Era o vineri ca oricare alta... Munca era indeajuns de multa cat sa nu bata prea tare la ochi sacul de menta proaspat frecata din spatele meu, dar indeajuns de putina cat sa imi permita sa ma apuc si de al doilea...sac.
O cafeluta calduta si dulcica imi tinea companie si imi zambea gales din cana de pe birou.
O zi linistita...placuta.
Stiam ca Ryan trebuia sa se intoarca din ultima saptamana de concediu, o saptamana plina de toata Braila pe care putea sa o duca vajnicul adept al curentului informatic. Cum nu aveam nici un gand maret pentru modestul weekend care avea sa urmeze, am presupus ca as putea indrazni sa efectuez niste miscari de trupe spre primitoarea garsoniera a mai-sus numitului. Si cum Dot se anuntase doritoare de nestat acasa, si cum Dot aduce un farmec aparte oricarei adunari, am indraznit sa ii extind si ei invitatia...
"Ne vedem la 8? Ok, hai sa vorbim si cu nenea Ryan..."
Am ajuns pe la 8 fara cateva limbi si l-am gasit pe maestru despachetand de zor diferite imbracaminti, mancaruri si alte asemenea... Nu am apucat sa fac trei miscari de corp si ma suna Dot, care era pe drum. Am percutat scurt, am preluat una bucata Dot din drum, intors la nenea.
Berea face fsss...pac! Bricheta face clic! Ryan face ingramadire organizata de de-ale gurii prin frigiderul misterelor (prietenii stiu de ce). Intre cele de-ale gurii, un pui la ceaun si o tarta cu fructe. Mancaruri care ar merita steaua lor pe Boulevard, cu atat mai mult mentionate pe modestul blog. Tanti mama lu' Ryan, te iubim!
Dot la un moment dat scapa o intrebare, care se rostogoleste timida pana la picioarele mele si ma priveste cu niste ochi mari, blanzi si umezi, curiosi si calzi... "Deci, ce facem in seara asta?" Taietura pe care am simtit-o in momentul urmator din crestet, pe sira spinarii si pana in talpi a insemnat un singur lucru: e (inca) vara!
Ganduri scurte: cand, cum, cati, unde?
"Ryan, stii ca la 1 si ceva pleaca unul..." I-au trebuit vreo 4 nanosecunde inainte sa raspunda cu un simplu "pai eu am deja bagajul facut..."
Dot era undeva departe dar am readus-o scurt intre noi "hai la mare".
Checklist:
a) bagaj frugal - este!
Pai pentru un drum de o zi la mare iti trebuie un slip, un prosop si de preferat bani de drum, tigari si apa... Restul sunt detalii.
b) acordul parintilor (pentru cei care aveau nevoie) - s-a facut rost!
Pe aceasta cale as dori sa imi exprim respectul aparte pe care i-l port surorii Dot pentru inspiratia si spiritul teatral de care a dat dovada si multumita caruia nu am intalnit dificultati in obtinerea mai-sus mentionatului. De asemenea, cu aceasta ocazie, am aflat si ce masina i se potriveste lui Ryan, si anume un Passat negru (yuck, hai ma, Dot, dintre toate masinile pamantului fix Passat?)
c) voie buna - ne-a lipsit vreodata?
Pozele fac o mie de cuvinte... dar nu le postez.
Un vis mai vechi al maestrului Ryan lua usor-usor contur si ii puteam citi asta in zambetul malefic pe care il prinsese uitandu-se cu jind si pofta indescriptibila la cutia in care se afla narghileaua: sa fumeze narghilea pe plaja! Ridicand ochii spre mine, isi schimba expresia fetei in una caracteristica cersetorilor de sub reclamele de la Euforia din Gara de Nord... Nu fu nevoie de cuvinte si am fost de acord sa luam "copilul" cu noi, cu conditia sa il care Ryan. A ranjit pana la urechi si inapoi...si a uitat narghileaua si la plecare si la intoarcere... Noroc cu "unii" dintre noi care i-au amintit, mai delicat sau nu...
Nu e drum lung de la Ryan pana la Gara. De fapt la starea de spirit pe care o imparteam in 3, nu ar fi fost drum lung de la Ryan pana nicaieri...
Ajuns in Gara, achizitionat bilete de tren, achizitionat apa, asezat la o tigara pe peron. Pe peronul de langa, pentru ca ala la care trebuia sa vina trenul nostru era invadat! Zau ca atata lume adunata intr-un singur loc l-ar fi facut si pe Ceausescu sa planga!
Venit tren - model cu etaj suprapus, de lux la vremea lui si de blestemat in zilele noastre, urcat in tren, vagon 5, locuri langa buda, clasa biznis.
Miros, taranime, Adi care a cautat mult si bine vagonul 7 (nu stim daca l-a gasit, nu cred ca ne intereseaza prea tare), noi care am ras de Adi mai mult si mai bine decat a cautat el vagonul, pitipoance cu fular si cizme, bautura multa si in sticle, si pe jos, si in burti, si in capete, si in ficati, si in rinichi, si in iesire...
Drum de 5 ore si ceva, aer conditionat puternic, Dot inghetata si adormita, Ryan linistit aparent, dar cu narile umflate si privirea de kamikaze inscrisa de jur imprejurul sufletului.
