(sau povestea unei cariere terminate înainte de a începe)
Inspirat, ca în scenariile de duzină, de ultimul autor citit, știa acum ce vrea să facă - să scrie o carte. Dar nu orice carte, ci una ce avea să fie iubită și avea să-l facă și pe el iubit de toate femeile. Deja vedea clar cum urma să se petreacă totul:
După vreo câteva încercări ce nu aveau să vadă lumina zilei, fiind un dezastru complet după propriile lui standarde, avea să o termine până la urmă. Nu are nici o idee acum ce și cum va fi, nu a scris niciodată ceva, dar de-asta a pus nereușitele alea, ca să învețe.
Editarea și publicarea știa deja că nu vor fi o problemă, doar își atinsese scopul. Era de ajuns să angajeze o agentă sau să convingă o editoare și mai departe totul urma să se pună în mișcare în mod natural.
Și la puțin timp după lansare scopul lui urma să pară atins. Cartea avea să depășească toate așțeptările și toate recordurile. Puștoaicele îi vor țipa numele plângând, tinerele îi vor arăta țâțele pentru autografe, doamnele îl vor privi cu admirație și/sau pasiune, mamele îl vor considera un ideal pentru fiii lor.
Avea să plece apoi într-un turneu de promovare, mai mult din vanitate, nu va avea nevoie de el. Dar de ce să nu se bucure de roadele reușitei lui? Și avea să lase tocmai la urmă orașul său. Sau dimpotrivă, de acolo va începe. Așa ar trebui, nu? Dar parcă n-ar mai fi la fel de dramatic.
Pentru că acolo avea să se vadă din nou cu ea. Ea, care mai hotărâtă ca niciodată, va veni la el și-i va spune:
- Poți avea orice femeie acum. De ce tot eu?
Și totul s-a terminat acolo.
Încă un scenariu de duzină.
(Page 1 of 1, totaling 1 entries)