Multă vreme s-a considerat că energia Pământului se trage din procesele termodinamice din interiorul său, energia emanată de Soare și tot așa. Complet fals. Adevăratul CET al planetei noastre nu e altul decât iadul. Motiv pentru care în ultimii ani s-a și constatat o creștere a temperaturii medii globable - mai multă materie primă, mai mult produs final.
O altă scăpare în toată povestea asta e perioada în care se întâmplă evenimentele din Cartea Apocalipsei. Nu într-un viitor atât de îndepărtat că nu poate fi definit. Nici măcar într-un viitor apropiat. Nu. Toate chestiile alea tocmai ce s-au întâmplat. A venit unul, a venitul altul, s-au adunat cu toții, s-au bătut, judecat, spalat, au câștigat băieții buni și gata. Bine, bine, dar cum rămâne cum semnele Apocalipsei? Că nu se închină toată lumea aceleiași biserici, nu-i nici un X pe cer, nici un alt semn în afară de catastrofele naturale, care oricum sunt prezente încă de la începuturile planetei, deci nu se numără. Păi nu știi mă, că Biblia e o metaforă, nu trebuie luată la propriu? Toate alea s-au întâmplat. Inclusiv moartea și reînvierea lui Enoh și Ilie. La urma urmei, nu asta ne-a și avertizat Iisus, că o să revină când ne așteptăm mai puțin, să ne prindă în flagrant?
Bon, deci revenind. Unii au coborât, alții s-au ridicat, s-au discutat, s-a terminat. Iadul s-a închis pentru renovare, ne așteaptă peste doi ani, pe 21 decembrie, la deschiderea celui mai mare mall de până acum. Până atunci însă noi stăm fără sursa principală de căldură, motiv pentru care și avem această minunată vreme afară. Și uite așa lumea și-a luat un chip nou, rece și crunt, potrivit cu noul chip al oamenilor.
Sunday, March 7. 2010
Dimensiuni relative...
Era o seara ca oricare alta dinaintea ei si ca oricare alta ar fi urmat.
Stand intins pe patul preacunoscut, isi plimba alene privirea pe tavanul fad. Undeva la 2 metri si-un pic.
Intinde mana si i se pare ca poate sa il atinga, sa ii curete varul ingalbenit si sa il puna deoparte, poate i-o mai trebui si alta data. Ii sunt cunoscute camera, tavanul, varul. Le iubeste seara si le uraste dimineata...
Cand se trezeste, ii e lehamite de ceea ce il inconjoara. Dorul de drum ii e a doua fire. Se uita in jur cu ochii inca lipiti de somn si ii vine sa curete totul dintr-o miscare. Sa dea perdeaua la o parte, in speranta ca e altceva pe partea cealalta. In fata lui e o perdea grea pe care nu usor a croit-o. O perdea pe care si-a dorit-o si pe care s-a chinuit sa o aiba. Cu toate astea, in fiecare dimineata vede cute noi. Si pete umede. Si rupturi franjurate, unele mai mici, altele mai mari. I se par urate si ar vrea sa dea totul jos. Isi vede numele incris mare de la un capat la altul al perdelei. E a lui. Si nu e singura. Poate oricand sa deschida cufarul si sa scoata o multime de perdele, pe care sta scris, de asemenea, numele lui. Sunt perdele care si-au pierdut de-a lungul timpului insemnatatea... si pe care le-a dat jos. Unele mai mici, care au picat la primul gand. Altele mai mari si mai grele care au cazut zgomotos, dupa ce au fost smulse din locul lor.
Se ridica din pat si se duce la harta mare de pe perete. I se pare imensa. E langa ea si fixeaza fiecare punct cu privirea, parca dorind sa infiga cate un stindard care sa pironeasca locul respectiv in eternitate. Si sunt atat de multe locuri... si atat de departate.
Isi infige palma in mijlocul hartii incercand sa incetineasca valul gandurilor.
Se mira. Vede capetele degetelor si punctele pe care le-a atins cu ele pe harta. Da la o parte mana si vede ca a acoperit multe puncte. Se uita cu nedumerire la palma sa deschisa, care acum i se pare imensa. Distantele create de degete sunt inimaginabile...
