Fă, tu ești proastă? Nu mă înțelege greșit, dar când ai de ales (evident) între a-ți vedea toate visele împlinite și a fi cu bărbatul pe care-l iubești cum n-ai mai iubit vreodată, tu pe ce variantă mergi? Nici una! Dai colțu' pe scenă ca vita... Sincer acu, ai gândit-o un pic înainte? Te-ai gândit ce le-ai făcut și în ce stadiu i-ai lăsat pe oamenii ăia, care erau dispuși să dea totul pentru o zdreanță dintr-un bordel (da, mă refer la tine)? Adică hai să vedem:
Ducele - omu ăsta clar n-a fost iubit destul la viața lui. Sau dimpotrivă, a fost iubit un pic prea mult când era mic. Oricum, avea nevoie de un pic de afecțiune umană. Vine la tine și zice "Pisi, pot să-ți îndeplinesc toate visele" și nici măcar nu-ți cere să-l iubești, ci doar să aibă exclusivitate la serviciile tale. Tu, ca orice lepră profitoare, "Da, da! Orice, numa' să-mi hrănești iluziile de mare actriță", și începi să-i toci banii amărâtului în timp ce-l tot eviți ca să te coțăiești cu scriitorul. Și te mai miri apoi că vrea să vă distrugă pe amândoi când află. Ce te așteptai, să vă dea binecuvântarea lui și juma' de împărăție? Ăla-i alt tip de "tătic", fătucă.
Christian, scriitorul - sărăntocul ăsta e un fel de Eminescu, dacă ar fi să dau crezare unelor povești - se duce la un show, se îndrăgostește de actrița principală, se întoarce acasă și... începe să scrie, perverșilor (i-am furat gluma lui Biggy). Și tot zice el acolo de dragoste, că n-a mai iubit niciodată până să te cunoască pe tine, că luna, că dealurile, că delea-delea, și tu ce faci? Dai ortu popii în brațele lui. Și nu doar atât, dar îl mai și pui să dea mass mai departe cu ce-ați făcut că n-are suflet dacă nu. Adică în caz că nu-l termină psihic faptul că prima lui dragoste s-a terminat cu prostituata mierlind-o sub ochii lui, asigură-te că și ca artist se ratează, povestea pe care-l pui s-o scrie fiind una mult prea comună pt genul ei, inclusiv finalul. Nu mai bine în loc să mori, rămâneai cu Ducele, și de abia dup'aia îl puneai să vă scrie povestea? Una moralizatoare, care te învață că viața nu-i nici de departe singura curvă cu care te intersectezi. Și să vezi ce succes avea atunci, puteai chiar să te întorci la el apoi, când ajungea să-și permită propria lui caleașcă. Și fraieru' te lua înapoi, că el tot cu vise de dragoste rămânea, chiar și după ce se umplea de toate ciupercile pământului de la colegele tale de breaslă.
Zidler - ză big bos. De amărâtul ăsta ce să mai zic? Chiar ținea la tine, într-un ciudat mod patern; ba chiar renunțase la actele localului pentru tine și visul tău și visul lui și o avere pentru amândoi. Te-a durut fix în ce ai mai bun, ba chiar te-ai mai și luat de viața lui, că-ți bagi piciorul în tot ce a făcut pentru tine, tu pleci cu sărăntocul să trăiți din coajă de pin și apă. Nici măcar nu ni se mai zice ce a făcut Ducele cu actele și localul după ce și-a luat-o până și de la Zidler ca să-ți apere ție fâșu, să poți să te duci tu pe copcă imedat apoi ca toanta.
Deci nah, ce să mai zic? În continuare unul din filmele mele preferate.
*Pentru că mi-am dat seama că nu mai țin minte mai nimic din el deși îl consider unul din filmele mele preferate, am revăzut Moulin Rouge!.
Wednesday, January 27. 2010
Turbo
Se uită buimac la ceas. E trecut de 1 și nu poate dormi. Nu prea știe de ce și nici nu prea îl interesează, muncește a doua zi și ar vrea să fie odihnit. Stă în bucătărie trăgând de o cană de suc, uitându-se pe geam. De vreo două zile ninge iar. Fulgi mari, calmi.
Îi amintește de ziua când cunoscuse pe cineva, în urmă cu doi ani, deși nu ningea atunci. Dimpotrivă, era un frig uscat, tipic zonei, ce crăpa buze și pietre cu aceeași ușurință. Primise de la un coleg de muncă o sticlă de whiskey și un pachet ce avea să-l dea mai departe unei tipe ce avea să treacă pe acolo după el.
