa se lase infranta de cacaturile astea, da, poate ca as fi
fost cu ea...", iar eu zic POATE!!! pentru ca in afara de cacaturile
astea cum le zice el (o sa se inteleaga mai incolo despre ce e vb) se
intampla si alte chestii...
Si revenind la fazele penibile de la
care am plecat...trebuie sa recunosc ca una dintre cele mai tari faze
pe care le-am trait a fost cand eram in clasa a 12-a, si stateam in
chirie la o babutza (cat de penibil ) ) si imi placea mie mult de un
gagiu, sa-i zicem Mr. X . Si intr-o zi cand babutza era plecata, m-am
dat eu ranita si l-am chemat pe Mr. X la mine. Omu a venit pregatit
(chit ca era ora 8 jumate dimineatza ) ) : ulei de masaj cu un parfum
bine ales (patchouli - care cica are efect afrodiziac), un cd cu muzica
numa buna de romantism gata sa te bage in boala si mai tare, in nici un
caz sa te scoata... anyway... a ajuns Mr, si eu ca o gazda simtita ce
sunt, am facut o cafea (doar deh...era dimineatza ) am pus muzica
adusa de el...am intrat in atmosfera bla bla bla... ne-am pus noi pe
pat foarte romantic unu langa altul, mai ia tipu in brate, ma saruta
pasional, si eu ca o fata normala, dau sa ma intind...si atunci sa vezi
surpriza ) nu am calculat bine distanta intre capul meu si lada de la
pat, si sangvinica fiind (a se citi repezita) si am dat un cap de lada
aia de am stricat tot farmecul diminetii respectve ) cred ca am ras
cu el pe tema asta (+ inca cativa prieteni de-ai lui pe care a tinut
mortis sa-i anunte cat de penibila am fost ) ) aproximativ o
saptamana...am avut parte in dimineata aia de tot tacamul..ras cu pofta
(chiar daca de mine - se pare ca nu sunt prietenii mei care au o
afinitate pentru asta >:P) , romantism - cel putin pana la un anumit
punct - si cel mai important, un masaj pe cinste inclusiv la proaspatul
cucui )
Si ca sa nu se creada ca noi fetele prin penibil
intelegem doar faze care au legatura cu baietii...o alta faza
mega-penibila, se intampla prin luna aprilie anul trecut. Imi vine sa
rad si acum (sau sa plang ?!) de primul meu discurs tinut in public...
Mare prezentare mare, undeva la 150-200 de oameni, in Sala Mare de la
UVT (pentru cei care nu cunosc sala, are niste stalpi rounzi si mari pe
lateral, intre trepte si banci ), emotii cat pentru 300 de oameni, un
discurs de 5 minute, voce tremurata, discurs uitat, improvizat destul
de bine, comunicat cu o singura persoana din sala (pe altcineva nu am
vazut), boyfriend in sala, pantofi cu toc, trepte, ce sa mai reteta
unui dezastru perfect ... Incep in forta, ma pierd, ma fac ca ma
regasesc, termin in forta (strig tare persoana care urmeaza ) )
moment penibil de tacere, vine persoana, ma aplauda lumea din politete,
dau sa cobor treptele, si se intampla minunea : mi se agata tocul de
una din trepte si ma intind in toata splendoarea pe burta imi rup un
pantof, fac entorsa - si in ziua de azi ma doare glezna stanga daca imi
iau tocuri prea mari, ma fac rosie in obraji (desi cred ca ajunsesem pe
la mov...) dar am noroc (tin mana stanga ridicata in timp ce scriu -
pentru cine nu stie ce inseamna = ironie / gluma) : am picat in spatele
unui stalp, si nu m-a vazut decat jumatate din sala, incep sa rada, in
3 secunde deja radea toata sala, doar ca jumate din ei nu stiau de ce,
inca 15 secunde si stiau cu totii de ce se rade, eu nu mai simt nici
durere nici nimik, dar ma plang ca ma doare de mor ca sa mi se ierte
macar pe jumate ...plec acasa si o luna nu mai tin nici un discurs
intr-o sala care contine trepte...