Subsemnat ofticat de lipsa de bun simt a bunilor prieteni: Skittlesurile rosii sunt ale mele, bulangiilor! Ramaneti la acriturile voastre verzi!
Intre toate astea... la un moment dat dupa ce a rasarit soarele am vazut miscari de trupe intre specimenele denumite generic "restu’ populatiei din tren"... urma Constanta. Copii, dezmortirea, am ajuns!
[va urma]
Monday, August 24. 2009
Conexiuni
In primul an de facultate aveam o impresie gresita asupra genului de muzica practicat de The Chemical Brothers. Asta pana cand un prieten a comandat un CD de-al lor care nu i-a placut. Aparent si el avea o impresie gresita asupra genului muzical. L-am luat si l-am ascultat de la un capat la altul si iar de la inceput. Melodia care m-a impresionat cel mai mult este Alive Alone, si de atunci am tot revenit la ea de-a lungul anilor.
Ultima data cand am facut-o am aflat ca a fost inclusa pe soundtrack-ul unui film - S Darko. Am citit un pic despre el, si desi toata lumea il lauda, verdictul unanim e ca filmul anterior, Donnie Darko este net superior. Le-am cautat si ras-cautat si intr-un final am reusit sa le gasesc.
Donnie Darko l-am vazut in tren, pe drum spre Braila. A fost un drum care mi-a oferit nu doar un film pe care nu stiu cum sa-l descriu, ci si unul din cele mai minunate apusuri de soare pe care le-am vazut. Si nici ca se potriveau mai mult. Si de parca nu ar fi de ajuns, secventele de final se termina cu cover-ul lui Gary Jules al melodiei Mad World. Printre actori (multi de renume) se numara si Daveigh Chase (vocea lui Rumi Hiiragi in Spirited Away), in rolul Samanthei "Sam" Darko.
Sam Darko - pe scurt S Darko. La 8 ani de la lansarea primului film, a aparut si al doilea, continuand povestea dupa 7 ani de la evenimentele primului. In rolul lui Sam - Daveigh Chase. Un amanunt care mi s-a parut simpatic. Pe acesta l-am vazut cand ma intorceam de la Braila. Din pacate scenaristii(? sau poate nu doar ei) au cam dat-o in bara. Desi este un film destul de bun, primul este net superior si in comparatie cu acesta nu poate fi apreciat cat/cum merita. Dar nici nu se intelege nimic din al doilea fara a-l viziona in prealabil pe primul.
Printre ceilalti actori ai celui de-al doilea film se numara Briana Evigan, pe care am vazut-o prima data in videoclipul Numb - Linkin Park, si Jackson Rathbone - cunoscut din filmul cu vampirul momentului, caruia ii promite prietena ca daca se culca cu ea il lasa sa-i indeplineasca toate visele. Si mai e si Ed Westwick, pe care prima data il confundasem cu tipul care il si joaca pe vampirul sus numit. Dar spre dezamagirea mea nu e (nu de alta, dar isi ia un cap in gura serios la un moment dat). Il mentionez pentru ca personajul lui crede intr-o lozinca care nu-mi e straina: "Life sucks and then you die".
"Since I don't have an ending for this yet, I take a bow."
Ultima data cand am facut-o am aflat ca a fost inclusa pe soundtrack-ul unui film - S Darko. Am citit un pic despre el, si desi toata lumea il lauda, verdictul unanim e ca filmul anterior, Donnie Darko este net superior. Le-am cautat si ras-cautat si intr-un final am reusit sa le gasesc.
Donnie Darko l-am vazut in tren, pe drum spre Braila. A fost un drum care mi-a oferit nu doar un film pe care nu stiu cum sa-l descriu, ci si unul din cele mai minunate apusuri de soare pe care le-am vazut. Si nici ca se potriveau mai mult. Si de parca nu ar fi de ajuns, secventele de final se termina cu cover-ul lui Gary Jules al melodiei Mad World. Printre actori (multi de renume) se numara si Daveigh Chase (vocea lui Rumi Hiiragi in Spirited Away), in rolul Samanthei "Sam" Darko.
Sam Darko - pe scurt S Darko. La 8 ani de la lansarea primului film, a aparut si al doilea, continuand povestea dupa 7 ani de la evenimentele primului. In rolul lui Sam - Daveigh Chase. Un amanunt care mi s-a parut simpatic. Pe acesta l-am vazut cand ma intorceam de la Braila. Din pacate scenaristii(? sau poate nu doar ei) au cam dat-o in bara. Desi este un film destul de bun, primul este net superior si in comparatie cu acesta nu poate fi apreciat cat/cum merita. Dar nici nu se intelege nimic din al doilea fara a-l viziona in prealabil pe primul.
Printre ceilalti actori ai celui de-al doilea film se numara Briana Evigan, pe care am vazut-o prima data in videoclipul Numb - Linkin Park, si Jackson Rathbone - cunoscut din filmul cu vampirul momentului, caruia ii promite prietena ca daca se culca cu ea il lasa sa-i indeplineasca toate visele. Si mai e si Ed Westwick, pe care prima data il confundasem cu tipul care il si joaca pe vampirul sus numit. Dar spre dezamagirea mea nu e (nu de alta, dar isi ia un cap in gura serios la un moment dat). Il mentionez pentru ca personajul lui crede intr-o lozinca care nu-mi e straina: "Life sucks and then you die".