Se uită pe geam, la albul ce acoperă totul în jurul lui. Până și bulevardul e alb, neumblat. Acel bulevard ce avea să fie blocat peste câteva ore, plin de claxoane, înjurături, fum și câteva mașini acum părea doar o străduță lăturalnică.
Când o văzuse ultima dată, cu un an în urmă, privea de la un alt geam același bulevard. Nu plin de zăpadă, ca acum, ci tot uscat și înghețat. Nici acum nu-și putea explica ce se întâmplase cu el atunci, dar știa că-și merita consecințele. O vedea ieșind din scară, mergând până la colțul străzii și urcându-se într-un...
..Passat. Zâmbește. Nu era de zece secunde în fața geamului, admirând peisajul creat de zăpadă când vede modelul 2003 cu al său gri caracteristic asumându-și titlul de prima mașină ce deranja acel tablou feeric. Lasă cana goală pe masă și se întoarce în pat, gândindu-se încă amuzat că "într-o zi vor scrie o carte despre viețile noastre; iar în prefață vor spune că se pot rezuma într-un Passat."
Îi amintește de ziua când cunoscuse pe cineva, în urmă cu doi ani, deși nu ningea atunci. Dimpotrivă, era un frig uscat, tipic zonei, ce crăpa buze și pietre cu aceeași ușurință. Primise de la un coleg de muncă o sticlă de whiskey și un pachet ce avea să-l dea mai departe unei tipe ce avea să treacă pe acolo după el.
Se uită pe geam, la albul ce acoperă totul în jurul lui. Până și bulevardul e alb, neumblat. Acel bulevard ce avea să fie blocat peste câteva ore, plin de claxoane, înjurături, fum și câteva mașini acum părea doar o străduță lăturalnică.
Când o văzuse ultima dată, cu un an în urmă, privea de la un alt geam același bulevard. Nu plin de zăpadă, ca acum, ci tot uscat și înghețat. Nici acum nu-și putea explica ce se întâmplase cu el atunci, dar știa că-și merita consecințele. O vedea ieșind din scară, mergând până la colțul străzii și urcându-se într-un...
..Passat. Zâmbește. Nu era de zece secunde în fața geamului, admirând peisajul creat de zăpadă când vede modelul 2003 cu al său gri caracteristic asumându-și titlul de prima mașină ce deranja acel tablou feeric. Lasă cana goală pe masă și se întoarce în pat, gândindu-se încă amuzat că "într-o zi vor scrie o carte despre viețile noastre; iar în prefață vor spune că se pot rezuma într-un Passat."
Monday, January 25. 2010
Ambrozie...
"Stai, nu ma grabi... Stiu ca iti ziceam ceva...termin imediat..."
Mirosul de fum de narghilea si de lumanari imi gadila nasul si mintea... Aburii de absint imi gadila imaginatia si pleoapele inchise... Covorul aspru si perna moale mi-au devenit a doua piele...
Se tace si se viseaza... gandurile scapa printre degetele ratiunii si se scurg intr-o constelatie de stele stralucitoare care se invart toate in jurul unui singur punct... o singura constanta...
Deschid narile si inspir inca o data... Ranjetul din coltul drept al gurii spune tot... Sorb o gura de otrava verde dulce-amaruie... mai trag un fum din narghilea... si stele incep sa se invarta si mai repede, amestecate de zane verzi si sultani cu turbane...
Portishead... nu muzica, ci ritmul... intind mainile pe langa mine si simt vibratiile in covor... imi trepideaza pana in suflet... mi se intorc navalitoare amintiri frumoase ca un rasarit de primavara oglindit in zambetul unui copil... Intre ele apar si altele, urate si diforme, sangerande, tremurande, triste si nealinate...
Zambesc si plang, alint si injur, mangai si lovesc... toate in mine... Respir rar si adanc... plutesc undeva departe... fiecare bataie a inimii imi da un nou impuls si ma poarta mai departe... spre infinitul visului meu.
Mahmureala de simturi...
Stiu ca maine o sa doara. Stiu ca atunci cand o sa cad inapoi, o sa imi zdrobesc fiecare molecula... Stiu ca o sa imi ia un pic sa ma recompun... E un risc mic...
