Blog

- Scuze...
- A? Da...?
- Buna!
- Buna...
- Ce faci?
- Nimic... ma uit la soare...
- Pai nu e soare.
- Il astept...
- Cum...? Stai sa astepti soarele?
- Da, il astept, dar cine zice ca stau?
- Pai nu te misti...
- A, da... bine... acum am luat o pauza. Eram pe drum si m-am intalnit cu banca asta. O stiu de mult si imi pare bine sa o revad acum. Si am zis sa ma opresc putin pana ma odihnesc. Si poate ma mai si usuc putin. Mi-am lasat umbrela acasa si acum trebuie sa se scurga singura toata furtuna de pe mine...
- Te-a prins ploaia? Pai nu ploua...
- Aici nu mai ploua, asa e... Undeva mai in spate m-am intalnit cu cativa nori.
- Pai nu mai e nici un trecator ud...
- Ba da, sunt si ei, dar nu putem noi sa vedem. Daca i-as chema si am vorbi putin cu ei, am vedea ca si ei sunt uzi. Unii poate mai mult, altii poate mai putin... Sigur au avut si ei norii lor. Fiecare la timpul lui. Poate unii au avut mai multi nori, altii mai putini. Unii au avut nori mai negri si mai tumultuosi, altii au avut parte de nori mai mici. Dar furtuna, odata ce a picat pe tine, nu se mai vede. Decat daca vrei sa o arati. Sau sa o spui...
- Deci daca nu ma opream sa vorbesc cu tine, nu as fi vazut ca esti ud?
- Cel mai probabil, nu. Da' oricum... lasa asta... Zi-mi tu ce faci? Ce te aduce prin zona?
- Pai si eu stiu banca asta de mult. Si am vrut sa vad daca mai e aici.
- Da? Ce parc mic... Stai putin, apleaca-te ca ai ceva pe par... E ud...
- Da, este... Nici eu nu am avut umbrela...
- Pai, daca vrei, poti sa astepti si tu soarele cu mine...
- Nu, nu imi place sa stau!
- Pai nu am zis sa stai... am zis doar sa astepti...
- Nu inteleg.
- Pai e simplu. E ca si cum ai astepta trenul 2 ore in gara. Nu stai ca la coada. Te duci sa iti iei un ziar, un suc, un pachet de tigari, poate ceva de mancare. Poate te mai intalnesti cu vreun cunoscut, mai stai de vorba cu el. 2 ore ti le umpli cu diferite activitati, in timp ce astepti trenul... E cam acelasi lucru si cu soarele. Nu stai, ci astepti.
- Aha, am inteles. Si soarele asta ce face?
- Pai eu il astept in primul rand sa mai usuce din hainele astea pline de furtuna si de nori. Si apoi, se face mai multa lumina si poti sa vezi drumul putin mai clar. Dar asta e pentru mine, de fapt... Tu poti sa il astepti pentru ce vrei tu... Soarele tau cum arata?
- Pai... e la fel ca soarele oricui, nu? Un soare e un soare...
- Se poate... sau nu... Tu ai venit din partea opusa mie si totusi ai si tu parul ud, ca si mine. Asta inseamna ca ne-am intalnit cu nori diferiti. Cam la fel e si cu soarele... Daca vrei, totusi, putem sa impartim soarele meu. E indeajuns de mare si de calduros si de luminos cat pentru doua persoane.
- Nu stiu ce sa zic... Imi place cum il descrii, dar nu pot fi sigura pe soarele altcuiva...
- Cum doresti tu... Invitatia ramane valabila. De ce te uiti in jur? Cauti ceva?
- Nu stiu pe unde sa merg. Si inapoi nu ma intorc...
- Pai in parcul asta nu sunt alei. Toata lumea merge pe unde vrea, isi face propria alee. Intr-o parte a parcului e un lac mare si frumos, in partea opusa e o padure deasa. Sunt cateva spatii de joaca, multa verdeata dar din pacate si multe gunoaie. Sunt si multe banci, dar putine dintre cele care imi placeau mie au rezistat in timp. Partea frumoasa e ca apar mereu banci noi. Dar parca tot astea vechi, pe care le stiu de mult, sunt mai primitoare.
- Da, asa e... Am si eu banca mea preferata, e sub un pom stufos, e acoperita si imi place sa ma refugiez acolo.
- Te duci acum acolo?
- A, nu, mai stau pe aici.
- Pai ia un loc. Nu mai sta in picioare, ca o sa obosesti. Si e mai bine sa te odihnesti putin inainte sa o pornesti pe alee...
- A, ok... E comfortabila banca ta.
- Da, chiar este, si e facuta in asa fel cat sa imi tina spatele drept... Imi place asta.
- Da, asta e un lucru bun. A... noi inca nu am facut cunostinta.
- Pai mai avem un pic de timp pana ne rasare soarele... Cum ziceai ca te cheama?

