A fost Tarja. Urmează în „playlist” Pink Martini (mai), Garbage (iulie), Caro Emerald (iulie) - aici sunt mai multe nume de fapt, fiind vorba de B'estfest, dar acestea două mă interesează în principal. Apoi în august revin Placebo.
În iunie aveam un gol, după cum se observă, pe care speram să-l umplu cu Megadeth, Mötley Crüe, Evanescensce, Within Temptation*... Spun „speram” pentru că încă n-am luat bilete. M-au costat deja mai mult decât credeam vreodată că voi da pe așa ceva și am destule mustrări de conștiință. Colac peste pupăză, e și Iris 35 anul acesta, anunțat acum puține zile tot în iunie. Înțelegeți marea mea dilemă de lumea 1a ?
Apoi a venit ziua de astăzi. Care mi-a adus un telefon de la Andrei Giurgia, care mă informa că voi avea acces backstage la numitul concert aniversar, pentru că am fost și eu printre cei care au votat ce piese vor pe album. Mai citiți o dată ultima parte. Și mie mi-au trebuit mai multe încercări până am realizat.
Prin urmare am fost cam euforic toată ziua. Și nici nu credeam că poate fi mai bună. Apoi aflu că vin și Linkin Park. Tot în iunie.
Nu știu de voi, dar eu chiar am simțit că a fost o vineri mare.
* voi, cei ce vă ocupați cu din'astea... știu că vine sfârșitul lumii pe 21 decembrie, dar poate mai lăsați ceva trupe și pentru la anu', just in case.
Sunday, February 12. 2012
Pasul 3
Mă tot uit la tine și nu-mi vine să cred. Nu te-ai schimbat deloc. Dar nici n-aveai cum, date fiind circumstanțele.
Mă uit din nou.
- Îți place? Pentru tine m-am făcut frumoasă.
- Erai oricum.
Zâmbești, trăgând din țigară; îmi spui să-ți aduc și ție o bere. Ezit.
- În pula mea, nu mă-mbăt. Crezi că am chef să faci iar ca atunci?
Trec pe lângă mine cuvintele astea, îți ascult ochii. Ai dreptate, sunt prost că n-am mai multă încredere în tine.
- Cine-s și homosexualii ăștia?
- Formația de care-ți tot spuneam.
- Ah, ăștia-s? Ăsta-i ăla pe care-l cheamă ca pe tine?
- Îhi.
- Ție ți se potrivește mai bine.
Încă un fum.
- Dar ăsta măcar știe să cânte la chitara aia, nu? N-o ține ca tine bibelou.
Nu răspund.
- Hai, nu te supăra. Știi că-s slăbiciunea mea, și tu stai cu ea acolo până se face vioară.
Timpul trece pe lângă mine, dar nu aud, nu văd, nu simt decât ochii tăi.
- Îmi faci scandal dacă mai vreau o bere? Sau poate ceva mai tare, că asta are-un gust...
Asta mi-a plăcut mereu la tine. Cine nu te cunoaște, zice că n-ai nimic sfânt. Cine te știe, însă, e foarte norocos. Mă tot joc cu mâinile tale, tu le fixezi cu ochii pe ale mele. Mă simt flatat.
- Nu m-au dat pe spate băieții, da i-aș trage-o lu' ăla de-acolo. Ce ochi ai făcut... Stai calm, glumeam, voiam să văd dacă mai ești pe fază. Că dacă aveam chef de futing...
De ce mi-e teamă? De ce n-am curaj? De ce n-am încredere? Din mii de persoane în mii de locuri, tu ești aici pentru mine. De ce nu-mi e de ajuns?
- Vrei să mergem, nu-i așa? Mai lasă-mă o țigară, și dup-aia mergem.
Timul trece, dar tot stă.
- Cum de-ai vrut să mai rămânem?
- Să nu zici că ajungi înapoi la mănăstire cu mine. Plus că ăștia chiar îmi plac, voiam să-i vezi și tu până la capăt.
Ne pornim spre taxi.
- Ce film vrei să vedem?
- Ce-o fi. Alege tu unul.
- Știu unul tare de tot, sper să-ți placă.