In concluzie, daca ar fi fost sa fiu o persoana de genul fetei dintr-un blog care astazi se pare ca nu mai exista,
la cate faze jeee..nibile am patit ar insemna sa nu mai fac sex
niciodata, sa nu mai vorbesc niciodata in fata a mai mult de 5
persoane, sa nu mai mananc niciodata in public. De fapt cred ca ar
trebui sa stau inchisa in casa (cu obloanele trase, fireste, ca cine
stie cine ma vede...)
Si stau si ma gandesc eu la ora 6 dimineata,
daca ar fi sa fim toate perfecte...care ar fi diferanta ditre noi? Si
ce ar fi "ceva-ul" ala care il face pe EL sa ne iubeasca atat de mult?
De ce ne-am aminti peste ani? De ce am plange ore bune? Si de ce am
rade saptamani in sir cu prietenele (respectiv prietenii)? Eu una ma
bucur ca nu sunt perfecta, ca fac greseli flagrante, ca imi pocnesc
oasele, ca vorbesc urat uneori, ca beau bere, ca dansez ca o nebuna, ca
imi place sa cant desi stiu ca n-am voce, ca pic, ca ma lovesc, ma
chinui sa fiu perfecta si nu reusesc ...
Asa ca daca tot spui "
poate ca daca n-ar fi fost atat de stupida sa se lase infranta de
cacaturile astea, da, poate ca as fi fost cu ea...", ce mai astepti? Eu sunt
aici asa cum sunt, si ma bucur ca e asa...
Povestiri cu Animaniacs [Partea III]
Desi eram toti 3 obositi si arsi de soare si cu nisip in multe locuri, aveam gravate 3 zambete mari, obosite si arse de soare pe moace.
Ne-am tarait picioarele inapoi la Pescarie, inapoi in autobuz, inapoi la gara... Trebuia sa ajungem in Mangalia, la nea Mitica. Sa traiasca mult si bine nea Mitica, mare om!
Uite un autocar. Unde mergi? La Mangalia. Stai ca vrem si noi!
Drumul de la Constanta la Mangalia nu dureaza mult si e un motiv perfect pentru un nani mic...ceea ce am si facut.
Venea seara si aveam ganduri mari: un dusulet mic pe cap de Animaniac, o terasa, un billiard, caterinca cu budinca!
Cum planurile erau mari si bine puse la punct, Dot a luat primul dus, eu pe al doilea... si am adormit amandoi pana sa iasa Yakko... ceea ce a facut si el.
La un moment dat am ridicat o jaluzea de pe ochiul drept si m-am vazut inconjurat de somn cu Dot la stanga si Yakko la dreapta. Mari planuri...
Spre dimineata m-am trezit din nou, de data asta deranjat de o usa care s-a inchis. Ridic aceeasi jaluzea si vad doua lipsuri in inventar: un Yakko si un aparat foto. Si inca nu rasarise soarele...
Am sarit in picioare (cu grija, sa nu deranjez surioara), am tras imbracaminte si papuci si am zbughit-o.
Sun pe Yakko, ma ghideaza spre stanga, plaja de la capatul dinspre Saturn al statiunii.
Pe drum, dau nas in nas cu un grup de veseli carora nu le lipsea decat o bricheta. Cum fumatorul din mine a trecut de multe ori prin chinurile astea, i-am ajutat cu draga inima! Motiv pentru care am fost rasplatit cu o gura zdravana de Johnnie Black Label. Gusturi bune aveau baietii, n-am ce zice...
Cobor pe plaja, ma intalnesc cu Yakko, care cauta cu indarjire o bucatica de lumina si un strop de unghi bun pentru cateva instantanee la rasarit. Vesti bune: lumina era, unghiuri bune-asemenea, timp pana la rasarit-indeajuns. Veste proasta: nori. Nu multi, dar grupati strategico-ofticoso fix pe limita dintre apa si cer...
Am incercat sa speram, ceea ce a functionat. Am facut si niste poze, dar soarele a ramas ascund dupa nori, asa ca am revenit la camera, la saltea, la somn...
Dupa inca un pic de timp, am facut publica trezirea! Incet si scartaind ne-am ridicat de pe unde adormisem fiecare. Moacele de pat nefacut s-au schimbat cand am tras draperia si am simtit aerul sarat... Mai avem inca o zi!
Spalat moace, strans bagaj, indesat prosoape in punga, plecat la plaja.
