E noapte. Si e frig. Si ploua. Vantul rece si taios smulge frunzele din copaci si le azvarle cat colo...
Intr-un parc vechi si parasit, pe o banca tocita, sub un felinar care abia mai palpaie cateva raze de lumina, o umbra mica plange si tremura.
Nu ajunge cu picioarele la pamant si le lasa sa atarne grele spre pamantul mustind a apa rece. Isi tine palmele intre genunchi si incearca sa le incalzeasca. Frigul i-a intrat in tot corpul si acum ii provoaca episoade de tremurat violent, care o zguduie din toate incheieturile. Ploaia rece o loveste in continuu si simte fiecare picatura ca o intepatura de briceag.
Plange incet si ofteaza din cand in cand. Iar cand incepe din nou sa tremure, urla din toti rarunchii si isi inclesteaza palmele una de cealalta ca intr-o rugaciune deznadajduita la care nu a primit vreodata raspuns. Dupa ce tipa, se uita speriata de jur imprejur. Ii e teama sa nu vina dupa ea.
La un moment dat, felinarul se aprinde putin mai tare si ne arata o creatura diforma, stand cu palmele intre genunchi, pe banca tocita.
Candva, demult, era de o frumusete rara. Radia de fericire si pofta de viata. Privirea ii era calda si patrunzatoare. Avea o mimica jucausa, aproape copilaroasa. Si era legata pe vecie de un baiat simplu care avea grija de ea si o crestea cum stia el mai bine.
Baiatului ii era de nelipsit. Si asta se vedea in grija pe care i-o purta si in caldura cu care se purta cu ea.
Dar la un moment dat, ceva s-a schimbat.
Ea a vazut ceva ce i-a placut mult si s-a apropiat sa vada mai de-aproape. Dar nu era decat o naluca. Si cand s-a intors la baiatul ei, el nu mai era acelasi. N-a mai primit-o inapoi cu aceeasi caldura. S-a uitat la ea cu privirea unui animal salbatic si a lovit-o. Si a continuat sa o loveasca. Si nu s-a oprit decat in momentul in care i-au amortit mainile si i s-au uscat lacrimile pe fata.
Ea a indurat corvoada strangand din dinti, dar incapabila sa inteleaga cu ce a gresit... S-a facut mica sub loviturile lui si a strans din dinti si din ochi la fiecare impact. Nu simtise pana atunci o asemenea durere. Cu ochii inchisi, isi auzea baiatul plangand, urland si gemand la fiecare lovitura pe care i-o dadea. Cand s-a terminat calvarul, a ridicat privirea. L-a vazut pe baiat intr-un colt al camerei, oftand si tremurand. Apoi s-a uitat in jos si s-a vazut acoperita de rani. A facut ochii mari. A incercat sa isi atinga ranile, dar durerea era prea mare. Atunci a schiopatat pana la baiat si s-a cuibarit la pieptul lui. El a primit-o inapoi, dar nu a mai fost la fel. Din ziua aia, ceva se schimbase. Si ea nu putea sa inteleaga de ce.
Timpul a trecut... si ranile ei s-au inchis, dar au ramas cicatrici mari si urate.
Si el a lovit-o din nou. Nu o singura data. Dar de fiecare data cu aceeasi ura si deznadejde. Si ea a indurat. De fiecare data cu aceeasi nelamurire. Si de fiecare data, se intorcea la el. Nu putea trai fara el si vedea ca nici el nu poate fara ea. Si atunci, de ce o lovea? Cu ce ii gresise?
In timp, sclipirea din privire a murit sub loviturile nemiloase pe care le primea la intervale regulate. Iar corpul i s-a acoperit de urme. La inceput rani mari sangerande; apoi cicatrici urate si palide.
La toate astea se gandea si acum, cand statea singura si zgribulita, sub ploaia rece.
Fugise. Dupa toate cate indurase, in timpul unei batai s-a ridicat si a fugit. Si a fugit pana cand i-au obosit picioarele. Si a plans pana cand a ramas fara lacrimi. Si a fugit si a plans in continuare.
A cautat un loc ferit, pe care sa nu il stie nimeni. Si acum simte cum i se scurge sangele din rani. Atat din cele noi, proaspete, cat si din cele vechi, redeschise de lovituri. Si plange. Si doar sangele si lacrimile o incalzesc. Dar prea putin.
Candva avusese vise frumoase. Acum nu mai are...
Acum nu mai are nimic. Doar rani. Si mai noi, si mai vechi.
Se gandeste la tot. Si iar simte ca incepe sa tremure. Si o doare. Si incepe sa urle din nou. De data asta insa, ridica privirea in sus si tipa din toate fortele. "De ceee....?"
Incepe sa respire adanc si sacadat, ostenita pana peste poate.
Se uita pierduta in stanga si se cutremura. Vede o silueta in intunericul furtunii si face ochii mari.
Se culca pe banca, isi strange picioarele la piept si incepe sa ofteze incet.
Aude pasi. Si pasii se apropie de ea si la un moment dat se opresc.
Ridica incet capul si isi vede baiatul stand pe banca la picioarele ei. Are capul cazut. Cu barbia in piept si mainile stranse ca de rugaciune intre genunchi. Din ochi ii curg lacrimi mari, iar de pe palme inca i se scurge sange. Sangele ei.
Il uraste! Si simte ca si el o uraste pe ea!
Nu poate trai fara el. Si stie ca nici el nu poate trai fara ea.
Nu intelege. Si stie ca nu o sa inteleaga vreodata...
Isi sterge incet lacrimile, se ridica in fata lui si ii pune o mana pe capul plecat.
El se cutremura si isi sterge repede lacrimile.
Ridica privirea spre ea si o priveste atent.
Se ridica si el si desface mainile. Ea se uita la pieptul lui si vede gaura mare cu margini zdrentuite si sangerande unde ii era ei locul.
El o ia, o pune la loc in piept, isi acopera rana cu mainile si pleaca incet spre casa, incet, cu capul in pamant...
Si ramane
Al vostru, Andrei...
Ma inclin...
Monday, July 25. 2011
Sine qua non
Comments
Display comments as
(Linear | Threaded)
Nothing to be said or done.....just reallity! and that was it.....
#1
Ali
on
2011-07-27 10:32
(Reply)
Partea I Prin ploaia deasă şi rece, îşi trage picioarele unul dupa altul, îndreptându-se deloc convins spre casă. Ţine capul în jos şi mâinile încrucişate pe piept. Înăuntru, umbra mică şi diformă se încălzeşte încet şi îl încalzeşte şi pe el în acelaş
Tracked: Jul 27, 07:32
Partea I Partea II Aşa micuţă şi strânsă pe fotoliu, adoarme ca un orfan al propriilor alegeri. În toată sfârşeala ei, i se deschid ochii în interior şi visează... Visează la o vreme demult apusă când zburda fericită prin lume şi plutea mână în mâ
Tracked: Aug 04, 09:22