Ne suim amândoi în spate, ca de obicei. Spun destinația și pornim. Ca de obicei, mă uit pierdut la clădirile care trec pe lângă noi.
- Ia zi, faci dragoste cu mine în seara asta? Sau tot ești prea obosit?
N-am suportat niciodată să mă tot întrebi asta în public. Cum nici altele nu mă simțeam comod să le fac în văzul tuturor. Nu e treaba lor să știe ce e între noi. Nu merită nimeni să știe ce avem noi.
Mă uit în oglindă, să văd reacția șoferului, apoi mă uit la tine și nu mai e nevoie să-ți spun că în seara asta nu te voi mai respinge.
Dar e prea târziu. De trei ani ochii tăi verzi nu-mi mai sunt alături. Mi-au trebuit trei ani să înțeleg de ce mi-au spus că le-am distrus viața. Dacă am reușit cu adevărat să înțeleg; că doar așa-i în tenis, nu ești de acord cu mine.
Mă uit din nou.
- Îți place? Pentru tine m-am făcut frumoasă.
- Erai oricum.
Zâmbești, trăgând din țigară; îmi spui să-ți aduc și ție o bere. Ezit.
- În pula mea, nu mă-mbăt. Crezi că am chef să faci iar ca atunci?
Trec pe lângă mine cuvintele astea, îți ascult ochii. Ai dreptate, sunt prost că n-am mai multă încredere în tine.
- Cine-s și homosexualii ăștia?
- Formația de care-ți tot spuneam.
- Ah, ăștia-s? Ăsta-i ăla pe care-l cheamă ca pe tine?
- Îhi.
- Ție ți se potrivește mai bine.
Încă un fum.
- Dar ăsta măcar știe să cânte la chitara aia, nu? N-o ține ca tine bibelou.
Nu răspund.
- Hai, nu te supăra. Știi că-s slăbiciunea mea, și tu stai cu ea acolo până se face vioară.
Timpul trece pe lângă mine, dar nu aud, nu văd, nu simt decât ochii tăi.
- Îmi faci scandal dacă mai vreau o bere? Sau poate ceva mai tare, că asta are-un gust...
Asta mi-a plăcut mereu la tine. Cine nu te cunoaște, zice că n-ai nimic sfânt. Cine te știe, însă, e foarte norocos. Mă tot joc cu mâinile tale, tu le fixezi cu ochii pe ale mele. Mă simt flatat.
- Nu m-au dat pe spate băieții, da i-aș trage-o lu' ăla de-acolo. Ce ochi ai făcut... Stai calm, glumeam, voiam să văd dacă mai ești pe fază. Că dacă aveam chef de futing...
De ce mi-e teamă? De ce n-am curaj? De ce n-am încredere? Din mii de persoane în mii de locuri, tu ești aici pentru mine. De ce nu-mi e de ajuns?
- Vrei să mergem, nu-i așa? Mai lasă-mă o țigară, și dup-aia mergem.
Timul trece, dar tot stă.
- Cum de-ai vrut să mai rămânem?
- Să nu zici că ajungi înapoi la mănăstire cu mine. Plus că ăștia chiar îmi plac, voiam să-i vezi și tu până la capăt.
Ne pornim spre taxi.
- Ce film vrei să vedem?
- Ce-o fi. Alege tu unul.
- Știu unul tare de tot, sper să-ți placă.
Ne suim amândoi în spate, ca de obicei. Spun destinația și pornim. Ca de obicei, mă uit pierdut la clădirile care trec pe lângă noi.
- Ia zi, faci dragoste cu mine în seara asta? Sau tot ești prea obosit?
N-am suportat niciodată să mă tot întrebi asta în public. Cum nici altele nu mă simțeam comod să le fac în văzul tuturor. Nu e treaba lor să știe ce e între noi. Nu merită nimeni să știe ce avem noi.
Mă uit în oglindă, să văd reacția șoferului, apoi mă uit la tine și nu mai e nevoie să-ți spun că în seara asta nu te voi mai respinge.
