Blog

Am primit un newsletter de la un magazin online de bilete cu ce concerte se mai țin pe la noi. Dintre toate, unul îmi sare imediat în ochi - primul mare super mega extra cearmaifi concert în România al nimeni alteia decât Înspăimântătoarea Plictistioare™. Eu nici nu știam că mai există creatura asta, rușine să-mi fie! Nu doar că încă mișună prin lume, ba chiar o face cu succes!

După cum sunt informat de mirobolantul afiș, cititorii unei reviste pentru bărbați au declarat că dintre toate tipele propuse, ei i-ar trage-o cel mai mult; și peste două milioane de pubertini au dat peste ea în căutare de poze cu țâțe pe feisbuc! Prin urmare, am concluzionat cu Biggy că și Megan Fox are tot ce-i trebuie pentru a păși în industria muzicii, pe urmele artistoasei aici discutată. Patricia Kaas, pe de altă parte, nu are nici o șansă. Pagina ei de feisbuc are doar 400 de plăcuți iar contul administrat de producătorii ei are doar 4000 de prieteni.

Știu, sunt răutăcios și o desconsider enorm! Pun pariu că de aceea nici n-a ținut concerte în România până acum, nimeni de aici n-o merită, cum nu l-am meritat nici pe Bogdan Alin Ota (cine?)! La urma urmei, e câștigătoarea a 5 premii romeiniăn miuzic ăuărdț 2010*! Afișul nu zicea însă și care sunt alea, așa că m-am apucat de căutat.

Aflu de pe pagina ei de wiki că unul din ele este pentru cel mai bun site, iar altul pentru cel mai bun artist internațional. Amu, ce să zic... Io nu știu cum se interpretează ăsta din urmă. Că premiile sunt românești, iar ea e megidioată. Sau stai, e pentru succes internațional? Păi, să mai zic și eu de Angela Gheorghiu? Că de Andreea Soare (cine?) et al. încă mai învăt și eu.

Și dacă tot am început să discutăm despre artiști, mai scrie în pagina respectivă că unul dintre idolii ei este Mădălina Manole. «Fată dragă/o știi p'aia/cu „ai grijă ce-ți dorești?”»

Să ne revenim, totuși! Nu de alta, dar tot din pagina ei de wiki reiese că două din celelalte trei premii au fost pentru cel mai bun album și cea mai bună femelă (best fimeil**), premii pentru care a mulțumit făcând playback în timpul spectacolului (față de câștigătorii premiului pentru cea mai bună trupă, de exemplu)***. Ironic, având în vedere că al 5lea premiu a fost fix pentru best șou.




*A nu se confunda cu „Premiile Muzicale Românești” acordate de Radio România Actualități, ai căror mari câștigători în 2010 au fost Cristi Minculescu, Iris și Andra.
**Din nou, a nu se confunda cu Best Female Singer/Artist/Voice/Vocal Performance etc acordat în cadrul altor gale.
***Dacă nu ma interesează din'astea, uite ce pățesc... Scriu în 2011 despre știrile de anul trecut.

Îl auzi peste tot, îl citești peste tot, îți e repetat peste tot - trebuie să ai o gândire pozitivă și o atitudine pozitivă aspura a ceea ce vrei să realizezi. Să nu te dai bătut oricât de mult ar dura și oricâte obstacole ai întâmpina. Să arăți universului că-ți dorești cu adevărat și o meriți. Și toate planetele atunci se vor alinia după voia ta. Ca magnetul ăla de pe frigider pe care scrie „ori găsesc un drum, ori îmi fac unul”. Ești creatorul propriei tale lumi, în care dacă-ți păstrezi optimismul și-ți iese, toate au fost în ajutorul tău, iar dacă o dai în bară e numai vina ta, pt că ai cobit. Sau precum proverbul ăla care zice că dacă nu s-a terminat cu bine, de fapt nu s-a terminat. Să speri până în ultimul moment că visul poate deveni realitate. De ce nu? Sunt dispus să încerc (aproape) orice o dată. Deși nu pare atât de diferit față de ce făceam până acum. Poate doar am pervertit ideea.

Este să te poți bucura ca un copil.

Multe mi-au fost date să văd, aud și trăiesc în țărișoara asta în puținii mei ani, dar se pare că nu destule, că-s încă aici. Totuși, de un lucru sunt complet sătul de prea multă vreme - câinii vagabonzi. Pe stradă, pe bulevard, în parc, la bloc, în bloc, în stație, ba chiar și în autobuz/metrou uneori și bineînțeles în curtea parcului de birouri închiriate de mari corporații ale lumii venite aici pentru studenții care vor să-și permită și un parizer cu urme de șuncă în el. Omniprezenți la orice colț și orice oră, îmi amintesc de emisiunea aia cu maimuțele din India, care fac legea în nu mai știu ce oraș (și mai zicem de ei cât de înapoiați sunt). Cele mai ipocrite animale, care pe timp de zi te umplu de purici, salivă și D-zeu știe ce boli să le dai o bucată din shaworma ta iar pe timp de noapte de mușcături, salivă și D-zeu știe ce boli pentru că ai indrăznit să faci câțiva pași din stație până în fața scării. Să te înveți minte, să-ți faci vilă cu garaj subteran.

Mă gândeam zilele trecute la magnificul nostru imn și-am realizat o chestie tare simpatică - după săvârșirea faptei în opșnouă cei în cauză n-au ales ca imn ceva de genul „a dat Domnu' (că românu-i credincios) și-am înfrânt (vb lui Biggy), glorie ție libertate și egalitate și delea-delea de-au murit atâția pentru ele de-a lungul istoriei noastre” ci „revino-ți odată că așa nu se mai poate”. Sublim și savuros.

Și ca să închei într-o notă mai veselă, ați văzut vreodată un copil căzând din picioare? Nu de foame sau ceva, ci pur și simplu, atât de plictisit de dialogul interminabil din dreptul ușii de la magazinul de la colț cu pui la reducere, dintre bunica lui și baba de la 2, cu care nu s-a mai văzut de vreo două zile, de când s-a dus să-și plătească întreținerea, încât pur și simplu își pierde orice simț al echilibrului și pică? Ați văzut? Ei bine, eu am avut norocul să da; n-aș fi în stare să inventez așa ceva.

Senzația pe care mi-o provoacă un reportaj de 20 de secunde despre pensionari care n-au avut ce pune pe masă de Crăciun și oameni care donează sânge pe bonuri de masă pt Revelion, urmat de o ediție specială de jumătate de oră despre cum unu care era în concediu în Austria s-a accidentat pe pârtia de ski.