...cred ca e dimineata... Da, uite, e lumina afara. Iar ma ustura ochii...ihhh...ce nu pot sa suport chestia asta! Mmmmm, ce bine e sa te intinzi... Hop, stai usor cu coatele. Cat o fi ceasul? A, e 8... Da, logic...reflex tampit de trezire... Nici in weekend nu scap de el. Unde mi-o fi telefonul? A, e aici la cap, l-am pus aseara. Nu m-a sunat nimeni... ei, ca sa vezi... Stai asa, aseara parca am adormit cu vacutza in brate... Eh, o fi p-aici... De asezat pe ea nu m-am asezat, ca simteam.

Ia uite-l si p-asta ce doarme. A, uite vacutza... Stai ,ma nebune, ca o strangi de gat! Oare cat o mai fi stat azi-noapte? La cum doarme, cred ca a mai stat ceva...

Perna... unde-i perna...? Stiu sigur ca am adormit pe perna... Nu m-am asezat pe ea ca o simteam. Eh, o fi prin zona... Am gura uscata...iar... si apa e probabil langa pat... da' cine se intinde acum dupa ea... ? Yuck, ce gust naspa am in gura! Tre' sa ma spal pe dinti...repede! Unde-o fi periuta? A, e in ghiozdan, am bagat-o la loc ieri dimineata. Ar merge si-o tigara... clar. Si poate o cafeluta... Nu, am zis ca nu mai beau cafea in weekend! Sper sa nu imi mai trozneasca genunchii cand ma dau jos... asa ce nu-mi place chestia asta...

Cred ca mai bine ma intorc pe partea cealalta si mai atipesc un pic. Pe naiba atipit, cine sa mai adoarma de-acu? Si a inceput sa ma si manace spatele... Mda, tre' sa ma dau jos. Eh, inc-o zi, inc-o poveste... Doamne, sper sa nu fie la fel de cald ca ieri... Valeu, stai asa... azi tre' sa ma duc cu asta la cumparaturi... E ok, da' sa nu mai fie asa de caaaald!!! Eh, ne-om descurca noi... Macar vad ca nu m-au mai batut sandalele, asta e un semn bun.

Hai, sus cu matale, ca nu face bine la ten sa lenevesti! Aaaa... ce bine e sa stai intr-un cot! Te doare la bas.......hello! Ce-avem noi aici? Cam joasa salteaua aia, tre' sa ma ridic mai mult... Doamne, ce frumoasa esti!

Buna dimineata!

 

Sal'tare si bine v-am regasit! Avem o noua zi, cateva povesti noi si un blogulet care se cere incarcat... Deci sa purcedem.

Voua va e cald? Mie imi e! Nu ma ajuta nici sa fac dus rece, nici sa beau multa, multa apa, cum ne sfatuieste taica doctoru', nici sa ma bata Alizee-u' in cap (Alizee e minunata marca de aer conditionat din minunatul birou al minunatei firme in care cu drag activeaza minunatul mult-prea subsemnat. Nu, nici eu n-am auzit pana de curand de marca asta...) In concluzie, se fierbe...

Se ia una bucata grasun (cine ma cunoaste, ma stie, ca sa zic asa), se infasoara in blugi lungi si adidasi ca nah, doar nu vinde la taraba, se plimba un pic prin soare cu bostanul la vedere, se trece prin metrou pana se acopera bine de un strat (sau doua, trei etc.) lucios de transpiratie, se asezoneaza cu multe, multe minunate mirosuri straine, se impinge un pic stanga-dreapta-sus-jos-fata-spate folosind diferite coturi, genunchi, sacose, genti, ghiozdane, capete seci SAMD. Se mai trece apoi putin prin soare si se lasa sa fiarba in suc propriu de la orele 9:00 la 18:00. In tot acest minunat traseu i se ureaza multa bafta, fericire si o viata lunga si indestulata... Ureaza la randul lui multa sanatate bucala tuturor rudelor de gradul 1, 2 si 3 ale celor care il urasera exact inainte. Legat de asta: e asa de misto sa stai cu castile in urechi (traiasca Moloko, Portishead, Tricky, Groove Armada, Kinobe, Nightmares on Wax si mult etc...) si sa nu ii auzi pe toti reprezentantii diferitelor subspecii umane cand iti vorbesc! Duceti-va unde vreti si injurati-va intre voi, eu am alte treburi mai importante acum, de exemplu sa ma gandesc cum ajunge la munca dimineata soferul de pe masina de deszapezire! Faza e ca oricum iti dai seama ce zic, putand foarte usor sa citesti pe buze diferite cuvinte de 4 litere... Moment in care te uiti "lasciv" in ochii lor si le urezi asemenea! Si nici pe tine nu te poti auzi si e asa de placut... Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu ma deranjeaza sa injur. Dar uneori cand ma uit pe cine injur, mi se face sila... si parca nu mai au "urarile" aceeasi rezonanta, aceeasi muzicalitate. Sunt genul de om care injura de cele mai multe ori din dragoste si rar ma gasesc in ipostaza de a injura de nervi. Rar, dar din ce in ce mai des in minunatul balamuc pe care s-au hotarat unii fara sa ma intrebe sa il numeasca Bucuresti.