Dar e prea târziu. De trei ani ochii tăi verzi nu-mi mai sunt alături. Mi-au trebuit trei ani să înțeleg de ce mi-au spus că le-am distrus viața. Dacă am reușit cu adevărat să înțeleg; că doar așa-i în tenis, nu ești de acord cu mine.
Friday, February 10. 2012
Desene animate
Cu un creion intre dinti si altele cateva imprastiate in jurul sau, sta in mijlocul camerei pe jos si fixeaza cu privirea coala alba din fata lui.
E manat de aceeasi dorinta de nestavilit de a crea ceva. Azi s-a hotarat sa deseneze.
S-a trezit obosit si buimac. Si-a teleghidat picioarele pana la cana de cafea rece care inca dormea linistita pe birou. A ridicat-o incet si deloc convins. A sorbit. Degeaba.
A cautat din priviri pachetul de tigari.
Masandu-si apasat tamplele, incearca sa-si porneasca mintea, care refuza sa deschida ochii. Renunta si incepe sa masoare camera cu pasi mici si nesiguri.
Se pare ca ziua asta a venit prea repede si neanuntata.
Dupa ce ii obosesc picioarele tot plimbandu-se in spatiul mic si cald al unei camere preabine cunoscute si totusi inca straina, se indreapta din nou spre birou si scoate cateva creioane dintr-un sertar vechi. Insfaca si o coala alba, se aseaza pe covor si incepe sa deseneze.
Cateva linii subtiri si timide. La inceput.
Apoi apar cateva forme.
Apoi un model.
Desenul incepe sa prinda un contur frumos!
Isi indreapta spatele si se uita multumit la desen. Ii place. Il face sa zambeasca timid.
Clipeste mai apasat si cand deschide ochii, foaia din fata sa e goala.
Se cutremura, ia foaia speriat si o intoarce. E alba din nou. Desenul a disparut de parca n-ar fi fost niciodata acolo. Ofteaza lung si apasat.
Zambetul larg lasa loc privirii goale de mai devreme.
Deloc convins, lasa creionul pe jos si apuca altul. Incepe din nou sa deseneze.
Cand noul desen e terminat, dispare si el intr-o clipire.
Inca un creion, inca un desen. Aceeasi coala. Si din nou.
Nu isi pierde cumpatul si continua. Inca un creion, inca un desen. Aceeasi coala.
Si astfel ziua pare sa treaca, dar timpul parca sta pe loc.
Cu un creion ros intre dinti si altele tocite imprastiate in jurul sau, sta amortit in mijlocul camerei mici si fixeaza cu privirea confuza coala inca alba din fata lui.
E manat de aceeasi dorinta obositoare de a crea ceva frumos. Azi s-a hotarat sa deseneze.
Acum nu mai e la fel de sigur dar ramane cel care a fost, este si va fi
Al vostru, Andrei
Ma inclin…
E manat de aceeasi dorinta de nestavilit de a crea ceva. Azi s-a hotarat sa deseneze.
S-a trezit obosit si buimac. Si-a teleghidat picioarele pana la cana de cafea rece care inca dormea linistita pe birou. A ridicat-o incet si deloc convins. A sorbit. Degeaba.
A cautat din priviri pachetul de tigari.
Masandu-si apasat tamplele, incearca sa-si porneasca mintea, care refuza sa deschida ochii. Renunta si incepe sa masoare camera cu pasi mici si nesiguri.
Se pare ca ziua asta a venit prea repede si neanuntata.
Dupa ce ii obosesc picioarele tot plimbandu-se in spatiul mic si cald al unei camere preabine cunoscute si totusi inca straina, se indreapta din nou spre birou si scoate cateva creioane dintr-un sertar vechi. Insfaca si o coala alba, se aseaza pe covor si incepe sa deseneze.
Cateva linii subtiri si timide. La inceput.
Apoi apar cateva forme.
Apoi un model.
Desenul incepe sa prinda un contur frumos!
Isi indreapta spatele si se uita multumit la desen. Ii place. Il face sa zambeasca timid.
Clipeste mai apasat si cand deschide ochii, foaia din fata sa e goala.
Se cutremura, ia foaia speriat si o intoarce. E alba din nou. Desenul a disparut de parca n-ar fi fost niciodata acolo. Ofteaza lung si apasat.