Intind o mana si gasesc o lumanare. Din greseala pun mana deasupra ei... Ma razgandesc repede...
Si ma vegheaza o pereche de ochi verzi... Alene, deschid ochii si ii vad... Doua globuri verzui cu aripi de ingeras. Ingerasule, nu pleca deocamdata! Stai si ai grija de mine... Promit sa intorc favoarea... Ingerasul meu priveste in jos si zambeste cald. Stie ca acum sunt altul, dar tot eu... Stie ca maine o sa revin cu totul... Si stie ca o sa ma ajute sa imi revin. E cu mine cand visez, e cu mine cand zbor, o sa fie cu mine si cand o sa revin violent intre cei cu capul plecat...
Inchid ochii din nou si plec mai departe...
Mirosul de fum de narghilea si de lumanari imi gadila nasul si mintea... Aburii de absint imi gadila imaginatia si pleoapele inchise... Covorul aspru si perna moale mi-au devenit a doua piele...
Se tace si se viseaza... gandurile scapa printre degetele ratiunii si se scurg intr-o constelatie de stele stralucitoare care se invart toate in jurul unui singur punct... o singura constanta...
Deschid narile si inspir inca o data... Ranjetul din coltul drept al gurii spune tot... Sorb o gura de otrava verde dulce-amaruie... mai trag un fum din narghilea... si stele incep sa se invarta si mai repede, amestecate de zane verzi si sultani cu turbane...
Portishead... nu muzica, ci ritmul... intind mainile pe langa mine si simt vibratiile in covor... imi trepideaza pana in suflet... mi se intorc navalitoare amintiri frumoase ca un rasarit de primavara oglindit in zambetul unui copil... Intre ele apar si altele, urate si diforme, sangerande, tremurande, triste si nealinate...
Zambesc si plang, alint si injur, mangai si lovesc... toate in mine... Respir rar si adanc... plutesc undeva departe... fiecare bataie a inimii imi da un nou impuls si ma poarta mai departe... spre infinitul visului meu.
Mahmureala de simturi...
Stiu ca maine o sa doara. Stiu ca atunci cand o sa cad inapoi, o sa imi zdrobesc fiecare molecula... Stiu ca o sa imi ia un pic sa ma recompun... E un risc mic...
Intind o mana si gasesc o lumanare. Din greseala pun mana deasupra ei... Ma razgandesc repede...
Si ma vegheaza o pereche de ochi verzi... Alene, deschid ochii si ii vad... Doua globuri verzui cu aripi de ingeras. Ingerasule, nu pleca deocamdata! Stai si ai grija de mine... Promit sa intorc favoarea... Ingerasul meu priveste in jos si zambeste cald. Stie ca acum sunt altul, dar tot eu... Stie ca maine o sa revin cu totul... Si stie ca o sa ma ajute sa imi revin. E cu mine cand visez, e cu mine cand zbor, o sa fie cu mine si cand o sa revin violent intre cei cu capul plecat...
Inchid ochii din nou si plec mai departe...
Wednesday, January 20. 2010
Static...
Nu stiu daca e de la vremea mohorata din ultima vreme, sau poate e pentru ca a trecut ceva timp de la ultima "depresie", sau poate Koop cu al lor magic "Island Blues", sau poate pur si simplu e prea liniste...
Ma simt stagnand. Din nou...
Nu mi se intampla des, viata mea e in general agitata. Si daca nu e agitata, mi-o agit eu. E ca un pahar cu apa murdara, pe care il amestec in continuu cu paiul prin care sorb licoarea dulce-amara...
Ma vad intr-un bar vechi, cu mesele cojite si scaunele care scartaie. Ma vad undeva langa un geam putin murdar, dar prin care lumina inca patrunde vesela si imi lumineaza paharul cu apa, scrumiera si masa de sub ele...
Am paharul in fata si amestec in el lenes cu mana dreapta. Podul mainii stangi sustine greutatea tamplei. Se agata cu doua degete de o tigara fumeganda. Am privirea rece si distanta... Incerc de prea mult timp sa vad prin apa din pahar... Si in continuu amestec... Si privirea nu patrunde prin toata murdaria...
Cobor agale mana stanga de la tampla spre gura si sorb alene un val de fum, fara sa imi desprind atentia pierduta in pahar... Las fumul sa iasa si pentru un moment nu mai vad paharul. Nici macar paharul... nici macar paharul...
