A iesit soarele la plimbare.
Si-a pus hainele de duminica, jobenul, si-a luat bastonul, si-a lustruit cu grija pantofii, o floare la rever si paseste agale pe bulivar...
Calca rar, dar sigur pe el, priveste intinderea albastra-verde de sub el. Zambeste oarecum multumit. Invarte bastonul si din cand in cand fluiera o melodie vesela, pe care nu mai tine minte unde a auzit-o.
Se opreste la un moment dat, scoate mana din buzunar, ridica jobenul, se inclina si da binete unui nor, pe care il lasa sa treaca incet prin dreptul sau. Il urmareste cu privirea, pentru a se asigura ca nu se intoarce. Nu azi, azi nu... Se intelege bine cu norii, dar azi nu le vrea compania, azi vrea sa se plimbe singur pe bulivar si sa se gandeasca la ale lui si sa se bucure de ganduri si de sentimente.
Se uita inca o data in jos si vede un zambet la fel de relaxat ca al lui. Un zambet atasat unei moace deschise, relaxate, chiar vesela.
O moaca ce il priveste multumitoare si care ii da binete cu o licarire aparte in ochi. Soarele raspunde salutului si urmareste o vreme cu privirea masina din care il primise.
Nici un rid, nici o cuta, decat poate doua arce de cerc in jurul colturilor buzelor, care stateau tantose ridicate intr-un zambet moale si cald.
Si ciocul si sprancenele... dar de data asta sprancenele se intind pe un sezlong imaginar deasupra ochilor, fara a mai fi mutilate de o incruntare nervoasa...
Ii e bine si e linistit.
Nu se mai grabeste... Nu mai fuge nervos dintr-o parte in alta.
Volanul nu mai scartaie sub presiunea prinsorii, ci se relaxeaza si se leagana voios incet cand la stanga, cand la dreapta. Pedalele nu se mai supun infricosate sub pantoful greu. Ci mai degraba se aseaza comfortabil sub papucul moale, care le atinge cu blandete.
Scaunul e lasat pe spate. Mana dreapta sade relaxata si moale agatata cu 4 degete de partea de jos a volanului. Mana stanga se sprijina in cot pe usa si se bucura de geamul deschis si racoarea diminetii tarzii. Anina intre doua degete o tigara fumeganda si mangaie cu podul palmei acelasi volan.
Mainile se incruciseaza la un moment dat dand volanul peste cap si isi soptesc cateva vorbe... Apoi zambesc complice una alteia: azi e linistit. Omu' e fericit...
Poate nici el nu stie de ce. Poate nu are nici un motiv serios sa fie atat de fericit si linistit. Nu stie...
Ceea ce stie sigur e ca nici nu vrea sa se gandeasca la cauze... Deocamdata se bucura de vremea calda, de drumul liber si de gandul la destinatie...
Mai trage incet un fum din tigara si cauta cu privirea cana de cafea. Degeaba cauta cana, nu mai e la el de mult... Nu conteaza, era o sticla de cola p-aici pe undeva... Aha, uite-o!
Locul unde era cana candva e gol si sarac, mic si infrigurat. Acum priveste in jos si ofteaza adanc... Apoi ridica privirea si incearca sa ofere macar o frantura de explicatie. Dar este amutit cu o miscare scurta, care inchide suportul inapoi in bord. Nu azi... azi nu...
Dupa ce inchide suportul de pahare, omu' are un flashback scurt, verde si cu aripi... Si-l reprima intr-o fractiune de secunda. Nu azi... azi nu...
Isi aduce aminte de soare si ii mai zambeste o data. Si se intoarce la ale lui. La liniste, la pace...
Se uita agale la ceasul din bord si isi deseneaza un ranjet mare: face timp bun. Si se apropie de iesirea de pe autostrada...
Hai ca nu mai e mult...
Se apropie de partea dreapta a drumului si se pierde in distanta, dar ramane
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
(Page 1 of 1, totaling 1 entries)