Zambetul larg lasa loc privirii goale de mai devreme.
Deloc convins, lasa creionul pe jos si apuca altul. Incepe din nou sa deseneze.
Cand noul desen e terminat, dispare si el intr-o clipire.
Inca un creion, inca un desen. Aceeasi coala. Si din nou.
Nu isi pierde cumpatul si continua. Inca un creion, inca un desen. Aceeasi coala.
Si astfel ziua pare sa treaca, dar timpul parca sta pe loc.
Cu un creion ros intre dinti si altele tocite imprastiate in jurul sau, sta amortit in mijlocul camerei mici si fixeaza cu privirea confuza coala inca alba din fata lui.
E manat de aceeasi dorinta obositoare de a crea ceva frumos. Azi s-a hotarat sa deseneze.
Acum nu mai e la fel de sigur dar ramane cel care a fost, este si va fi
Al vostru, Andrei
Ma inclin…
Friday, February 3. 2012
Sa-ti bati copiii
..., nu alta
... cu sfoara udă
... cu moțul de la bască
... cu căciula
... cu ziarul
... cu cureaua (de la ceas)
... cu șapca/basca udă
... cu nuiaua udă
... cu lemnul ud
... cu lanțul de fier/de la drujbă
... cu ranga
... accidental
... cu mâneca maieului
... cu clopotul lui Gauss
Vă las pe voi să continuați.
... cu sfoara udă
... cu moțul de la bască
... cu căciula
... cu ziarul
... cu cureaua (de la ceas)
... cu șapca/basca udă
... cu nuiaua udă
... cu lemnul ud
... cu lanțul de fier/de la drujbă
... cu ranga
... accidental
... cu mâneca maieului
... cu clopotul lui Gauss
Vă las pe voi să continuați.
Sunday, January 8. 2012
Kiss the cook
Se zice că bărbații sunt cei mai buni bucătari. Eu unul nu sunt de acord cu asta, în principal din cauza punctului de reper pe care și-l iau - „ca la mama acasă” sau „mai bun ca la...” Comparația cu o femeie!
Femeie care, desigur, exeprimentează și ea rețete noi, condimente exotice, combinații neașteptate, și-i place să găsească ceva nou și delicios, dar, cred eu, e fericită cât timp ei și celor din jurul lei le plac ceea ce tocmai a bucătărit. Ia din toate aceste încercări ce i se pare reușit, înglobează cu ce știa deja și-i vede de viață.
Bărbatul, pe de altă parte, e programat genetic să fie într-o competiție continuă cu ceilalți pentru a arăta că a lui e mai mare. Prin urmare, nu se mulțumește cu o reputație doar printre cunoscuți. Trebuie să afle toată lumea că el e cel mai bun, inclusiv în comparație cu TOȚI. Și uite-așa cei mai cunoscuți bucătari ajung să fie bărbați.
Femeie care, desigur, exeprimentează și ea rețete noi, condimente exotice, combinații neașteptate, și-i place să găsească ceva nou și delicios, dar, cred eu, e fericită cât timp ei și celor din jurul lei le plac ceea ce tocmai a bucătărit. Ia din toate aceste încercări ce i se pare reușit, înglobează cu ce știa deja și-i vede de viață.
Bărbatul, pe de altă parte, e programat genetic să fie într-o competiție continuă cu ceilalți pentru a arăta că a lui e mai mare. Prin urmare, nu se mulțumește cu o reputație doar printre cunoscuți. Trebuie să afle toată lumea că el e cel mai bun, inclusiv în comparație cu TOȚI. Și uite-așa cei mai cunoscuți bucătari ajung să fie bărbați.
Monday, December 26. 2011
Conexiuni 2
Rămăsesem la familia Darko. Ideea e (oarecum) simplă.
Când anumite obiecte de metal (cum ar fi ușa unui metrou) din universul „actual” trec printr-o gaură neagră, acestea sunt uneori transportate în timp, creând un univers tangent, instabil. Astfel, pentru o perioada scurtă de timp, vor exista concomitent două universuri paralele aproape identice. Într-unul Helen pierde numitul metrou, în celălalt nu.