Ridic privirea spre fereastra murdara. Nu vad mai nimic prin ea. Stiu ca e ceva pe partea cealalta, dar nu pot vedea ce... Imi iau repede gandul si ma afund in scaun. Las pentru un moment paiul din mana dreapta si incep sa curat cu unghia aratatorului fulgii de vopsea care se desprind din masa. Am capul picat cu barbia in piept si picioarele aruncate sub masa. Ma concentrez pe fulgii de vopsea care se incapataneaza sa nu se desprinda... Nici nu mai stiu ce culoare era masa cand m-am asezat... Nici acum nu stiu ce culoare e.
Imi regasesc mana stanga lesinata langa scrumiera. O conving sa se ridice si mai beau o gura de fum cald si inecacios. Il trag cu nesat pana in strafundul sufletului... Cu tigara inca in gura, las incet capul pe spate in hamacul format de cele doua palme...
Fulgii de vopsea de pe masa si-au pierdut farmecul. Apa a inceput sa se limpezeasca. Imi incrucisez picioarele inca intinse si inchid ochii. Cu ochii inchisi pot sa vad fumul cum se ridica visator din capatul aprins al tigarii si dintre buzele mele, invelind tigara. Trece nepasator prin fluviul de lumina vesela ce strapunge aerul greu...
Simt ca ma doare spatele. E scaunul incomod. Nici nu mai tin minte daca era confortabil cand m-am asezat... Acum sigur nu mai e.
Deschid privirea inainte sa deschid ochii si pentru o fractiune de secunda ma vad zambind. Cand deschid ochii, imaginea mea dispare... Duc mana stanga la gura si trag afara tigara lipita de buze. Involuntar imi ating colturile gurii si le simt indreptate in jos. De ce? Asa trebuie sa fie? Si daca nu, cum ar trebui sa fie? Nu mai tin minte cum aveam colturile gurii cand m-am asezat...
Ridic capul si imi infig la loc barbia in piept. Proptesc privirea in pahar...
Si vad apa care e aproape limpede. Si aproape pot sa vad prin ea. Pana la gandul urmator, palma dreapta se insurubeaza in jurul paiului si incepe din nou sa amestece... Si totul devine iar neclar...
Dintr-odata mi se aprinde privirea. Imi dau seama ca nu stiu cat e ceasul. Sau de cat timp sunt aici...
Incerc sa imi aduc aminte unde e ceasul... Apoi imi dau seama ca am uitat cum arata un ceas... Oare cand m-am asezat stiam cum arata? Si ce inseamna timpul? Oare cand m-am asezat stiam ce inseamna?
Privirea mi se stinge din nou. In spatele ei sunt adormit, paralizat...
Ma simt amortit cu totul. Si simt ca astept... Oare cand m-am asezat stiam ce astept? Acum sigur nu mai stiu...
Nu stiu daca sau cat am baut din paharul din fata mea... Stiu sigur ca lichidul dinauntru e dulce-amar. Poate o sa mai beau din el... Dar deocamdata il las sa mai astepte...si el pe mine.
Si...stau...
Ma simt stagnand. Din nou...
Nu mi se intampla des, viata mea e in general agitata. Si daca nu e agitata, mi-o agit eu. E ca un pahar cu apa murdara, pe care il amestec in continuu cu paiul prin care sorb licoarea dulce-amara...
Ma vad intr-un bar vechi, cu mesele cojite si scaunele care scartaie. Ma vad undeva langa un geam putin murdar, dar prin care lumina inca patrunde vesela si imi lumineaza paharul cu apa, scrumiera si masa de sub ele...
Am paharul in fata si amestec in el lenes cu mana dreapta. Podul mainii stangi sustine greutatea tamplei. Se agata cu doua degete de o tigara fumeganda. Am privirea rece si distanta... Incerc de prea mult timp sa vad prin apa din pahar... Si in continuu amestec... Si privirea nu patrunde prin toata murdaria...
Cobor agale mana stanga de la tampla spre gura si sorb alene un val de fum, fara sa imi desprind atentia pierduta in pahar... Las fumul sa iasa si pentru un moment nu mai vad paharul. Nici macar paharul... nici macar paharul...
