Povestiri cu Animaniacs [Partea III]

[acum urmeaza din nou]

Desi eram toti 3 obositi si arsi de soare si cu nisip in multe locuri, aveam gravate 3 zambete mari, obosite si arse de soare pe moace.
Ne-am tarait picioarele inapoi la Pescarie, inapoi in autobuz, inapoi la gara... Trebuia sa ajungem in Mangalia, la nea Mitica. Sa traiasca mult si bine nea Mitica, mare om!

Uite un autocar. Unde mergi? La Mangalia. Stai ca vrem si noi!

Drumul de la Constanta la Mangalia nu dureaza mult si e un motiv perfect pentru un nani mic...ceea ce am si facut.

Venea seara si aveam ganduri mari: un dusulet mic pe cap de Animaniac, o terasa, un billiard, caterinca cu budinca!
Cum planurile erau mari si bine puse la punct, Dot a luat primul dus, eu pe al doilea... si am adormit amandoi pana sa iasa Yakko... ceea ce a facut si el.
La un moment dat am ridicat o jaluzea de pe ochiul drept si m-am vazut inconjurat de somn cu Dot la stanga si Yakko la dreapta. Mari planuri...

Spre dimineata m-am trezit din nou, de data asta deranjat de o usa care s-a inchis. Ridic aceeasi jaluzea si vad doua lipsuri in inventar: un Yakko si un aparat foto. Si inca nu rasarise soarele...
Am sarit in picioare (cu grija, sa nu deranjez surioara), am tras imbracaminte si papuci si am zbughit-o.
Sun pe Yakko, ma ghideaza spre stanga, plaja de la capatul dinspre Saturn al statiunii.

Pe drum, dau nas in nas cu un grup de veseli carora nu le lipsea decat o bricheta. Cum fumatorul din mine a trecut de multe ori prin chinurile astea, i-am ajutat cu draga inima! Motiv pentru care am fost rasplatit cu o gura zdravana de Johnnie Black Label. Gusturi bune aveau baietii, n-am ce zice...
Cobor pe plaja, ma intalnesc cu Yakko, care cauta cu indarjire o bucatica de lumina si un strop de unghi bun pentru cateva instantanee la rasarit. Vesti bune: lumina era, unghiuri bune-asemenea, timp pana la rasarit-indeajuns. Veste proasta: nori. Nu multi, dar grupati strategico-ofticoso fix pe limita dintre apa si cer...
Am incercat sa speram, ceea ce a functionat. Am facut si niste poze, dar soarele a ramas ascund dupa nori, asa ca am revenit la camera, la saltea, la somn...

Dupa inca un pic de timp, am facut publica trezirea! Incet si scartaind ne-am ridicat de pe unde adormisem fiecare. Moacele de pat nefacut s-au schimbat cand am tras draperia si am simtit aerul sarat... Mai avem inca o zi!

Spalat moace, strans bagaj, indesat prosoape in punga, plecat la plaja.
Pe drum, am trecut pe la Amicii... Amicii e o terasa in Mangalia, cu papica si bauturica, un pic in stilul Spring Time: te duci la o tanti care sta la un calculator, faci comanda, dai banu’, bonul ajunge la bucatarie. Te misti la bar, iei un lichid la sticla si iesi pe terasa cu o jumatate de bon in dinti si astepti sa te duci sa ridici papica. Nimic spectaculos, nimic neobisnuit... mai putin privelistea.
Terasa e spanzurata pe faleza care da spre una din plajele din statiune. Privelistea o sa va rog sa v-o inchipuiti, eu gasesc greu cuvinte pentru a o descrie...

Cocotati pe marginea terasei, cu briza-n nas, lenea-n picioare, berea-n bot si foamea-n stomac. Cam asa ne-a gasit inceputul celei de-a doua zi neplanuite la mare.

Am papat un pic si am disparut subit de pe terasa... Am reaparut toti 3 undeva intre nisip si soare. Si... liniste... si... zambete... si... bine.
Am lenevit pana am luat aproape tot soarele, dupa care am strans incetisor ce aveam si ne-am miscat alene spre nea Mitica.

Strans bagaj, iesit pe usa, injurat Ryan ca a uitat narghileaua in camera, recuperat narghileaua, plecat spre gara. Gasit aglomeratie, achizitionat bilete, clasa “fara locuri”, achizitionat pufuleti cu nume de veverita pofticioasa, imbarcat la tren.
Pierdut vremea aiurea pana la Constanta, dupa care luat locuri clasa lux la barul trenului!

Facem o carte? Hai!
Jocul nu stim cum se cheama, stim doar regulile, dar l-am jucat pana am ajuns la Bucuresti. Spre marea neplacere a mea si a lui Yakko, surioara Dot parea sa castige de fiecare data cand, inainte de inceputul unui joc nou, mai citea cateva randuri. Facut planuri de aruncat cartea lui Dot pe geam! Inafara de acest minor amanunt, a fost clar finalul perfect al unui weekend asemenea...

Intorsi inapoi in balamucul numit Bucuresti, am zambit complice unul ceiluilalt... Fain weekend! Eram de-acum o familie.

Mergand agale jumatate pe peron, jumatate pe aer, am decis ca ne-a placut iesirea, ca mai vrem si ca trebuie sa mai jucam jocul ala de carti ca e captivant si e un motiv perpetuu de caterinca... si cu budinca, si cu chec, si cu cozonac, si cu paste cu branza dulce...

Eram bucurosi pentru weekendul care tocmai se incheia si pe toate cele 3 moace se citea un singur lucru... si anume...

...va urma...