"Since I don't have an ending for this yet, I take a bow."
Wednesday, August 19. 2009
Prefata - Fara planuri dinainte, remember?
Ante-scriptum (vad ca-mi place sa pun din-astea): "Prefata" pentru ca nici macar nu incep povestea. Biggy zice ca vrea s-o spuna el. Sau poate o s-o spuna Dot*. Vedem. Nici cand va fi povestita nu stiu. Inca o mai scriem.
"Fara planuri dinainte, remember?" Asa suna un sms primit de la Biggy acum ceva vreme, cand il bateam la cap sa luam bilete la acceleratul de Constanta pt vinerea ce urma sa vina. Cred ca toti visam la o asemenea viata, mereu plina de neasteptat. Te face sa simti ca traiesti.
Acum 3 saptamani si ceva nu mai avem de mult acel mesaj pe telefon si aveam in schimb o caruta de planuri pt concediu. Prin urmare prima saptamana am frecat-o prin Bucuresti si a doua prin Braila.
M-am uitat la televizor cat timp am fost in Braila. M-am uitat la emisiunea mea preferata - reclame. Asa am aflat de la Vodafone ca o cartela e precum o orgie - cu cat te combini cu mai multe persoane, cu atat primesti mai mult. Tot din reclame am vazut cum Raiffeisen iti pot fura banii direct din portofel cand treci pe langa un sediu de-al lor si am aflat ca Head & Shoulders este un afrodisiac excelent. Am invatat ca fructele isi iau aportul de "bio" si "natural" din Granini, in rest fiind pline de chimicale/sintetice probabil, si am observat ca romanii au probleme serioase cu ciuperca piciorului si diareea (altfel nu-mi explic nevoia acuta de a avea reclame atat de multe/dese la astfel de produse).
Pe la sfarsitul saptamanii m-am intors in Bucuresti. La metrou in Gara de Nord iar ma astepta un afis Euforia. Imi facea rezumatul unui serial probabil in voga - O iubire interzisa intre o tanara fermecatoare, bodyguardul sau, un logodnic periculos si un serial plin de actiune si romantism. Imediat am avut niste nelamuriri: al cui era logodnicul? al tinerei sau al bodyguardului? si cum se iubeau ei 3 cu un serial? Foloseau rolele de film pentru a face "actiunea" mai interesanta? Si care era numele serialului respectiv? Era interesant? Castigase vreun premiu pe la vreun festival inainte de a ajunge jucarie erotica? Sau erau gen swingers, doua perechi, si-si tot schimbau partenerii intre ei? Si mai ales, au voie sa faca reclame la astfel de filme in plin spatiul public, unde le pot vedea copii fara probleme? Si probabil as mai fi avut ceva intrebari daca nu sosea metroul. M-am urcat si m-am dus spre casa.
Nu ajunsesem de nici 5 minute cand m-a sunat Biggy. Era vineri seara, venea cu Dot si nu aveam nici un plan...
* pentru cine inca nu o cunoaste, rabdare.
Si noi asteptam guest post-ul ei.
"Fara planuri dinainte, remember?" Asa suna un sms primit de la Biggy acum ceva vreme, cand il bateam la cap sa luam bilete la acceleratul de Constanta pt vinerea ce urma sa vina. Cred ca toti visam la o asemenea viata, mereu plina de neasteptat. Te face sa simti ca traiesti.
Acum 3 saptamani si ceva nu mai avem de mult acel mesaj pe telefon si aveam in schimb o caruta de planuri pt concediu. Prin urmare prima saptamana am frecat-o prin Bucuresti si a doua prin Braila.
M-am uitat la televizor cat timp am fost in Braila. M-am uitat la emisiunea mea preferata - reclame. Asa am aflat de la Vodafone ca o cartela e precum o orgie - cu cat te combini cu mai multe persoane, cu atat primesti mai mult. Tot din reclame am vazut cum Raiffeisen iti pot fura banii direct din portofel cand treci pe langa un sediu de-al lor si am aflat ca Head & Shoulders este un afrodisiac excelent. Am invatat ca fructele isi iau aportul de "bio" si "natural" din Granini, in rest fiind pline de chimicale/sintetice probabil, si am observat ca romanii au probleme serioase cu ciuperca piciorului si diareea (altfel nu-mi explic nevoia acuta de a avea reclame atat de multe/dese la astfel de produse).
Pe la sfarsitul saptamanii m-am intors in Bucuresti. La metrou in Gara de Nord iar ma astepta un afis Euforia. Imi facea rezumatul unui serial probabil in voga - O iubire interzisa intre o tanara fermecatoare, bodyguardul sau, un logodnic periculos si un serial plin de actiune si romantism. Imediat am avut niste nelamuriri: al cui era logodnicul? al tinerei sau al bodyguardului? si cum se iubeau ei 3 cu un serial? Foloseau rolele de film pentru a face "actiunea" mai interesanta? Si care era numele serialului respectiv? Era interesant? Castigase vreun premiu pe la vreun festival inainte de a ajunge jucarie erotica? Sau erau gen swingers, doua perechi, si-si tot schimbau partenerii intre ei? Si mai ales, au voie sa faca reclame la astfel de filme in plin spatiul public, unde le pot vedea copii fara probleme? Si probabil as mai fi avut ceva intrebari daca nu sosea metroul. M-am urcat si m-am dus spre casa.