Ridic privirea spre fereastra murdara. Nu vad mai nimic prin ea. Stiu ca e ceva pe partea cealalta, dar nu pot vedea ce... Imi iau repede gandul si ma afund in scaun. Las pentru un moment paiul din mana dreapta si incep sa curat cu unghia aratatorului fulgii de vopsea care se desprind din masa. Am capul picat cu barbia in piept si picioarele aruncate sub masa. Ma concentrez pe fulgii de vopsea care se incapataneaza sa nu se desprinda... Nici nu mai stiu ce culoare era masa cand m-am asezat... Nici acum nu stiu ce culoare e.
Imi regasesc mana stanga lesinata langa scrumiera. O conving sa se ridice si mai beau o gura de fum cald si inecacios. Il trag cu nesat pana in strafundul sufletului... Cu tigara inca in gura, las incet capul pe spate in hamacul format de cele doua palme...
Fulgii de vopsea de pe masa si-au pierdut farmecul. Apa a inceput sa se limpezeasca. Imi incrucisez picioarele inca intinse si inchid ochii. Cu ochii inchisi pot sa vad fumul cum se ridica visator din capatul aprins al tigarii si dintre buzele mele, invelind tigara. Trece nepasator prin fluviul de lumina vesela ce strapunge aerul greu...
Simt ca ma doare spatele. E scaunul incomod. Nici nu mai tin minte daca era confortabil cand m-am asezat... Acum sigur nu mai e.
Deschid privirea inainte sa deschid ochii si pentru o fractiune de secunda ma vad zambind. Cand deschid ochii, imaginea mea dispare... Duc mana stanga la gura si trag afara tigara lipita de buze. Involuntar imi ating colturile gurii si le simt indreptate in jos. De ce? Asa trebuie sa fie? Si daca nu, cum ar trebui sa fie? Nu mai tin minte cum aveam colturile gurii cand m-am asezat...
Ridic capul si imi infig la loc barbia in piept. Proptesc privirea in pahar...
Si vad apa care e aproape limpede. Si aproape pot sa vad prin ea. Pana la gandul urmator, palma dreapta se insurubeaza in jurul paiului si incepe din nou sa amestece... Si totul devine iar neclar...
Dintr-odata mi se aprinde privirea. Imi dau seama ca nu stiu cat e ceasul. Sau de cat timp sunt aici...
Incerc sa imi aduc aminte unde e ceasul... Apoi imi dau seama ca am uitat cum arata un ceas... Oare cand m-am asezat stiam cum arata? Si ce inseamna timpul? Oare cand m-am asezat stiam ce inseamna?
Privirea mi se stinge din nou. In spatele ei sunt adormit, paralizat...
Ma simt amortit cu totul. Si simt ca astept... Oare cand m-am asezat stiam ce astept? Acum sigur nu mai stiu...
Nu stiu daca sau cat am baut din paharul din fata mea... Stiu sigur ca lichidul dinauntru e dulce-amar. Poate o sa mai beau din el... Dar deocamdata il las sa mai astepte...si el pe mine.
Si...stau...
Monday, January 18. 2010
S
S...pune-mi ce si cand vrei, nu ma lasa pe mine sa presupun! Asta daca vrei sa obtii ceva de la mine...
S...coate-ti capul din fund inainte sa deschizi ochii, ca sa nu te vezi inconjurat de rahat!
S...cuza-ma daca te jigneste sinceritatea mea. In acelasi sens, scuza-ma ca m-am nascut sau ca respir sau ca imi bate inima!
S...cuteste-ma de orice amanunt marunt care ar putea sa nu ma intereseze! Nu de alta, dar sunt capabil sa "alunec" din conversatie indeajuns de usor... daca intelegi ce zic...
S...triveste-mi sperantele si nazuintele, dar nu uita niciodata ca ele apar mai ceva ca ciupercile dupa ploaie! Te risti?
S...traduieste-te sa imi dovedesti ce vrei tu... dar nu uita ca singura persoana careia trebuie sa ii dovedesti ceva esti chiar tu!
S...tai in banca ta daca nu ai de spus nimic demn de luat in considerare!
S...chimba-ti mentalitatea si felul de-a fi, dar cu atentie la legile evolutiei!
S...tinge lumina cand iesi din camera daca vrei sa o poti aprinde din nou cand te intorci... Unele becuri consuma mult si se ard repede...
S...ari din mers, daca vrei sa cobori intre statii!
S...epara clar partile din viata ta care nu au voie sa se amestece!
S...trange-i langa tine pe cei fara de care dimineata nu ai chef sa te dai jos din pat.
S...a te gandesti la noi cand vezi un Passat!
S...coate-ti capul din fund inainte sa deschizi ochii, ca sa nu te vezi inconjurat de rahat!