Pe drum, am trecut pe la Amicii... Amicii e o terasa in Mangalia, cu papica si bauturica, un pic in stilul Spring Time: te duci la o tanti care sta la un calculator, faci comanda, dai banu’, bonul ajunge la bucatarie. Te misti la bar, iei un lichid la sticla si iesi pe terasa cu o jumatate de bon in dinti si astepti sa te duci sa ridici papica. Nimic spectaculos, nimic neobisnuit... mai putin privelistea.
Terasa e spanzurata pe faleza care da spre una din plajele din statiune. Privelistea o sa va rog sa v-o inchipuiti, eu gasesc greu cuvinte pentru a o descrie...
Cocotati pe marginea terasei, cu briza-n nas, lenea-n picioare, berea-n bot si foamea-n stomac. Cam asa ne-a gasit inceputul celei de-a doua zi neplanuite la mare.
Am papat un pic si am disparut subit de pe terasa... Am reaparut toti 3 undeva intre nisip si soare. Si... liniste... si... zambete... si... bine.
Am lenevit pana am luat aproape tot soarele, dupa care am strans incetisor ce aveam si ne-am miscat alene spre nea Mitica.
Strans bagaj, iesit pe usa, injurat Ryan ca a uitat narghileaua in camera, recuperat narghileaua, plecat spre gara. Gasit aglomeratie, achizitionat bilete, clasa “fara locuri”, achizitionat pufuleti cu nume de veverita pofticioasa, imbarcat la tren.
Pierdut vremea aiurea pana la Constanta, dupa care luat locuri clasa lux la barul trenului!
Facem o carte? Hai!
Jocul nu stim cum se cheama, stim doar regulile, dar l-am jucat pana am ajuns la Bucuresti. Spre marea neplacere a mea si a lui Yakko, surioara Dot parea sa castige de fiecare data cand, inainte de inceputul unui joc nou, mai citea cateva randuri. Facut planuri de aruncat cartea lui Dot pe geam! Inafara de acest minor amanunt, a fost clar finalul perfect al unui weekend asemenea...
Intorsi inapoi in balamucul numit Bucuresti, am zambit complice unul ceiluilalt... Fain weekend! Eram de-acum o familie.
Mergand agale jumatate pe peron, jumatate pe aer, am decis ca ne-a placut iesirea, ca mai vrem si ca trebuie sa mai jucam jocul ala de carti ca e captivant si e un motiv perpetuu de caterinca... si cu budinca, si cu chec, si cu cozonac, si cu paste cu branza dulce...
Eram bucurosi pentru weekendul care tocmai se incheia si pe toate cele 3 moace se citea un singur lucru... si anume...
...va urma...
Povestiri cu Animaniacs [Partea II]
Doua perechi de ochi mari si nerabdatoare ma impingeau sa cobor mai repede din tren! Si eu nu puteam si nu voiam decat sa le ascult!
Ryan stie el ce stie cand vina vorba de transportul in comun din Constanta, dar sunt limite... Oricum, sa ajungi de la Gara pana la Pescarie nu e mare lucru si noi am reusit sa il infaptuim scurt si la obiect!
Lipsuri din inventar: Dot - costum de baie, eu si Ryan - papuci! Achizitii reusite, problema rezolvata!
Foame! Patiserie, cateva nimicuri, problema rezolvata!
Nevoie schimbat haine! Gasit toaleta publica cu plata, nu am platit, ne-am schimbat, problema rezolvata!
Plaja...
Picioarele pe nisip trebuie sa fie goale! Papucii zboara, degetele se infig in nisip, zambetele se adancesc si mai tare!
Stiti senzatia nu? Sunt convins ca unii dintre voi, daca inchid ochii, pot simti deja soarele dogoritor intinzandu-li-se pe toata pielea, briza racoroasa care ii ia in brate, nisipul care scrasneste asa placut intre degete, sunetul linistitor, molcom si monoton al valurilor, raceala aparenta a apei, gustul ala sarat-amarui al aerului si al apei, copiii cu lopatele si rasete ascutite... Mai ales cand nu ai de stat decat o zi, mai precis ceva mai mult de-o dimineata si-un pic.
Intre toatea astea, cei trei mici Animaniaci paseau increzatori cu semi-bagajele in spinare spre cele mai apropiate sezlonguri.