Cu privirea tremuranda, inchide palma. Apoi o deschide din nou: nu e asa mare, e doar o palma. E o mana... E mana lui.
Intoarce temator privirea catre harta. Apoi o atinge bland, asezand mana in acelasi loc de mai devreme.
Si harta devine mica. Se strage ascultatoare si i se ascunde in causul palmei. Distantele se strang si i se aseaza ca niste inele invizibile in jurul degetelor.
Privirea i se insenineaza. Mana lipita de harta se duce la margine si ciupeste un colt. Cealalta mana se aseaza hotarat in coltul opus. Si inchide totul in bratele sale. Strange o lume intreaga la pieptul sau si dintr-odata intelege...
Se intoarce si pleaca... Drumurile il asteapta cuminti si primitoare, ca de fiecare data.
La intoarcere, isi sprijina trupul ostenit in patul binecunoscut si isi da jos haina plina de praf. Se uita la perdea. Dar de data asta, ii pare bine ca e acolo. Se simte oarecum mandru. Desi e o perdea mica, fara mare insemnatate. E a lui. Si asta e de ajuns. Si loc in cufar mai e... Incap si alte perdele... Inclusiv asta de acum.
Se uita in palmele sale pline de praf si vede drumuri si destinatii. Si stie ca timpul lor va veni, fie mai devreme, fie mai tarziu.
Tine cufarul cu perdele in suflet si harta cu drumuri in maini. Si poate face ce vrea cu ele...
Si ganditor si relativ multumit se intinde sa se odihneasca. Dar mai intai sa mai curete din varul de pe tavan... Poate i-o mai trebui si alta data.
Si ramane...
Al vostru, Adrei...
Ma inclin...
Distopia
Ubicuitatea Internetului devenise naturală. În goana după bani, casele de jocuri își continuau cursa creări unui MMOG "perfect", care să atragă și captiveze oameni de toate categoriile și vârstele. Într-o zi, una a reușit.
Pe măsură ce societatea lumii virtuale se dezvolta odată cu creșterea numărului de jucători, economia sa își făcea treptat simțită prezența și în lumea reală. Înainte de a fi nevoie de recunoașterea primei valute provenite dintr-un mediu pur virtual, conducătorii lumii au încercat anihilarea acestei monede prin interzicerea jocului și oprirea forțată a tuturor serverelor lui. Compania mamă s-a trezit astfel în faliment peste noapte, la fel ca milioane de jucători care investiseră aproape totul în joc. Lucrurile nu puteau rămâne așa.
Astfel, unii angajați au încercat și reușit să fure datele necesare înainte de distrugerea clusterelor și au repus online câteva servere underground. Jocul care îi obseda pe atâția devenise noul diamant, pe o piața neagră a acelor câțiva foști angajați. Însă lucrurile le-au scăpat rapid din mână. S-au format facțiuni cu o putere "reală" imensă ce au îndepărtat pe cei ce deținau controlul, doar pentru a putea începe apoi lupta pentru împărțirea puterii. În umbra lor guverne au căzut unul după altul, lumea făcând loc unei noi ordini, cu noi reguli și valori.
Pe măsură ce societatea lumii virtuale se dezvolta odată cu creșterea numărului de jucători, economia sa își făcea treptat simțită prezența și în lumea reală. Înainte de a fi nevoie de recunoașterea primei valute provenite dintr-un mediu pur virtual, conducătorii lumii au încercat anihilarea acestei monede prin interzicerea jocului și oprirea forțată a tuturor serverelor lui. Compania mamă s-a trezit astfel în faliment peste noapte, la fel ca milioane de jucători care investiseră aproape totul în joc. Lucrurile nu puteau rămâne așa.
Astfel, unii angajați au încercat și reușit să fure datele necesare înainte de distrugerea clusterelor și au repus online câteva servere underground. Jocul care îi obseda pe atâția devenise noul diamant, pe o piața neagră a acelor câțiva foști angajați. Însă lucrurile le-au scăpat rapid din mână. S-au format facțiuni cu o putere "reală" imensă ce au îndepărtat pe cei ce deținau controlul, doar pentru a putea începe apoi lupta pentru împărțirea puterii. În umbra lor guverne au căzut unul după altul, lumea făcând loc unei noi ordini, cu noi reguli și valori.