S...cuza-ma daca te jigneste sinceritatea mea. In acelasi sens, scuza-ma ca m-am nascut sau ca respir sau ca imi bate inima!
S...cuteste-ma de orice amanunt marunt care ar putea sa nu ma intereseze! Nu de alta, dar sunt capabil sa "alunec" din conversatie indeajuns de usor... daca intelegi ce zic...
S...triveste-mi sperantele si nazuintele, dar nu uita niciodata ca ele apar mai ceva ca ciupercile dupa ploaie! Te risti?
S...traduieste-te sa imi dovedesti ce vrei tu... dar nu uita ca singura persoana careia trebuie sa ii dovedesti ceva esti chiar tu!
S...tai in banca ta daca nu ai de spus nimic demn de luat in considerare!
S...chimba-ti mentalitatea si felul de-a fi, dar cu atentie la legile evolutiei!
S...tinge lumina cand iesi din camera daca vrei sa o poti aprinde din nou cand te intorci... Unele becuri consuma mult si se ard repede...
S...ari din mers, daca vrei sa cobori intre statii!
S...epara clar partile din viata ta care nu au voie sa se amestece!
S...trange-i langa tine pe cei fara de care dimineata nu ai chef sa te dai jos din pat.
S...a te gandesti la noi cand vezi un Passat!
Thursday, January 14. 2010
A doua parte
A ieșit cam sinucigașă prima, nu-i așa? Să vedem cum putem repara...
Era o după-amiază căldă de vară, cu câțiva ani înainte. Se plimba prin oraș, fără prea multe griji. Era pe unul din bulevardele principale ale orașului și nu se grăbea să ajungă acasă. Se zgâia prin vitrinele magazinelor pe lângă care trecea fără să caute ceva anume. Până ajunge în dreptul unui magazin de jucării. Se duce în fața lui, dar nu vede bine. Cum este închis, se urcă pe marginea de piatră a vitrinei și se lipește de vitrina cenușie, încercând să vadă înauntru, în ciuda soarelui.
Se uită în stânga, se uită în dreapta, mai aproape sau mai departe. Se uită de mai multe ori, căutând ceva anume, ceva ce nu găsește. Se mai uită de câteva ori până se uită și în jurul lui, văzându-i pe ceilalți cum se uită la el cocoțat acolo. Copil tembel.
Se dă jos și-și continuă drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și chiar nu s-a întâmplat nimic, încă nu a găsit mult dorita machetă a unui Passat.
Era o după-amiază căldă de vară, cu câțiva ani înainte. Se plimba prin oraș, fără prea multe griji. Era pe unul din bulevardele principale ale orașului și nu se grăbea să ajungă acasă. Se zgâia prin vitrinele magazinelor pe lângă care trecea fără să caute ceva anume. Până ajunge în dreptul unui magazin de jucării. Se duce în fața lui, dar nu vede bine. Cum este închis, se urcă pe marginea de piatră a vitrinei și se lipește de vitrina cenușie, încercând să vadă înauntru, în ciuda soarelui.
Se uită în stânga, se uită în dreapta, mai aproape sau mai departe. Se uită de mai multe ori, căutând ceva anume, ceva ce nu găsește. Se mai uită de câteva ori până se uită și în jurul lui, văzându-i pe ceilalți cum se uită la el cocoțat acolo. Copil tembel.
Se dă jos și-și continuă drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și chiar nu s-a întâmplat nimic, încă nu a găsit mult dorita machetă a unui Passat.
Monday, January 11. 2010
Partea I
E miezul nopții. Iar nu poate să doarmă. Ca de obicei, mintea îi este în șapte direcții, fiecare cu o întrebare a cărui răspuns îi scapă sau cu un răspuns la o întrebare pe care nu voia să o știe. N-are mare sens, nu? Nici pentru el. E greu să-ți păstrezi chiar și un ultimul dram de logică dacă nu ai mai dormit de câteva nopți consecutive. Ori îi era prea cald, ori prea frig. Ori era prea multă gălagie, ori prea multă liniște. Mereu câte ceva să-i strice echilibrul perfect de care avea nevoie pentru un somn bun.
