Blog

Spune pe bune
De ce ne uitam la [unele] seriale? Cu totii o stim iar cei de la Hallmark nu se sfiesc sa ne aminteasca, cel putin cand ne amintesc ca urmeaza un anumit serial - "...Jordan revine mai focoasa si sexy ca niciodata..."

Foamete
Am gasit o metoda de a o elimina, posibil chiar pe plan mondial - donarea a 1% din sarmalele, snitelele, chiftelele, zacusca, ciorba samd care ajung in Bucuresti, Iasi, Cluj si Timisoara in fiecare duminica (uneori chiar si vara).

Depresie
Daca totul se intampla cu un motiv, ar face bine sa se merite. Daca fiecare primeste ce merita, inseamna ca suntem foarte rai.

Downtime
O sa mai urmeze unul, foarte scurt, sper. Si-o sa avem multe bunatati noi pentru voi dupa aceea, sper.

Alzheimer
Mai aveam cateva chestii de zis/scris...

Cate un cuvant pe zi. Asta a fost propunerea, foarte kawaii (draguta) dupa mine. Pe langa salut si multumesc, niste clasice, azi am invatat si cum se zice "cu placere" (doitashimashte). Initial era planificat pentru saptamana viitoare, pentru ca astazi deja mi se explicase ca perelor noastre li se spune yo nashi, cele japoneze fiind doar nashi. Asa ca a ramas ca saptamana viitoare sa invat nume de prajituri. Oishiiii!

Ca in fiecare luna, curand dupa ziua de salariu ma duc la banca sa platesc rata. Ca in fiecare luna, ma uimeste proasta organizare a respectivei filiale. Si ca in fiecare luna, dupa ce stau 20 de minute la coada pentru o procedura ce dureaza 3 minute, imi promit ca pana data viitoare rezolv sa pot plati pe net si ma indrept spre metrou si munca.

Atunci, imediat ce trec de TipTop, o vad. O tipa sta in dreptul florariei si asteapta. Nu pare sa fi trecut de mult de 30 de ani, poate nici macar atat nu are. E bruneta si cu o vestimentatie ce nu-mi sare in ochi cu nimic. Insa tine o mapa neagra strans la piept, priveste undeva departe in spatele meu, cred ca dincolo de intrarea pe autostrada, si asteapta. Oare ce asteapta? Deodata am, fara sa vreau, imaginea unei copile de liceu asteptandu-si dimineata o prietena, sa mearga impreuna la scoala. Sau poate un prieten. Sau poate prietenul. Ma mai uit o data la ea, curios de unde mi-a venit aceasta imagine.

Trotuarul e ud, mai mereu e ud in fata florariei, insa ea sta pe un petec uscat. Un barbat trece pe langa mine in graba, pare sa se duca spre ea. Insa ea e impietrita, parca, cu privirea in continuare atat de departe. Nu pe el il asteapta. In timp ce trec pe langa ea, incerc sa o mai privesc o data. Nu pare cu nimic deosebita, dar postura ei o scoate in evidenta, iar privirea ei nu ma lasa sa nu o observ. Oare la ce se uita?

Coborand pe scari spre metrou, am din nou acea imagine. O asteptare parca inocenta si plina de emotii? Sau entuziasm? Complicitate? Bucurie? Toate? Nici una, ci cu totul altceva? Nu sunt in stare sa-mi dau seama. Ce e cert, totusi, e aerul strengaresc al tabloului. Ma gandesc ca probabil din cauza mapei si a felului in care o tine.

Stai! De obicei cobor pe la gura cealalta! Metroul asta merge in directia opusa...

Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă aflați într-o cameră cu alte persoane (cămin, muncă, laborator, clasă, sală de seminar) și la un moment dat una din aceste persoane, după salutările de rigoare, să plece doar ca să revină după 7.98 secunde, pentru că și-a uitat cheile? Și dacă vi s-a întâmplat asta, nu vi s-a întâmplat uneori să realizați în acele momente că vă aflați în mijlocul unei liniști stânjenitoare, în care toată lumea parcă se gândește "și eu acum ce-ar trebui să fac? Omu' și-a luat la revedere, i-am raspuns, conversația s-a terminat, DE CE E ÎNCĂ AICI?!"

Sau la metrou/autobuz/tramvai, când după aceleași saluturi și urări de bine (la propriu), partenerul de conversație de până atunci se duce la peronul de vizavi și mijlocul de transport corespunzător nu mai vine, instaurându-se aceeași liniște, ce-i drept bruiată din când în când, de data asta, de priviri complotative și gesturi stângace?

A trecut un pic de vreme de la ultimul post. Nu, downtime-ul nu a fost si el de aproape o luna, lipsa de inspiratie insa da. Si inca mai continua, se pare, pentru ca idei am, cuvinte insa nu. Dau vina pe perioada asta a anului, octombrie-noiembrie, care de fiecare data imi aduce tot felul de noutati, schimbari sau alte evenimente pe care le-as numi marcante pentru viata mea. A inceput acum 5 ani, cand am plecat la facultate. De atunci si pana acum mai am un pic si fac un numar de posturi pe acest blog egal cu numarul de drumuri pe care le-am mai facut la Braila. Acum 4 ani incepeam sa lucrez, acelasi post ca si acum, doar ca alt sediu, alt oras. Tot atunci incepeam si o relatie care acum 3 ani era intr-o moarte lenta si dureroasa. Acum 2 ani se tinea langa aeroportul Baneasa concertul aniversar Iris 30. Nu pot insira acum ce a fost inainte, ci doar ca era cat p-aci sa merg singur. Acum un an ma mutam cu niste ochi verzi, miscare care a marcat si inceputul sfarsitului relatiei noastre, acesta fiind insa unul mult mai scurt; o meritam. Anul asta iar m-am mutat, de data asta cu Biggy, unul din putinele lucruri pe care nu le facuseram noi doi, iar Regulile Casei ne privesc triumfator de pe stativul lor de pe masa. Dar asta nu e tot, ma mai astept la ceva evenimente in urmatoarea luna, evenimente pe care le astept cu emotie, nerabdare si teama in acelasi timp, curios de intorsaturile pe care le ia viata mea in acest anotimp. Sau o fi doar vreo astenie de toamna, de fapt.