Era o seara ca oricare alta dinaintea ei si ca oricare alta ar fi urmat.
Stand intins pe patul preacunoscut, isi plimba alene privirea pe tavanul fad. Undeva la 2 metri si-un pic.
Intinde mana si i se pare ca poate sa il atinga, sa ii curete varul ingalbenit si sa il puna deoparte, poate i-o mai trebui si alta data. Ii sunt cunoscute camera, tavanul, varul. Le iubeste seara si le uraste dimineata...
Cand se trezeste, ii e lehamite de ceea ce il inconjoara. Dorul de drum ii e a doua fire. Se uita in jur cu ochii inca lipiti de somn si ii vine sa curete totul dintr-o miscare. Sa dea perdeaua la o parte, in speranta ca e altceva pe partea cealalta. In fata lui e o perdea grea pe care nu usor a croit-o. O perdea pe care si-a dorit-o si pe care s-a chinuit sa o aiba. Cu toate astea, in fiecare dimineata vede cute noi. Si pete umede. Si rupturi franjurate, unele mai mici, altele mai mari. I se par urate si ar vrea sa dea totul jos. Isi vede numele incris mare de la un capat la altul al perdelei. E a lui. Si nu e singura. Poate oricand sa deschida cufarul si sa scoata o multime de perdele, pe care sta scris, de asemenea, numele lui. Sunt perdele care si-au pierdut de-a lungul timpului insemnatatea... si pe care le-a dat jos. Unele mai mici, care au picat la primul gand. Altele mai mari si mai grele care au cazut zgomotos, dupa ce au fost smulse din locul lor.
Se ridica din pat si se duce la harta mare de pe perete. I se pare imensa. E langa ea si fixeaza fiecare punct cu privirea, parca dorind sa infiga cate un stindard care sa pironeasca locul respectiv in eternitate. Si sunt atat de multe locuri... si atat de departate.
Isi infige palma in mijlocul hartii incercand sa incetineasca valul gandurilor.
Se mira. Vede capetele degetelor si punctele pe care le-a atins cu ele pe harta. Da la o parte mana si vede ca a acoperit multe puncte. Se uita cu nedumerire la palma sa deschisa, care acum i se pare imensa. Distantele create de degete sunt inimaginabile...
Cu privirea tremuranda, inchide palma. Apoi o deschide din nou: nu e asa mare, e doar o palma. E o mana... E mana lui.
Intoarce temator privirea catre harta. Apoi o atinge bland, asezand mana in acelasi loc de mai devreme.
Si harta devine mica. Se strage ascultatoare si i se ascunde in causul palmei. Distantele se strang si i se aseaza ca niste inele invizibile in jurul degetelor.
Privirea i se insenineaza. Mana lipita de harta se duce la margine si ciupeste un colt. Cealalta mana se aseaza hotarat in coltul opus. Si inchide totul in bratele sale. Strange o lume intreaga la pieptul sau si dintr-odata intelege...
Se intoarce si pleaca... Drumurile il asteapta cuminti si primitoare, ca de fiecare data.
La intoarcere, isi sprijina trupul ostenit in patul binecunoscut si isi da jos haina plina de praf. Se uita la perdea. Dar de data asta, ii pare bine ca e acolo. Se simte oarecum mandru. Desi e o perdea mica, fara mare insemnatate. E a lui. Si asta e de ajuns. Si loc in cufar mai e... Incap si alte perdele... Inclusiv asta de acum.
Se uita in palmele sale pline de praf si vede drumuri si destinatii. Si stie ca timpul lor va veni, fie mai devreme, fie mai tarziu.
Tine cufarul cu perdele in suflet si harta cu drumuri in maini. Si poate face ce vrea cu ele...
Si ganditor si relativ multumit se intinde sa se odihneasca. Dar mai intai sa mai curete din varul de pe tavan... Poate i-o mai trebui si alta data.
Si ramane...
Al vostru, Adrei...
Ma inclin...
