Mona Lisa

Ca in fiecare luna, curand dupa ziua de salariu ma duc la banca sa platesc rata. Ca in fiecare luna, ma uimeste proasta organizare a respectivei filiale. Si ca in fiecare luna, dupa ce stau 20 de minute la coada pentru o procedura ce dureaza 3 minute, imi promit ca pana data viitoare rezolv sa pot plati pe net si ma indrept spre metrou si munca.

Atunci, imediat ce trec de TipTop, o vad. O tipa sta in dreptul florariei si asteapta. Nu pare sa fi trecut de mult de 30 de ani, poate nici macar atat nu are. E bruneta si cu o vestimentatie ce nu-mi sare in ochi cu nimic. Insa tine o mapa neagra strans la piept, priveste undeva departe in spatele meu, cred ca dincolo de intrarea pe autostrada, si asteapta. Oare ce asteapta? Deodata am, fara sa vreau, imaginea unei copile de liceu asteptandu-si dimineata o prietena, sa mearga impreuna la scoala. Sau poate un prieten. Sau poate prietenul. Ma mai uit o data la ea, curios de unde mi-a venit aceasta imagine.

Trotuarul e ud, mai mereu e ud in fata florariei, insa ea sta pe un petec uscat. Un barbat trece pe langa mine in graba, pare sa se duca spre ea. Insa ea e impietrita, parca, cu privirea in continuare atat de departe. Nu pe el il asteapta. In timp ce trec pe langa ea, incerc sa o mai privesc o data. Nu pare cu nimic deosebita, dar postura ei o scoate in evidenta, iar privirea ei nu ma lasa sa nu o observ. Oare la ce se uita?

Coborand pe scari spre metrou, am din nou acea imagine. O asteptare parca inocenta si plina de emotii? Sau entuziasm? Complicitate? Bucurie? Toate? Nici una, ci cu totul altceva? Nu sunt in stare sa-mi dau seama. Ce e cert, totusi, e aerul strengaresc al tabloului. Ma gandesc ca probabil din cauza mapei si a felului in care o tine.

Stai! De obicei cobor pe la gura cealalta! Metroul asta merge in directia opusa...