Se minte singur. Știe foarte bine de ce simte așa, dar nu vrea să-și recunoască. Situația i-ar părea și mai greu de suportat. Soarbe agitat dintr-o cană de apă. Ar vrea să fie alcool, poate ar face situația să pară mai ok, măcar pentru câteva ore. Să se îmbete și să nu-i mai pese, să leșine apoi cu capul pe (lângă) masă și să-și primească mult doritul somn. Dar nu-și permite, îl așteaptă o nouă zi de muncă. Mai ia o gură de apă.
Niciodată n-a fost atât de aproape de visul său. Doar să întindă mâna, și-l atinge. Dar nu se poate. Niciodată nu s-a simțit atât de slab, de neputincios. De departe. Ar vrea să fumeze o țigară, dar pachetul e gol. Se resemnează și dă să mai ia o gură de apă în schimb, dar cana e goală. S-ar resemna din nou, dar nu mai are spre ce să-și îndrepte atenția. Noroc că-i un magazin la colț.
Se îmbracă rapid și iese. E o noapte răcoroasă, dar nu foarte rece. Ceața și luminile fac totul să-i pară un decor de scenă. E o atmosferă care i-a plăcut dintotdeauna, fără să știe exactde ce. Și nici nu-l prea interesează, mai important e că-l relaxează un pic.
Ajunge în dreptul magazinului, dar doar pentru a constata evidentul - e închis la non-stop. Intenția unui nou gând însă îi e subit întreruptă de oprirea bruscă în fața lui a unui Passat.
Se minte singur. Știe foarte bine de ce simte așa, dar nu vrea să-și recunoască. Situația i-ar părea și mai greu de suportat. Soarbe agitat dintr-o cană de apă. Ar vrea să fie alcool, poate ar face situația să pară mai ok, măcar pentru câteva ore. Să se îmbete și să nu-i mai pese, să leșine apoi cu capul pe (lângă) masă și să-și primească mult doritul somn. Dar nu-și permite, îl așteaptă o nouă zi de muncă. Mai ia o gură de apă.
Niciodată n-a fost atât de aproape de visul său. Doar să întindă mâna, și-l atinge. Dar nu se poate. Niciodată nu s-a simțit atât de slab, de neputincios. De departe. Ar vrea să fumeze o țigară, dar pachetul e gol. Se resemnează și dă să mai ia o gură de apă în schimb, dar cana e goală. S-ar resemna din nou, dar nu mai are spre ce să-și îndrepte atenția. Noroc că-i un magazin la colț.
Se îmbracă rapid și iese. E o noapte răcoroasă, dar nu foarte rece. Ceața și luminile fac totul să-i pară un decor de scenă. E o atmosferă care i-a plăcut dintotdeauna, fără să știe exactde ce. Și nici nu-l prea interesează, mai important e că-l relaxează un pic.
Ajunge în dreptul magazinului, dar doar pentru a constata evidentul - e închis la non-stop. Intenția unui nou gând însă îi e subit întreruptă de oprirea bruscă în fața lui a unui Passat.
Saturday, January 2. 2010
Veronika
Purtam cu Ursuletele una din veșnicele și interminabilele noastre dialoguri despre societate, normalitate și comportament uman când mi-a zis de o carte a lui Paulo Coelho - Veronika se hotărăște să moară. Și am încercat-o.
Povestea e una clasică - o tânără de 24 de ani, care probabil avea impresia că le trăise pe toate și le știa pe toate, mai ales unde o va duce viața, se hotărăște să se sinucidă (mi s-a părut simpatic modul în care și-a ales metoda). Dar supraviețuiește, trezindu-se într-un ospiciu, cu doar câteva zile de trăit, care-i arată și alte fețe ale lumii și propriei persoane, mult mai luminoase decât credea posibil.
Și cred că puteți considera asta urarea mea pe 2010, să-i tratați fiecare moment ca pe o șansă unică pe care e păcat s-o irosiți.Take care & have phun!
Povestea e una clasică - o tânără de 24 de ani, care probabil avea impresia că le trăise pe toate și le știa pe toate, mai ales unde o va duce viața, se hotărăște să se sinucidă (mi s-a părut simpatic modul în care și-a ales metoda). Dar supraviețuiește, trezindu-se într-un ospiciu, cu doar câteva zile de trăit, care-i arată și alte fețe ale lumii și propriei persoane, mult mai luminoase decât credea posibil.
Și cred că puteți considera asta urarea mea pe 2010, să-i tratați fiecare moment ca pe o șansă unică pe care e păcat s-o irosiți.Take care & have phun!
(Page 1 of 1, totaling 8 entries)