Nu ajunsesem de nici 5 minute cand m-a sunat Biggy. Era vineri seara, venea cu Dot si nu aveam nici un plan...
* pentru cine inca nu o cunoaste, rabdare.
Si noi asteptam guest post-ul ei.
Thursday, August 6. 2009
Dreams
Din motive mai mult sau mai putin cunoscute de cititori, uneori ma visez un tiran. Si ca orice tiran care se respecta, am nevoie de metodele mele de a ma face inteles.
Aseara, stand la o bere cu prietenul biolog la o terasa din Braila numita mai mult sau mai putin inspirat "Dreams", mi-a venit o noua idee pentru o metoda de persuasiune:
Se ia subiectul, se dezbraca, se imobilizeaza pe o placa sau scaun (preferabil un scaun, e mai comod) si se discuta cu el rational. Daca rezultatul nu este satisfacator, se duce subiectul intr-o camera cu tantari si se lasa acolo vreo 10min. Se scoate apoi, se lasa vreo 20 minute singur, dupa care se mai discuta o data cu el. Eventual i se si promite ceva crema pentru mancarimile alea. Daca tot nu se ajunge la un rezultat, se reia procesul iar si iar si iar...
Daca subiectul este alergic la intepatura tantarului (am inteles de la prietenul biolog ca se poate asa ceva), cred ca se pot inlocui cu succes tantarii cu paianjenii de casa, cu picioarele lungi.
Daca e alergic si la aia, i se dau cantitati industriale de bere, pana se imbata ca porcul si devine atat de comunicativ cat ne trebuie.
Ce ziceti, ar merge?
P.S.: Bineinteles ca acest post este un pamflet, o gluma, un misto si doar atat, adus la adresa prietenului biolog, care cu o mana bea bere si cu celelalte trei membre se ferea/scarpina de intepaturile tantarilor, anuntandu-ma in acest timp cu gingasie ca-l mananca pana si in fund.
Aseara, stand la o bere cu prietenul biolog la o terasa din Braila numita mai mult sau mai putin inspirat "Dreams", mi-a venit o noua idee pentru o metoda de persuasiune:
Se ia subiectul, se dezbraca, se imobilizeaza pe o placa sau scaun (preferabil un scaun, e mai comod) si se discuta cu el rational. Daca rezultatul nu este satisfacator, se duce subiectul intr-o camera cu tantari si se lasa acolo vreo 10min. Se scoate apoi, se lasa vreo 20 minute singur, dupa care se mai discuta o data cu el. Eventual i se si promite ceva crema pentru mancarimile alea. Daca tot nu se ajunge la un rezultat, se reia procesul iar si iar si iar...
Daca subiectul este alergic la intepatura tantarului (am inteles de la prietenul biolog ca se poate asa ceva), cred ca se pot inlocui cu succes tantarii cu paianjenii de casa, cu picioarele lungi.
Daca e alergic si la aia, i se dau cantitati industriale de bere, pana se imbata ca porcul si devine atat de comunicativ cat ne trebuie.
Ce ziceti, ar merge?
P.S.: Bineinteles ca acest post este un pamflet, o gluma, un misto si doar atat, adus la adresa prietenului biolog, care cu o mana bea bere si cu celelalte trei membre se ferea/scarpina de intepaturile tantarilor, anuntandu-ma in acest timp cu gingasie ca-l mananca pana si in fund.
Sunday, August 2. 2009
Invataturile lui Don Juan
Nu ma refer la faimosul personaj, ci la vrajitorul Yaqui din cartea lui Carlos Castaneda pe care tocmai ce am terminat-o. Intr-una din lectiile date ucenicului sau, Don Juan zice asa: Pentru a deveni un om al cunoasterii, un om are de invins 4 dusmani.
Primul este frica. Vazand ca invataturile nu sunt cele pe care si le-a imaginat si recompensele nu sunt cele sperate, vazand cum cu fiecare sarcina noua scopul lui se transforma mai mult intr-un camp de batalie, omul este cuprins de o frica din ce in ce mai mare. Daca ii va ceda si va fugi, nu va mai putea ajunge niciodata un om al cunoasterii. Insa daca va merge inainte, oricat de speriat ar fi, la un moment dat isi va invinge frica definitiv. Si ca recompensa va primi claritatea mintii.
Aceasta limpezime a mintii, care ii da siguranta in tot ceea ce face pentru ca poate anticipa pasii ce trebuie urmati este in acelasi timp si al doilea dusman. Il face pe om sa nu se indoiasca de sine niciodata, sa creada ca e capabil de orice. Aceasta siguranta ii va da o rabdare ce-l va face sa bajbaie pe calea instruirii sale pana cand va deveni incapabil sa mai invete ceva. Pentru a nu pierde in fata acestui dusman, un om trebuie sa sfideze aceasta claritate cum a facut-o si cu teama. Trebuie sa se gandeasca bine dinainte la pasii pe care ii va urma si va vedea ca de fapt claritatea lui nu e decat o cale posibila, "un simplu punct din fata ochilor". Si atunci de abia va fi dobandit adevarata putere.