Pentru cine nu-și amintește un metrou în vreunul din cele două filme, sau cine este această Helen, nu vă faceți griji, e perfect normal. Pentru că mă refer la un al treilea film, Sliding Doors, care respectă destul de bine teoria călătoriei în timp prezentată în seria Darko; inclusiv rămășițe ale universului tangent, după dispariția acestuia, în memoria celor participanți din universul inițial. Și o face cu trei ani înaintea primului film, doar ca să (sau pur întâmplător).
Mai departe trebuie să recunosc că nu știu cu care bucată din filmul ăsta să continui. O melodie de pe soundtrack e a uneia din artistele mele preferate, care are una din piesele mele de suflet șamd. O altă melodie o pot lega de ochii verzi, că și așa nu i-am mai menționat de mult (de parcă v-am și plictisit cu o căruță de posturi în ultimele luni, să se simtă lipsa lor). Și ar mai fi și o a treia melodie, a celor de la Jamiroquai, pe care aș putea-o astfel lega de prima melodie menționată, dar cam atat.
Sau aș putea continua cu berbecul, zodia idiotului principal de aici. Adică din film.
Greu de zis. Așa că până una alta, vă las și de data asta cu un citat, una din replicile preferate: "Gerry, I'm a woman! We don't say what we want! But we do reserve the right to get pissed off if we don't get it. That's what makes us so fascinating! And not a little bit scary."
Când anumite obiecte de metal (cum ar fi ușa unui metrou) din universul „actual” trec printr-o gaură neagră, acestea sunt uneori transportate în timp, creând un univers tangent, instabil. Astfel, pentru o perioada scurtă de timp, vor exista concomitent două universuri paralele aproape identice. Într-unul Helen pierde numitul metrou, în celălalt nu.
Pentru cine nu-și amintește un metrou în vreunul din cele două filme, sau cine este această Helen, nu vă faceți griji, e perfect normal. Pentru că mă refer la un al treilea film, Sliding Doors, care respectă destul de bine teoria călătoriei în timp prezentată în seria Darko; inclusiv rămășițe ale universului tangent, după dispariția acestuia, în memoria celor participanți din universul inițial. Și o face cu trei ani înaintea primului film, doar ca să (sau pur întâmplător).
Mai departe trebuie să recunosc că nu știu cu care bucată din filmul ăsta să continui. O melodie de pe soundtrack e a uneia din artistele mele preferate, care are una din piesele mele de suflet șamd. O altă melodie o pot lega de ochii verzi, că și așa nu i-am mai menționat de mult (de parcă v-am și plictisit cu o căruță de posturi în ultimele luni, să se simtă lipsa lor). Și ar mai fi și o a treia melodie, a celor de la Jamiroquai, pe care aș putea-o astfel lega de prima melodie menționată, dar cam atat.
Sau aș putea continua cu berbecul, zodia idiotului principal de aici. Adică din film.
Greu de zis. Așa că până una alta, vă las și de data asta cu un citat, una din replicile preferate: "Gerry, I'm a woman! We don't say what we want! But we do reserve the right to get pissed off if we don't get it. That's what makes us so fascinating! And not a little bit scary."
Friday, December 16. 2011
Autori
Deși nu credeam că mai are cineva dilema aceasta, zilele trecute am fost întrebat dacă aici scriu mai multe persoane sau am eu mai multe personalități. Și am zis adevărul, că sufăr de schizofrenie; fără ceilalți de aici n-aș fi complet.
Thursday, September 22. 2011
Ai grija ce-ti doresti
V-ați dorit vreodată ceva foarte mult? Să aveți un lucru, să faceți ceva anume... Uneori o dorință de moment, foarte puternică, alteori una mocnită de-a lungul anilor... Iar atunci când a fost cât pe-aci să se îndeplinească, vi s-a întâmplat vreodată să faceți un pas înapoi? Pentru că ceva nu era cum vă imaginați. Nu erați unde trebuie, nu cu cine doreați, nu în acel moment etc? Ați spus vreodată "mai bine mai aștept"?
« previous page
(Page 3 of 18, totaling 137 entries)
next page »
