Blog

La metrou
De câteva luni m-am întors de unde-am plecat de când am venit aici, Mișto exprimare, nu? Adică m-am mutat înapoi în zona în care am stat când am ajuns în București, și m-am întors astfel și la plimbările aproape zilnice cu metroul și toate tâmpeniile care-mi trec prin cap în timpul lor. Cum ar fi, de exemplu, brusca realizare că nu-i cea mai deșteaptă idee să dau muzica la maxim în căști ca să acopăr zgomotul minunat al REMului. Nu și dacă vreau să mai aud și după ce schimb prefixul actual.

Ironie
În aceeași notă, zilele trecute am încercat să mă culturalizez. Dar cum altfel să te duci la o piesă intitulată „Dineu cu proști”, dacă nu în altă zi decât cea trecută pe bilet?

Optimism
Și dacă tot am menționat revenirea la lucruri pe care le făceam cândva, am început din nou să mă uit (mai des) la TV. Emisiunea mea preferată este, de departe, secțiunea de medicină/sănătate a unui matinal de la un post privat. Așa cum dacă dai o căutare pe net după o durere în cot sau o simplă zgârietură, aflii că ai cancer sau ești însărcinat(ă), la fel și în cadrul acestei emisiuni ești informat cu zâmbetul pe buze că o durere de măsea indică o fractură de mandibulă, o durere în piept a copilului tău este cauzată de un cancer în fază terminală, un nou-născut cu câteva kg peste medie va suferi toată viața și câte și mai câte alte vești bune, servite toate cu zâmbetul pe buze, pentru a-ți face ziua mai bună de dimineață.

Delicatețe
După o așa secțiune, urmează și o publicitate pe măsură. O tanti ne dă rețeta pentru tocănița perfectă. Pune toate ingredientele pământului în ea, și la final, ca să-i dea și ceva urmă de gust sau mai știu eu ce, toarnă și o tonă de delikat. Tanti, io nu știu să gătesc. La mine se prinde de cratiță și apa, dacă mă pui s-o fierb. Dar măcar atât știu, că dacă vrei să te încrezi cu o mâncare bună, îi faci gustul din ingrediente, nu din prefabricate.

Concasor
Sunt mai multe în spate, de m-am luat de condimentul minune, dar până să le povestesc, vine a doua reclamă, care mă dezgustă. Un spot care te învață că-i mai bine să stai cu burta de și în fața berii, spărgând semințe, decât să te duci la întâlnirea stabilită cu partenera. Nici măcar să-i dai un amărât de mesaj că „băi, nu mai ajung”, că oricum se prinde singură proasta, nu? Sunt atât de multe lucruri greșite aici, că nici nu știu de unde să încep.

Mingi de tenis
Așa că revin la subiectul prefabricatelor. Când am plecat în concediu am uitat în frigider niște castraveți luați de la o băbuță din piață și câteva roșii luate din hypermarket. Le-am uitat pe toate într-unul din sertare. Când m-am întors, după două săptămâni, vă puteți imagina peste ce am dat. O supă cremă de castraveți lichefiați cu bucăți gelatinoase de mucegai. Iar în mijlocul lor, mândre, curate și perfecte ca în ziua în care le-am cumpărat, roșiile. Evident că le-am aruncat și pe ele, dar nu pentru că stăteau în acea supă primordială ci de spaima că nu fuseseră și ele înglobate în ea. Nu erau bătute, nu erau înmuiate, nu erau afectate. Deloc! Un jet de apă și erau ca noi. Nu mă înțelegeți greșit, asta este o calitate pe care o apreciez foarte mult în bucătărie. O ador la tigăile cu teflon și mi-o doresc la oalele normale. Dar atât. Proprietatea asta ar trebui să fie doar a blidelor și ibricelor, nu și a conținutului lor, pe care devine apoi conținutul nostru. Cât despre titlu, așa a botezat tatăl meu acest soi de „roșii”.

Caimac
Un alt exemplu este cel al laptelui. Am avut lapte „de țară” care s-a stricat în frigider după nici două zile, fără să umblu la el. De partea cealaltă, un lapte cumpărat din același hypermarket menționat anterior, desfăcut de destule zile și uitat afară în bătaia soarelui când era căldura pe val, n-avea nici pe dracu', ca să zic așa. Același gust insipid ca atunci când l-am desfăcut. Și uite-așa am ajuns să-mi fie frică de mâncarea mea și să urmăresc cu sfințenie emisiuni care-mi spun că dacă strănut mor în chinuri groaznice.

Unchiuleț
Și ca să închei în aceeași notă râso-plânsă, în curând o să am o nepoțică! Și tare mă bucur pentru ea și părinții ei și ai mei. Și-mi dau seama, în același timp, că-s defect. Cine caută prin posturile mele anterioare, găsește o grămadă de emo-isme, însă nici unul din dorința de a-mi întemeia o familie și a duce specia mai departe. Ori dacă intențiile mele sunt oricare altele decât acestea, ce folos am eu pentru evoluție? Dar n-o să intru acum în discuția asta. Pentru că până una-alta, de abia aștept extinderea trupei!