Friday, March 5. 2010
Regrete
Nu ți se par un concept stupid? Regreți ce? Că n-ai luat atunci o decizie bazată pe niște lucruri pe care le știi de abia acum? Ai acționat după cum ai crezut tu mai bine la momentul respectiv, luând în calcul datele pe care le aveai atunci. Ai analizat problema și posibilele rezultate, atât de mult cât ți-a permis bostanul din dotare, și ai ales ceea ce piticii tăi au considerat optim. Acum știi că a fost una din cele mai idioate alegeri pe care le puteai face, dar nu mai ai ce-i face. Vezi dacă și ce se poate repara și ține minte pe viitor să nu repeți greșeala.
Desigur, asta nu te scuză cu nimic de o săpuneală în cazul în care chiar ar fi trebuit să știi mai bine, dar n-ai dus procesul cognitiv până la capăt. Părerea mea.
Desigur, asta nu te scuză cu nimic de o săpuneală în cazul în care chiar ar fi trebuit să știi mai bine, dar n-ai dus procesul cognitiv până la capăt. Părerea mea.
Saturday, February 27. 2010
Promisiune incalcata
În urmă cu aproape jumătate de an eu și Biggy am făcut următorul pact: Pentru a evita un nou NFSU2, el nu-mi va mai arăta vreodată vreun joc iar eu voi refuza să mai încerc vreodată un joc recomandat de el. O înțelegere pe care am respectat-o amândoi până cu o zi înainte de a-mi cumpăra Chicken Invaders: Revenge of the Yolk...
Thursday, February 25. 2010
Exercitiu intelectual
Eu ma gandesc...cand nu am ce face, la toate rahaturile.
Majoritatea sunt atat de inutile, incat imi vine sa imi plang timpul pierdut cu ele. Dar unele au un iz aparte de lucru ce trebuie impartasit!
Par exemple:
In momentul in care o fata este intrebata ce vrea de la baiatul din viata ei, unul dintre raspunsuri este: "sa ma faca sa zambesc".
Cand un baiat este intrebat ce vrea de la fata, zice: "sa rada la glumele mele".
M-ati urmarit pana aici? Buuun.
Mai departe putem presupune urmatoarea afirmatie ca fiind adevarata, cu o marja mica de eroare: cand se face o gluma, reactia pe care o provoaca aceasta depinde mult de coeficientul de inteligenta comparat al emitentului glumei si al receptorului. De asemenea, consider ca adevarata formularea: orice persoana considera o gluma cu atat mai haioasa, cu cat i se pare mai inteligenta.
Si acum sa vedem ce se intampla!
Daca emitentul are IQ-ul mai ridicat decat receptorul, primul va putea emite glume/snoave/poante etc la nivelul sau, cat si la un nivel ceva mai scazut, permitand astfel receptorului sa savureze din plin momentul, astfel reactionand in consecinta (zambet timid, ranjet, raset cu mana la gura, hohote incontrolabile etc...)
Daca insa emitentul are un coeficient (tot de inteligenta, ca nu am schimbat subiectul) mai scazut decat al receptorului, acesta nu se va putea ridica la asteptarile umoristice ale celui de-al doilea oricat de mult ar incerca, si astfel reactia primita va fi cel mult una de: "eh, macar incearca..." asemanatoare cu reactia pe care o ai cand vezi un catelus care incearca sa urce pe canapea si nu poate...
LUand in considerare toate cele de mai sus, putem emite cu convingere urmatoarea concluzie: fetele cauta baieti cel putin la fel de inteligenti ca ele, in timp ce baietii cauta fete cel mult la fel de inteligente ca ei.
Felicitari, dragelor, ne-ati "facut" si aici...
Recunosc, situatia de mai sus nu e 100% valabila, dar atinge o majoritate credibila, nu-i asa?
Isi recunoaste inca o data inferioritatea in fata sexului "slab" cel care a fost, este si va fi
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Majoritatea sunt atat de inutile, incat imi vine sa imi plang timpul pierdut cu ele. Dar unele au un iz aparte de lucru ce trebuie impartasit!