Putere pe care el o comanda si-i arata tot ce e in jurul lui. Putere ce ii permite sa-si asume riscuri calculate si sa stabileasca reguli. Aceasta putere este si al treilea si cel mai puternic dusman in calea devenirii unui om al cunoasterii. Imbatat de ea, va deveni crud si capricios si va pierde controlul atat asupra ei cat si asupra propriei persoane. Iar infrangerea, ca in toate cazurile de pana acum, inseamna imposibilitatea continuarii drumului catre adevarata cunoastere. Pentru a nu pierde aceasta lupta, omul trebuie sa inteleaga ca puterea pierduta de sub control e cu adevarat fatala. Dar daca se foloseste de tot ce a invatat pana in acel moment cu credinta si are grija cand si cum isi foloseste puterea, va invinge intr-un final si acest dusman.
Odata castigata si cea de a treia lupta, omul aproape a ajuns la capatului drumului spre cunoastere. Dar obosit datorita drumului deloc usor, intalneste si ultimul dusman, invincibil: batranetea. Claritatea, puterea si cunoasterea vor fi invinse de dorinta de retragere, de odihna. Singurul lucru pe care il poate face un om este sa incerce sa amane acest moment cat mai mult. Si chiar daca reusita este numai pentru o clipa, inaintea capitularii finale, este de ajuns pentru ca omul respectiv sa fie considerat un adevarat om al cunoasterii.
Primul este frica. Vazand ca invataturile nu sunt cele pe care si le-a imaginat si recompensele nu sunt cele sperate, vazand cum cu fiecare sarcina noua scopul lui se transforma mai mult intr-un camp de batalie, omul este cuprins de o frica din ce in ce mai mare. Daca ii va ceda si va fugi, nu va mai putea ajunge niciodata un om al cunoasterii. Insa daca va merge inainte, oricat de speriat ar fi, la un moment dat isi va invinge frica definitiv. Si ca recompensa va primi claritatea mintii.
Aceasta limpezime a mintii, care ii da siguranta in tot ceea ce face pentru ca poate anticipa pasii ce trebuie urmati este in acelasi timp si al doilea dusman. Il face pe om sa nu se indoiasca de sine niciodata, sa creada ca e capabil de orice. Aceasta siguranta ii va da o rabdare ce-l va face sa bajbaie pe calea instruirii sale pana cand va deveni incapabil sa mai invete ceva. Pentru a nu pierde in fata acestui dusman, un om trebuie sa sfideze aceasta claritate cum a facut-o si cu teama. Trebuie sa se gandeasca bine dinainte la pasii pe care ii va urma si va vedea ca de fapt claritatea lui nu e decat o cale posibila, "un simplu punct din fata ochilor". Si atunci de abia va fi dobandit adevarata putere.
Putere pe care el o comanda si-i arata tot ce e in jurul lui. Putere ce ii permite sa-si asume riscuri calculate si sa stabileasca reguli. Aceasta putere este si al treilea si cel mai puternic dusman in calea devenirii unui om al cunoasterii. Imbatat de ea, va deveni crud si capricios si va pierde controlul atat asupra ei cat si asupra propriei persoane. Iar infrangerea, ca in toate cazurile de pana acum, inseamna imposibilitatea continuarii drumului catre adevarata cunoastere. Pentru a nu pierde aceasta lupta, omul trebuie sa inteleaga ca puterea pierduta de sub control e cu adevarat fatala. Dar daca se foloseste de tot ce a invatat pana in acel moment cu credinta si are grija cand si cum isi foloseste puterea, va invinge intr-un final si acest dusman.
Odata castigata si cea de a treia lupta, omul aproape a ajuns la capatului drumului spre cunoastere. Dar obosit datorita drumului deloc usor, intalneste si ultimul dusman, invincibil: batranetea. Claritatea, puterea si cunoasterea vor fi invinse de dorinta de retragere, de odihna. Singurul lucru pe care il poate face un om este sa incerce sa amane acest moment cat mai mult. Si chiar daca reusita este numai pentru o clipa, inaintea capitularii finale, este de ajuns pentru ca omul respectiv sa fie considerat un adevarat om al cunoasterii.
Monday, July 27. 2009
90-10
Ante-scriptum: stati linistiti, ca nu ii rup picioarele! Desi si-o merita cu varf si-ndesat... Dar sa trecem peste. Poate o entorsa mica... Ma mai gandesc.
M-a inspirat bunul meu prieten cu entry-ul de mai jos si mi-a reamintit de o o teorie delicioasa, in care eu, personal, cred cu tarie.
Teoria respectiva e o teorie de viata si este foarte interesanta in sensul ca pune viata unui om in propriile sale maini, fara a elimina insa si elementul neprevazut, semnul de intrebare, punctele de suspensie... Daca vreti unii dintre voi, teoria asta dovedeste existenta unei forte mult mai puternice ca noi, pe care nu o putem intelege, dar care este perfect capabila sa controleze macar o particica mica a vietii noastre. Puteti sa ii spuneti Dumnezeu (sau Buddha, Allah, Mahomed etc), soarta, noroc/ghinion, destin etc. E la latitudinea voastra... Eu prefer sa nu ii zic in nici un fel, dar sa ii recunosc existenta si sa ii respect puterea. Dar despre asta intr-un episod viitor (probabil).
Se numeste "Teoria 90-10".
Ea zice in felul urmator: omul este responsabil direct de 90% din viata lui. Restul de 10% sunt incontrolabili.
