Fabricat in Romania

Multe mi-au fost date să văd, aud și trăiesc în țărișoara asta în puținii mei ani, dar se pare că nu destule, că-s încă aici. Totuși, de un lucru sunt complet sătul de prea multă vreme - câinii vagabonzi. Pe stradă, pe bulevard, în parc, la bloc, în bloc, în stație, ba chiar și în autobuz/metrou uneori și bineînțeles în curtea parcului de birouri închiriate de mari corporații ale lumii venite aici pentru studenții care vor să-și permită și un parizer cu urme de șuncă în el. Omniprezenți la orice colț și orice oră, îmi amintesc de emisiunea aia cu maimuțele din India, care fac legea în nu mai știu ce oraș (și mai zicem de ei cât de înapoiați sunt). Cele mai ipocrite animale, care pe timp de zi te umplu de purici, salivă și D-zeu știe ce boli să le dai o bucată din shaworma ta iar pe timp de noapte de mușcături, salivă și D-zeu știe ce boli pentru că ai indrăznit să faci câțiva pași din stație până în fața scării. Să te înveți minte, să-ți faci vilă cu garaj subteran.

Mă gândeam zilele trecute la magnificul nostru imn și-am realizat o chestie tare simpatică - după săvârșirea faptei în opșnouă cei în cauză n-au ales ca imn ceva de genul „a dat Domnu' (că românu-i credincios) și-am înfrânt (vb lui Biggy), glorie ție libertate și egalitate și delea-delea de-au murit atâția pentru ele de-a lungul istoriei noastre” ci „revino-ți odată că așa nu se mai poate”. Sublim și savuros.

Și ca să închei într-o notă mai veselă, ați văzut vreodată un copil căzând din picioare? Nu de foame sau ceva, ci pur și simplu, atât de plictisit de dialogul interminabil din dreptul ușii de la magazinul de la colț cu pui la reducere, dintre bunica lui și baba de la 2, cu care nu s-a mai văzut de vreo două zile, de când s-a dus să-și plătească întreținerea, încât pur și simplu își pierde orice simț al echilibrului și pică? Ați văzut? Ei bine, eu am avut norocul să da; n-aș fi în stare să inventez așa ceva.