Mă tot uit la tine și nu-mi vine să cred. Nu te-ai schimbat deloc. Dar nici n-aveai cum, date fiind circumstanțele.
Mă uit din nou.
- Îți place? Pentru tine m-am făcut frumoasă.
- Erai oricum.
Zâmbești, trăgând din țigară; îmi spui să-ți aduc și ție o bere. Ezit.
- În pula mea, nu mă-mbăt. Crezi că am chef să faci iar ca atunci?
Trec pe lângă mine cuvintele astea, îți ascult ochii. Ai dreptate, sunt prost că n-am mai multă încredere în tine.
- Cine-s și homosexualii ăștia?
- Formația de care-ți tot spuneam.
- Ah, ăștia-s? Ăsta-i ăla pe care-l cheamă ca pe tine?
- Îhi.
- Ție ți se potrivește mai bine.
Încă un fum.
- Dar ăsta măcar știe să cânte la chitara aia, nu? N-o ține ca tine bibelou.
Nu răspund.
- Hai, nu te supăra. Știi că-s slăbiciunea mea, și tu stai cu ea acolo până se face vioară.
Timpul trece pe lângă mine, dar nu aud, nu văd, nu simt decât ochii tăi.
- Îmi faci scandal dacă mai vreau o bere? Sau poate ceva mai tare, că asta are-un gust...
Asta mi-a plăcut mereu la tine. Cine nu te cunoaște, zice că n-ai nimic sfânt. Cine te știe, însă, e foarte norocos. Mă tot joc cu mâinile tale, tu le fixezi cu ochii pe ale mele. Mă simt flatat.
- Nu m-au dat pe spate băieții, da i-aș trage-o lu' ăla de-acolo. Ce ochi ai făcut... Stai calm, glumeam, voiam să văd dacă mai ești pe fază. Că dacă aveam chef de futing...
De ce mi-e teamă? De ce n-am curaj? De ce n-am încredere? Din mii de persoane în mii de locuri, tu ești aici pentru mine. De ce nu-mi e de ajuns?
- Vrei să mergem, nu-i așa? Mai lasă-mă o țigară, și dup-aia mergem.
Timul trece, dar tot stă.
- Cum de-ai vrut să mai rămânem?
- Să nu zici că ajungi înapoi la mănăstire cu mine. Plus că ăștia chiar îmi plac, voiam să-i vezi și tu până la capăt.
Ne pornim spre taxi.
- Ce film vrei să vedem?
- Ce-o fi. Alege tu unul.
- Știu unul tare de tot, sper să-ți placă.
Ne suim amândoi în spate, ca de obicei. Spun destinația și pornim. Ca de obicei, mă uit pierdut la clădirile care trec pe lângă noi.
- Ia zi, faci dragoste cu mine în seara asta? Sau tot ești prea obosit?
N-am suportat niciodată să mă tot întrebi asta în public. Cum nici altele nu mă simțeam comod să le fac în văzul tuturor. Nu e treaba lor să știe ce e între noi. Nu merită nimeni să știe ce avem noi.
Mă uit în oglindă, să văd reacția șoferului, apoi mă uit la tine și nu mai e nevoie să-ți spun că în seara asta nu te voi mai respinge.
Dar e prea târziu. De trei ani ochii tăi verzi nu-mi mai sunt alături. Mi-au trebuit trei ani să înțeleg de ce mi-au spus că le-am distrus viața. Dacă am reușit cu adevărat să înțeleg; că doar așa-i în tenis, nu ești de acord cu mine.
Friday, February 10. 2012
Desene animate
Cu un creion intre dinti si altele cateva imprastiate in jurul sau, sta in mijlocul camerei pe jos si fixeaza cu privirea coala alba din fata lui.
E manat de aceeasi dorinta de nestavilit de a crea ceva. Azi s-a hotarat sa deseneze.
S-a trezit obosit si buimac. Si-a teleghidat picioarele pana la cana de cafea rece care inca dormea linistita pe birou. A ridicat-o incet si deloc convins. A sorbit. Degeaba.
A cautat din priviri pachetul de tigari.
Masandu-si apasat tamplele, incearca sa-si porneasca mintea, care refuza sa deschida ochii. Renunta si incepe sa masoare camera cu pasi mici si nesiguri.
Se pare ca ziua asta a venit prea repede si neanuntata.
Dupa ce ii obosesc picioarele tot plimbandu-se in spatiul mic si cald al unei camere preabine cunoscute si totusi inca straina, se indreapta din nou spre birou si scoate cateva creioane dintr-un sertar vechi. Insfaca si o coala alba, se aseaza pe covor si incepe sa deseneze.