Dezvoltand, asta inseamna ca fiecare dintre noi, prin alegerile pe care le luam, prin decizii si actiuni, ne croim singuri drumul prin viata (doamne, ce sec si folosit suna asta). Nimic nu e scris... nimic nu e batut in piatra sau scrijelit in stele sau mai stiu eu ce alta metafora simpatica ati vrea sa folositi. Drumul nu e facut. Fiecare dintre noi si-l sapa mergand inainte. Cu fiecare decizie, cu fiecare alegere, se merge inainte spre o directie pe care ne-o alegem singuri. Suntem complet responsabili de ceea ce ne dorim si ceea ce facem ca sa obtinem respectivul lucru.
Riscand sa fiu lapidat in piata centrala, spun ca mi se pare infantil si las sa consideri ca drumul in viata iti este scris dinainte. E o lipsa crunta de responsabilitate din partea oricui sa ridice din umeri si sa spuna "asa a fost sa fie", cand de fapt respectiva persoana a avut cel mai probabil situatia in mana si din pricina actiunilor sale s-a ajuns la un moment dat intr-un anumit punct. Ca paranteza, asta e ca o fata care spune ca si-a pierdut virginitatea, cand de fapt stie foarte bine unde si-a lasat-o... Dar am deviat de la subiect.
Bun, mai departe, partea a doua a teoriei zice in felul urmator: 10% din viata unui om reprezinta procentul nesigurantei si este complet incontrolabil. Abia aici sa va vad astia mai mici cu mainile pe sus si zambetele pe moace. Da, aici ati ajuns sa aveti dreptate. Intr-adevar, pentru astia 10% putem sa ridicam cu totii din umeri... Indiferent de restul de 90% si ce am facut "in cadrul" respectivului procent, ultimii 10 sunt total independenti de vointa noastra. Cei care dormiti cu biblia sub cap, puteti sa va faceti o cruce mare, sa va pupati icoanele si sa fiti multumitori pentru ca astia 10% va dau voua dreptate...sau nu, depinde de punctul de vedere...
Dar sunt numai 10%, asa ca gata cu propovaduirea, aici vorbesc eu.
Teoria asta isi dezvolta mai departe ideile si spune in felul urmator: in mod normal, daca iti doresti ceva, trebuie sa faci 90% din drumul pana a obtine acel lucru. Doar sa iti doresti e ca si cum te-ai masturba: e placut, dar ofera doar satisfactii de moment si asta numai cand esti singur acasa. Visatorii, somn usor, va trezim cand terminam de trait.
E, acei 90% pe care trebuie sa ii faci, de fapt reprezinta maximumul pe care il poti face. Reprezinta 90% din drum dar pentru ei trebuie sa dai 100% din tine. Si acolo te opresti. Si astepti... si acolo e randul altcuiva sa iti mai dea un impuls. Acolo, in mod normal, apar restul de 10% care te duc la rezultatul final! Toata lumea fericita, aplauze la scena deschisa, doua bis-uri si ma culc...
Asta descrisa mai sus e varianta simpla a aparitiei celor 10%. De fapt, in practica, ei pot aparea oriunde pe parcurs.
Pot aparea la inceput, cand de exemplu, esti promovat la job.
Pot aparea undeva mai pe la mijloc, cand ai un noroc nebanuit care te ajuta sa faci un salt inainte.
Cei 10% pot aparea oriunde, oricand.
Si astfel, Teoria 90-10 este completa. Si isi dovedeste aplicabilitatea.
Va multumesc pentru flori, pentru urari, pentru pupaturi...
Totusi... ati observat hiba? Ati bagat de seama unde se impute Teoria?
Pai... daca cei 10%... nu mai apar?
Va lasa cu gandul asta dar va spune sa nu disperati pentru ca astea sunt cazuri extreme, cel care
A fost, este si va fi
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
M-a inspirat bunul meu prieten cu entry-ul de mai jos si mi-a reamintit de o o teorie delicioasa, in care eu, personal, cred cu tarie.
Teoria respectiva e o teorie de viata si este foarte interesanta in sensul ca pune viata unui om in propriile sale maini, fara a elimina insa si elementul neprevazut, semnul de intrebare, punctele de suspensie... Daca vreti unii dintre voi, teoria asta dovedeste existenta unei forte mult mai puternice ca noi, pe care nu o putem intelege, dar care este perfect capabila sa controleze macar o particica mica a vietii noastre. Puteti sa ii spuneti Dumnezeu (sau Buddha, Allah, Mahomed etc), soarta, noroc/ghinion, destin etc. E la latitudinea voastra... Eu prefer sa nu ii zic in nici un fel, dar sa ii recunosc existenta si sa ii respect puterea. Dar despre asta intr-un episod viitor (probabil).
Se numeste "Teoria 90-10".
Ea zice in felul urmator: omul este responsabil direct de 90% din viata lui. Restul de 10% sunt incontrolabili.
Dezvoltand, asta inseamna ca fiecare dintre noi, prin alegerile pe care le luam, prin decizii si actiuni, ne croim singuri drumul prin viata (doamne, ce sec si folosit suna asta). Nimic nu e scris... nimic nu e batut in piatra sau scrijelit in stele sau mai stiu eu ce alta metafora simpatica ati vrea sa folositi. Drumul nu e facut. Fiecare dintre noi si-l sapa mergand inainte. Cu fiecare decizie, cu fiecare alegere, se merge inainte spre o directie pe care ne-o alegem singuri. Suntem complet responsabili de ceea ce ne dorim si ceea ce facem ca sa obtinem respectivul lucru.
