Am renunțat la bucurii și la dorințe, la pofte și la vise, la mine și la prieteni. Ce mi se spune să fac e mai important decât ce trebuie să fac. Ce trebuie să fac e mai important decât ce vreau să fac. Ce trebuie să spun e mai important decât ce vreau să spun. Ce arăt e mai important decât ce simt.
Mă trezesc pentru a mă putea culca. Mă duc la muncă pentru a putea plăti facturi. Ies că să nu stau în casă. Merg înainte ca să nu stau pe loc. Trebuie să fie bine ca să nu fie rău.
Mă pot numi adult acum? Sau tot un copil răzgâiat, care nu mai vrea bomboanele din brad pentru că nu a găsit jucăria râvnită sub el? E singura pe care și-a dorit-o de când a văzut-o prima dată. Cât ar trebui să mai rabde? Cu ce e mai presus dacă renunță la ea? Și față de cine?
M-am rătăcit, dar în lumea cui? Încerc să-mi amintesc ce-i spunea Don Juan lui Castaneda despre asta, dar nu reușesc. Am renunțat și la citit.
Trebuie să-mi refac pașii.
Thursday, June 14. 2012
Popas
Trackbacks
Trackback specific URI for this entry
No Trackbacks
Comments
Display comments as
(Linear | Threaded)
Trist, mai ales prima parte... De ce, de ce ai ales sa faci toate alea?
#1
Crengu
(Homepage)
on
2012-07-06 07:47
(Reply)
Am pornit cu stângul.
#2
Ryan
(Homepage)
on
2012-07-06 08:19
(Reply)