Tot despre metrou discutand, mai am o mica problema care imi zgarie sentimentele pacifiste inascute. Probabil ca fenomenul are loc in orice mijloc de transport in comun, nu numai in metrou. Totusi, pana acum, in cei 5 ani (doamne, deja 5???) de locuit in mizeria asta infecta supranumita uneori cu prea multa libertate de exprimare "Capitala Romaniei" am avut norocul de a ma gasi indeajuns de aproape de o statie de metrou cat sa nu trebuiasca sa ma omor cu zile, incercand sa ajung de la A la B folosind transportul kamikazic de suprafata... Am inchis paranteza. Si ziceam ca ma gadila foarte neplacut la ciocanel, nicovala si scarita acordurile line ale muzicii din casti...le altora! De cand eram copil la mama acasa am avut o placere deosebita in a folosi casti mici si cat mai bine izolate, dar asta sunt eu... Cele mai "romantice" momente sunt acelea in care (incerc sa) ascult diversi superbi zbantuiti (traiasca Rammstein, Green Day, Offspring, Cardigans, Nightwish, Disturbed, Drowning Pool si altii la fel de apreciati de gusturile mele) si ma trezesc cu anumiti Minuni, Guti, Salami, Auriti, sau mai stiu eu ce alt nume le-a avortat mintea redusa, intrand peste Tarja in urechile mele... Deja va vad pe cei care stiti la ce ma refer sau macar va puteti inchipui cum va chirciti si gemeti de durere... Sunt la fel ca voi! Si celor care nu isi testeaza castile inainte sa le poarte si astfel pierd tot intelesul folosirii lor, implicit facandu-mi mie ziua mai grea: as vrea sa va smulg fiecare dinte cu un cleste inrosit in foc si sa vi-i implantez in talpi!

Ma scuzati, m-a cam durut capul azi si am simtit o oarecare nevoie sa refulez... Va dau o bere daca m-ati suportat pana aici, nu cred ca mai e mult...

A... aproape uitasem: baba-kamikaze! Toti o stim , toti o iubim, toti am injurat-o cel putin de fiecare data cand am dat nas in freza fixativata cu ea... Alt specimen care parca a fost nascut sa incurce viata indeajuns de ucigasa si semi-anosta pe care o taraim fiecare dintre noi. Alta creatura cu arme formidabile in lupta cu restul populatiei. O adevarata rebela a timpurilor noastre, probabil frumoasa pe vremea cand Darwin inca sugea de la mama lui, dar ajunsa intre timp de varsta si decrepitate senilizata (nu stiu daca exista expresia asta, dar mie imi place, deci o folosesc). Stimabila respectiva mi se pare genul perfect de megaloman: nu este doar deasupra tuturor, cum gandeau minori ca Hitler, Ceausescu SAMD, ci este...singura! Inafara ei nu mai exista nimeni in lumea asta si planeta se invarte dupa ea, nu dupa un nimic cum e Soarele...

Daca inchid ochii, o vad: isi infige botinele 34 in placile reci de la marginea peronului si incepe vanatoarea. Mai intai se vaneaza o usa. In mod normal, un om relativ asa cum sunt eu si cum stiu ca sunt majoritatea dintre voi, ne oprim undeva pe peron si asteptam linistiti sa se opreasca magaoaia cu nume de floare (magistrala 2) sau cu nume de capitala europeana (magistrala 1) si apoi ne miscam in format organizat spre cea mai apropiata usa. Ea, nu! Dinainte sa se opreasca garnitura, isi calculeaza o usa si atunci usa respectiva devine a ei! Fereasca un sobor de preoti sa o contrazica cineva, fie verbal sau fizic, ca aia e usa ei... Consecintele sunt devastatoare... Urmatorul pas e pozitionarea milimetrica la doua puncte de reper: marginea peronului si mijlocul usii mai sus mentionate. Si de aici incepand, daca te afli cumva pe aceeasi linie cu ea dar in sens opus, e de preferat sa fii credincios, intrucat numai o putere divina te poate scapa intreg din furia dezlantuita pe care o afiseaza sfertul de om, numita cu drag Baba-Kamikaze! Ca un adevarat portar de handbal, isi intinde toate membrele si se ajuta si de papornita/rafia/geanta nelipsite din arsenal, pentru a distruge orice alta creatura, fie cu viata sau nu, care ii sta in cale, in asaltul final spre... stie toata lumea... un loc liber... Odata ajunsa acolo, se uita satisfacuta spre campul de bataie, plin de degete calcate, burti lovite, ochi vineti, coaste fisurate... Si rasufla greu, amintindu-si, poate, de fapt ce varsta are si cine o cauta p-acasa!

Bun blogul asta, imi place, mai vin p-aici!

Pana la urmatoarea poveste, va reaminteste sa nu va uitati acasa calmul si bunul simt cel care

A fost, este si va fi...

Al vostru, Andrei!

Ma inclin...