Riscand sa fiu lapidat in piata centrala, spun ca mi se pare infantil si las sa consideri ca drumul in viata iti este scris dinainte. E o lipsa crunta de responsabilitate din partea oricui sa ridice din umeri si sa spuna "asa a fost sa fie", cand de fapt respectiva persoana a avut cel mai probabil situatia in mana si din pricina actiunilor sale s-a ajuns la un moment dat intr-un anumit punct. Ca paranteza, asta e ca o fata care spune ca si-a pierdut virginitatea, cand de fapt stie foarte bine unde si-a lasat-o... Dar am deviat de la subiect.
Bun, mai departe, partea a doua a teoriei zice in felul urmator: 10% din viata unui om reprezinta procentul nesigurantei si este complet incontrolabil. Abia aici sa va vad astia mai mici cu mainile pe sus si zambetele pe moace. Da, aici ati ajuns sa aveti dreptate. Intr-adevar, pentru astia 10% putem sa ridicam cu totii din umeri... Indiferent de restul de 90% si ce am facut "in cadrul" respectivului procent, ultimii 10 sunt total independenti de vointa noastra. Cei care dormiti cu biblia sub cap, puteti sa va faceti o cruce mare, sa va pupati icoanele si sa fiti multumitori pentru ca astia 10% va dau voua dreptate...sau nu, depinde de punctul de vedere...
Dar sunt numai 10%, asa ca gata cu propovaduirea, aici vorbesc eu.
Teoria asta isi dezvolta mai departe ideile si spune in felul urmator: in mod normal, daca iti doresti ceva, trebuie sa faci 90% din drumul pana a obtine acel lucru. Doar sa iti doresti e ca si cum te-ai masturba: e placut, dar ofera doar satisfactii de moment si asta numai cand esti singur acasa. Visatorii, somn usor, va trezim cand terminam de trait.
E, acei 90% pe care trebuie sa ii faci, de fapt reprezinta maximumul pe care il poti face. Reprezinta 90% din drum dar pentru ei trebuie sa dai 100% din tine. Si acolo te opresti. Si astepti... si acolo e randul altcuiva sa iti mai dea un impuls. Acolo, in mod normal, apar restul de 10% care te duc la rezultatul final! Toata lumea fericita, aplauze la scena deschisa, doua bis-uri si ma culc...
Asta descrisa mai sus e varianta simpla a aparitiei celor 10%. De fapt, in practica, ei pot aparea oriunde pe parcurs.
Pot aparea la inceput, cand de exemplu, esti promovat la job.
Pot aparea undeva mai pe la mijloc, cand ai un noroc nebanuit care te ajuta sa faci un salt inainte.
Cei 10% pot aparea oriunde, oricand.
Si astfel, Teoria 90-10 este completa. Si isi dovedeste aplicabilitatea.
Va multumesc pentru flori, pentru urari, pentru pupaturi...
Totusi... ati observat hiba? Ati bagat de seama unde se impute Teoria?
Pai... daca cei 10%... nu mai apar?
Va lasa cu gandul asta dar va spune sa nu disperati pentru ca astea sunt cazuri extreme, cel care
A fost, este si va fi
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Marele nimic
Ante-scriptum: Probleme tehnice m-au facut sa ma intorc mult mai repede decat isi dorea oricine. Totusi vremea buna continua, asa ca pana la noi directive o ard prin parc cu bicla si cartea. Acum, cat mai pot. Pentru ca o sa-mi rupa picioarele Andrei dupa ce citeste postul asta. De fapt, ca sa fiu sigur - Las parintilor satisfactia de a spune "E doar unul din copiii nostri". Las lui Andrei tot ce e pe raftul din mijloc al frigiderului, iar Alinei ii las parul. Ursuletelui las routerele, cu exceptia celui care e deja la nasa. Colegilor las nervii in pace, iar greselile, tampeniile, pasii strambi si prost ganditi le-as lasa toate uitarii. Iar voua va las o speranta imensa in mai bine, o putere capabila sa lupte cu toate morile de vant deodata si o incapatanare ce ar putea cumpara Crispy Strips de la McDonald's. Poate voua va vor fi niste aliati mai buni.
Am fost la nunta. Nu-mi puteam lua ochii de la miri, cred ca i-am deochiat de frumosi ce-mi pareau. Si nu sunt deloc o persoana superstitioasa. Acolo am realizat ceva - traiesc intr-o lume frumoasa, plina de oameni frumosi. Viata ne tot repeta insa ca padure fara uscaturi nu se poate, si eram sigur ca se gasesc si prin a mea cateva.
Prin urmare aseara m-am asezat pe nisipul rece, mi-am infipt picioarele in el si am inceput sa caut. Intai in nisip, daca deja il rascolisem, dar am gasit cristale, care mai de care mai viu si stralucitor. Atentia mi-a fost atrasa mai ales de unele care rezonau pe ritmuri de muzica. M-a hipnotizat cel care interpreta Nirvana, doar ca sa primesc apoi o lovitura fatala de la un altul pe acorduri de John Mayall. Lesinat cu fata in sus, ma readuce in simturi vantul. Un vant puternic, rece-racoritor si intepator, cu o miasma de struguri si whiskey.