Par exemple:
In momentul in care o fata este intrebata ce vrea de la baiatul din viata ei, unul dintre raspunsuri este: "sa ma faca sa zambesc".
Cand un baiat este intrebat ce vrea de la fata, zice: "sa rada la glumele mele".
M-ati urmarit pana aici? Buuun.
Mai departe putem presupune urmatoarea afirmatie ca fiind adevarata, cu o marja mica de eroare: cand se face o gluma, reactia pe care o provoaca aceasta depinde mult de coeficientul de inteligenta comparat al emitentului glumei si al receptorului. De asemenea, consider ca adevarata formularea: orice persoana considera o gluma cu atat mai haioasa, cu cat i se pare mai inteligenta.
Si acum sa vedem ce se intampla!
Daca emitentul are IQ-ul mai ridicat decat receptorul, primul va putea emite glume/snoave/poante etc la nivelul sau, cat si la un nivel ceva mai scazut, permitand astfel receptorului sa savureze din plin momentul, astfel reactionand in consecinta (zambet timid, ranjet, raset cu mana la gura, hohote incontrolabile etc...)
Daca insa emitentul are un coeficient (tot de inteligenta, ca nu am schimbat subiectul) mai scazut decat al receptorului, acesta nu se va putea ridica la asteptarile umoristice ale celui de-al doilea oricat de mult ar incerca, si astfel reactia primita va fi cel mult una de: "eh, macar incearca..." asemanatoare cu reactia pe care o ai cand vezi un catelus care incearca sa urce pe canapea si nu poate...
LUand in considerare toate cele de mai sus, putem emite cu convingere urmatoarea concluzie: fetele cauta baieti cel putin la fel de inteligenti ca ele, in timp ce baietii cauta fete cel mult la fel de inteligente ca ei.
Felicitari, dragelor, ne-ati "facut" si aici...
Recunosc, situatia de mai sus nu e 100% valabila, dar atinge o majoritate credibila, nu-i asa?
Isi recunoaste inca o data inferioritatea in fata sexului "slab" cel care a fost, este si va fi
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Wednesday, February 17. 2010
Ganduri 4
La metrou
Cred că cel mai nașpa mod de a pierde metroul nu e să ți se închidă ușile în față fix când vrei să te urci, după ce tocmai ai stabilit un record mondial la alergare obstacole. Măcar ai încercat, te-ai străduit, ți-ai rupt geaca în cercelul tipei pe care ai agățat-o fără să vrei cu cotul când săreai peste copilul ăla. Nu. Cel mai nașpa e, când de abia ajuns în dreptul barierelor, auzi tradiționalul "Atenție, se închid ușile." Și atunci îți dai seama că dacă ajungeai cu 20 secunde mai devreme, dacă baba aia cu sacoșa aia nu se oprea fix atunci fix acolo, acum nu mai aveai de așteptat 10 minute până la următorul.
La bancă
Când m-am dus să plătesc rata, o tanti de la un ghișeu CEC Bank mi-a dat să semnez o foaie conform căreia am luat la cunoștință că pot vizita siteul băncii pentru a vedea modificările aduse contractului meu.
La film
Tot la metrou, de fapt. O mulțime de afișe cu filmul minune de pe Hallmark lipite unul lângă altul, unul de altul, de-am crezut inițial că-i vreun panou cu publicitate electorală pierdut.
La plimbare
Pietonul e lăsat rece de străzi curățate cât timp trotuarele sunt în continuare pline zăpadă.
Cred că cel mai nașpa mod de a pierde metroul nu e să ți se închidă ușile în față fix când vrei să te urci, după ce tocmai ai stabilit un record mondial la alergare obstacole. Măcar ai încercat, te-ai străduit, ți-ai rupt geaca în cercelul tipei pe care ai agățat-o fără să vrei cu cotul când săreai peste copilul ăla. Nu. Cel mai nașpa e, când de abia ajuns în dreptul barierelor, auzi tradiționalul "Atenție, se închid ușile." Și atunci îți dai seama că dacă ajungeai cu 20 secunde mai devreme, dacă baba aia cu sacoșa aia nu se oprea fix atunci fix acolo, acum nu mai aveai de așteptat 10 minute până la următorul.