Paranteza: apropo, ii stiti pe Animaniacs? The Warner brothers Yakko and Wakko and their sister Dot? Daca nu, va recomand sa dati un youtube. In cazul nostru, se pare ca Ryan e Yakko, eu Wakko si Dot e...exact. Am inchis paranteza.
O decizie de moment de genul "din Oceanul Pacific..." ne-a aratat 3 sezlonguri. Ryan in dreapta, Dot (ca o stimabila domnisoara) intre cei doi domni si subsemnatul in stanga (cine (ma) stie, cunoaste).
Vedeti voi, eu sunt indragostit inexorabil de mare... Apa, nisipul, briza. M-am indragostit acum ceva mai mult de 2 ani de ea si de atunci nu mi-a trecut. Ma duci pe malul marii si sunt cea mai fericita persoana din lume! Si daca ii mai pun si pe Yakko si Dot peste asta, va cam puteti inchipui starea de spirit.
Era doar un zambet. Tot ce se intampla in jurul nostru nu era decat un mare zambet, un mare "doua-puncte-D". De felul meu, sunt complet antisocial pe plaja. Intins cu soarele pe moaca, briza in talpi, tigara in coltul gurii, berea in mana dreapta si muzica in urechi si nu ma mai intereseaza de nimeni, nimic... Totul e complet.
"Yakko, Redd’s? Dot, Pepsi Twist?"
"Vine baiatuuu’!"
N-am putut sa fiu antisocial. Am incercat...nu mi-a reusit. Am facut poze. Multe. Am glumit, am vorbit despre vreme, politica si sport. Mi-am dat seama ca desi ne stim de aproape 13 ani, eu si Yakko nu am fost niciodata la mare amandoi...si am dat un mare noroc si multa sanatate!
Sa tot ai parte de asemenea zile de vara...
In toata durerea de papuci, ne-am dat seama la un moment dat ca se cam uita foamea la noi. De asemenea, se apropia usor usor ora neplacuta de plecare.
Asa ca am strans mai intai din dinti, apoi din bagaje... si ne-am indreptat usurel spre...telegondola.
Desi stie foarte bine cum stau eu cu privire la transportul pe (orice fel de) cablu, Yakko a insistat sa facem o tura... L-am urat!
Apoi usurel prin satul de vacanta, un ochi pe la tarabe, altul pe la terase. Dupa un colac secuiesc, foamea a cam disparut, asa ca a ramas sa ramanem sa tragem din pai la un suc pana se facea ora de plecat...
Terasa, leganele, racorica...frumos. Dot la baie, eu si Yakko nu. Vine o doamna care vindea lozuri. Mai mult doritor de suveniruri decat de castiguri rapide, ma infig si achizitionez un loz, model "in plic". Iau inca unul si pentru Dot. Yakko se scobeste de marunt si ia 4 bucati, tot lozuri, tot modelul "in plic".
Intre timp se intoarce si surioara noastra, ii inmanez cu mandrie bucata ei de loz...nu pare incantata. Yakko deja se apucase sa le deschida pe ale lui, Dot deschide, strange in pumn si pune la scrumiera. Eu cu dorinta sa nu il deschid pe al meu ci sa il pastrez pana acasa. Ma uit la astia doi si ma decid sa ii urmez totusi. Pan-acasa e distanta lunga si eu sunt curios!
Deschid incet, ma uit. Ma mai uit o data... Mda, cam asa e. Bai, am castigat.
"Cat?"
"Pai... 500 de lei..."
"Ce, ma?"
"Aha, uite!"
Dot: " Bai, ce tare! Stai s-o sun pe mama sa ii zic... Mama, uite, Wakko a castigat 500 de lei la loz in plic! Cum? Pai... nu stiu... Stai sa-l intreb. Wakko, uite ce zice mama: nu faci si tu cinste cu o noapte la mare daca tot ai castigat?"
Mi se aprinde privirea, il sagetez pe Yakko, il vad zambind larg. Infig mana in buzunar, gasesc un numar de telefon, incep sa formez si arunc un: "ba da, normal! Zi-i ca ajungi maine seara acasa!"
Aud din partea unde statea Yakko un "Hehe..." scurt si foarte cuprinzator. Tocmai primisem un cadou de inca 24 de ore la mare. Si nu avusesem nici un plan...
[va urma]