M-am ridicat si ochii mi s-au oprit asupra apei. Desi intuneric, ii vedeam foarte clar frumusetea rubinie, in care ma pierdeam iar si iar si iar si iar, cu fiecare val adus la mal. Si un alt vant, cu miasma de pepene, imi tot lega la loc sufletul de trup.
Cautasem peste tot in jurul meu dar nu am gasit nimic. Poate nici nu aveam ce sa gasesc m-am gandit, si am decis sa mai raman acolo in liniste, privind valurile reci spargandu-mi-se de picioare, dezgropandu-le incet incet din nisip. Si atunci am realizat hidosul.
Am fost la nunta. Nu-mi puteam lua ochii de la miri, cred ca i-am deochiat de frumosi ce-mi pareau. Si nu sunt deloc o persoana superstitioasa. Acolo am realizat ceva - traiesc intr-o lume frumoasa, plina de oameni frumosi. Viata ne tot repeta insa ca padure fara uscaturi nu se poate, si eram sigur ca se gasesc si prin a mea cateva.
Prin urmare aseara m-am asezat pe nisipul rece, mi-am infipt picioarele in el si am inceput sa caut. Intai in nisip, daca deja il rascolisem, dar am gasit cristale, care mai de care mai viu si stralucitor. Atentia mi-a fost atrasa mai ales de unele care rezonau pe ritmuri de muzica. M-a hipnotizat cel care interpreta Nirvana, doar ca sa primesc apoi o lovitura fatala de la un altul pe acorduri de John Mayall. Lesinat cu fata in sus, ma readuce in simturi vantul. Un vant puternic, rece-racoritor si intepator, cu o miasma de struguri si whiskey.
M-am ridicat si ochii mi s-au oprit asupra apei. Desi intuneric, ii vedeam foarte clar frumusetea rubinie, in care ma pierdeam iar si iar si iar si iar, cu fiecare val adus la mal. Si un alt vant, cu miasma de pepene, imi tot lega la loc sufletul de trup.
Cautasem peste tot in jurul meu dar nu am gasit nimic. Poate nici nu aveam ce sa gasesc m-am gandit, si am decis sa mai raman acolo in liniste, privind valurile reci spargandu-mi-se de picioare, dezgropandu-le incet incet din nisip. Si atunci am realizat hidosul.
Friday, July 24. 2009
Cand pisica nu-i acasa... !
Hai ca mai e putin!
Diseara pe la 9 si ceva isi ia elan, se arunca pe usa trenului si dus o sa fie timp de doua saptamani...
Sincer nici eu nu stiu daca si l-a meritat, da' clar o sa se bucure de el... o sa se infrupte din fiecare dimineata tarzie, din fiecare moment cand nu suna soneria dimineata, de fiecare moment cand nu mai primeste o tona de lucru, de fiecare moment cand nu are chef de mine si eu il stresez!
Intre timp, noi ramanem aici, la dimineti prea matinale, ceasuri stresante, metrouri aburinde, sefi incruntati... Macar ciordim un moment micut de liniste de la astia care se duc la burta-n sus, ochi inchisi si zambet pe moaca...
Va uram si va iubim!
In alta ordine de idei, o dam de-un bairam? Am doua apartamente la dispozitie pentru urmatoarele doua saptamani... Ghiciti cine imi lasa (inconstient, probabil) cheia de la garsoniera?
Care vrea sa vina aduce tutun de narghilea, carbuni, bautura (de orice fel, nu sunt mofturos) si/sau detergent si ajuta la curatenia de dupa...
Acestea fiind zise, sa ai parte de un concediu linistit, ba!
Na niste Morcheeba - The Sea de la mine sa iti mearga la suflet...
Cu voi, parameci blogarashi, ne mai auzim la urmatoarea povestioara!
Va imbratiseaza racoros cel care
A fost, este si va fi
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Diseara pe la 9 si ceva isi ia elan, se arunca pe usa trenului si dus o sa fie timp de doua saptamani...
Sincer nici eu nu stiu daca si l-a meritat, da' clar o sa se bucure de el... o sa se infrupte din fiecare dimineata tarzie, din fiecare moment cand nu suna soneria dimineata, de fiecare moment cand nu mai primeste o tona de lucru, de fiecare moment cand nu are chef de mine si eu il stresez!
Intre timp, noi ramanem aici, la dimineti prea matinale, ceasuri stresante, metrouri aburinde, sefi incruntati... Macar ciordim un moment micut de liniste de la astia care se duc la burta-n sus, ochi inchisi si zambet pe moaca...
Va uram si va iubim!
In alta ordine de idei, o dam de-un bairam? Am doua apartamente la dispozitie pentru urmatoarele doua saptamani... Ghiciti cine imi lasa (inconstient, probabil) cheia de la garsoniera?
Care vrea sa vina aduce tutun de narghilea, carbuni, bautura (de orice fel, nu sunt mofturos) si/sau detergent si ajuta la curatenia de dupa...
Acestea fiind zise, sa ai parte de un concediu linistit, ba!
Na niste Morcheeba - The Sea de la mine sa iti mearga la suflet...
Cu voi, parameci blogarashi, ne mai auzim la urmatoarea povestioara!
Va imbratiseaza racoros cel care
A fost, este si va fi
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
« previous page
(Page 16 of 18, totaling 137 entries)
next page »