La bancă
Când m-am dus să plătesc rata, o tanti de la un ghișeu CEC Bank mi-a dat să semnez o foaie conform căreia am luat la cunoștință că pot vizita siteul băncii pentru a vedea modificările aduse contractului meu.
La film
Tot la metrou, de fapt. O mulțime de afișe cu filmul minune de pe Hallmark lipite unul lângă altul, unul de altul, de-am crezut inițial că-i vreun panou cu publicitate electorală pierdut.
La plimbare
Pietonul e lăsat rece de străzi curățate cât timp trotuarele sunt în continuare pline zăpadă.
Monday, February 8. 2010
Accesul interzis
Ca orice fițosi care se respectă, eu și Biggy ne aflăm bârlogul în apropierea unui mall. Și de fiecare dată când mă duc pe acolo să plătesc varii facturi (unde altundeva ar putea face asta un pițiponc de un asemenea calibru?) sunt întâmpinat de stickerele cu "accesul interzis cu..." de pe ușile rotative. Pe lângă cele clasice cu animale și țigări, mai sunt două care mă amuză de fiecare dată. Unul cu un cuțit de vânătoare, reprezentând arme albe, presupun, și unul cu un pistol, pentru arme de foc. Moment în care nu pot să nu mi-l imaginez pe Rambo încercând să intre în mall, doar pentru a fi oprit de unul din portari/paznici:
- Domnule, îmi pare rău dar trebuie să vă rog să predați toate armele dacă doriți să intrați.
- Dar n-am făcut nimic.
- Domnule, îmi pare rau dar nu vă pot lăsa să intrați așa.
- Dar n-am făcut nimic.
- Domnule, vă avertizez, nu vă pot permite să intrați înarmat.
- Dar ei au început vărsarea de sânge.
- Știm și ne pare rău, echipa de curățenie strânge acum.
- Nu, nu pot permite să fie totul acoperit. Trebuie să intru.
- Nu înarmat!
- Dar..
- Nu!
- Sânge!
- Nu!
- Vărsat!
- Nu!
- Sânge...
- Băh, tu ești prost la cap? Ce nu înțelegi? Nu înseamnă nu! Nu ai voie să intrii cu mitraliera, nu cu pistolul, nu cu arcul, dar mai ales nu ai voie să intrii cu acel cuțit multifuncțional. Vrei să folosești unul înăuntru, te duci la Inoxcrom și-ți cumperi!
- Dar...
- Nimic! Ori lași toate armele la intrare ori te cari! Nu mă fă să-ți zic a doua oară, că o să mă repet cu pulanu.
- Sânge?
Apropo, nu știu dacă ați observat, dar ninge! Ce bine! De mult nu mai văzusem un fulg de zăpadă.
- Domnule, îmi pare rău dar trebuie să vă rog să predați toate armele dacă doriți să intrați.
- Dar n-am făcut nimic.
- Domnule, îmi pare rau dar nu vă pot lăsa să intrați așa.
- Dar n-am făcut nimic.
- Domnule, vă avertizez, nu vă pot permite să intrați înarmat.
- Dar ei au început vărsarea de sânge.
- Știm și ne pare rău, echipa de curățenie strânge acum.
- Nu, nu pot permite să fie totul acoperit. Trebuie să intru.
- Nu înarmat!
- Dar..
- Nu!
- Sânge!
- Nu!
- Vărsat!
- Nu!
- Sânge...
- Băh, tu ești prost la cap? Ce nu înțelegi? Nu înseamnă nu! Nu ai voie să intrii cu mitraliera, nu cu pistolul, nu cu arcul, dar mai ales nu ai voie să intrii cu acel cuțit multifuncțional. Vrei să folosești unul înăuntru, te duci la Inoxcrom și-ți cumperi!
- Dar...
- Nimic! Ori lași toate armele la intrare ori te cari! Nu mă fă să-ți zic a doua oară, că o să mă repet cu pulanu.
- Sânge?
Apropo, nu știu dacă ați observat, dar ninge! Ce bine! De mult nu mai văzusem un fulg de zăpadă.
« previous page
(Page 10 of 18, totaling 137 entries)
next page »