Cateva linii subtiri si timide. La inceput.
Apoi apar cateva forme.
Apoi un model.
Desenul incepe sa prinda un contur frumos!
Isi indreapta spatele si se uita multumit la desen. Ii place. Il face sa zambeasca timid.
Clipeste mai apasat si cand deschide ochii, foaia din fata sa e goala.
Se cutremura, ia foaia speriat si o intoarce. E alba din nou. Desenul a disparut de parca n-ar fi fost niciodata acolo. Ofteaza lung si apasat.
Zambetul larg lasa loc privirii goale de mai devreme.
Deloc convins, lasa creionul pe jos si apuca altul. Incepe din nou sa deseneze.
Cand noul desen e terminat, dispare si el intr-o clipire.
Inca un creion, inca un desen. Aceeasi coala. Si din nou.
Nu isi pierde cumpatul si continua. Inca un creion, inca un desen. Aceeasi coala.
Si astfel ziua pare sa treaca, dar timpul parca sta pe loc.
Cu un creion ros intre dinti si altele tocite imprastiate in jurul sau, sta amortit in mijlocul camerei mici si fixeaza cu privirea confuza coala inca alba din fata lui.
E manat de aceeasi dorinta obositoare de a crea ceva frumos. Azi s-a hotarat sa deseneze.
Acum nu mai e la fel de sigur dar ramane cel care a fost, este si va fi
Al vostru, Andrei
Ma inclin…
E manat de aceeasi dorinta de nestavilit de a crea ceva. Azi s-a hotarat sa deseneze.
S-a trezit obosit si buimac. Si-a teleghidat picioarele pana la cana de cafea rece care inca dormea linistita pe birou. A ridicat-o incet si deloc convins. A sorbit. Degeaba.
A cautat din priviri pachetul de tigari.
Masandu-si apasat tamplele, incearca sa-si porneasca mintea, care refuza sa deschida ochii. Renunta si incepe sa masoare camera cu pasi mici si nesiguri.
Se pare ca ziua asta a venit prea repede si neanuntata.
Dupa ce ii obosesc picioarele tot plimbandu-se in spatiul mic si cald al unei camere preabine cunoscute si totusi inca straina, se indreapta din nou spre birou si scoate cateva creioane dintr-un sertar vechi. Insfaca si o coala alba, se aseaza pe covor si incepe sa deseneze.
Cateva linii subtiri si timide. La inceput.
Apoi apar cateva forme.
Apoi un model.
Desenul incepe sa prinda un contur frumos!
Isi indreapta spatele si se uita multumit la desen. Ii place. Il face sa zambeasca timid.
Clipeste mai apasat si cand deschide ochii, foaia din fata sa e goala.
Se cutremura, ia foaia speriat si o intoarce. E alba din nou. Desenul a disparut de parca n-ar fi fost niciodata acolo. Ofteaza lung si apasat.
Zambetul larg lasa loc privirii goale de mai devreme.
Deloc convins, lasa creionul pe jos si apuca altul. Incepe din nou sa deseneze.
Cand noul desen e terminat, dispare si el intr-o clipire.
Inca un creion, inca un desen. Aceeasi coala. Si din nou.
Nu isi pierde cumpatul si continua. Inca un creion, inca un desen. Aceeasi coala.
Si astfel ziua pare sa treaca, dar timpul parca sta pe loc.
Cu un creion ros intre dinti si altele tocite imprastiate in jurul sau, sta amortit in mijlocul camerei mici si fixeaza cu privirea confuza coala inca alba din fata lui.
E manat de aceeasi dorinta obositoare de a crea ceva frumos. Azi s-a hotarat sa deseneze.
Acum nu mai e la fel de sigur dar ramane cel care a fost, este si va fi
Al vostru, Andrei
Ma inclin…
Friday, February 3. 2012
Sa-ti bati copiii
..., nu alta
... cu sfoara udă
... cu moțul de la bască
... cu căciula
... cu ziarul
... cu cureaua (de la ceas)
... cu șapca/basca udă
... cu nuiaua udă
... cu lemnul ud
... cu lanțul de fier/de la drujbă
... cu ranga
... accidental
... cu mâneca maieului
... cu clopotul lui Gauss
Vă las pe voi să continuați.
... cu sfoara udă
... cu moțul de la bască
... cu căciula
... cu ziarul
... cu cureaua (de la ceas)
... cu șapca/basca udă
... cu nuiaua udă
... cu lemnul ud
... cu lanțul de fier/de la drujbă
... cu ranga
... accidental
... cu mâneca maieului
... cu clopotul lui Gauss
Vă las pe voi să continuați.
(Page 1 of 1, totaling 3 entries)
